Ţinutul secetos din sud a rămas în obrajii, în ochii Lolei. Este ţinutul unde numai pepenii şi duzii mai scot capul din ţărână. La oraş, Lola învaţă despre cât de grele sunt dorinţele, dar şi despre cât de usoare devin ţelurile. Şi mai află că are cele mai puţine rochii dintre toate colegele de cămin, iar preţul dresurilor subţiri ca un abur îi arată cum să-şi cârpească sumara cochetărie la glezne şi la pulpe, cu ojă. În mintea Lolei, atingerea scopurilor uşoare merita sacrificiile făcute pentru a învăţa limba rusă (în patru ani de facultate) şi răceala terorii comuniste, demonul hrăpăreţ ce înhaţă gândurile dezgheţate. La final, studenta vrea să revină în satul sarac alături de un partener educat, cu mâini curate şi cămăşile albe, un boier al uliţelor amărâte, în locuinţa căruia frizerul intră desculţ, lăsând glodul în prag.
Animalul inimii păstrează trăsăturile care definesc proza Hertei Muller: lirismul ce învăluie dramele perioadei comuniste, o eroină care a visat mereu să iasă dintr-un orizont strâmt şi îmbinarea unor detalii banale prin jocurile metaforice ale imaginilor.
Citeste toata recenzia scrisa de Adriana Gionea
