Scurta povestire despre un caz rarisim în natură – „involuţia” creaturii numite axolot de la viaţa terestră, la care nu s-a putut adapta, la cea acvatică – poate da fiori. Şi multe învăţăminte. Naratorul însuşi este subiectul uneia dintre cele mai spectaculoase transformări (literare), din reprezentant al speciei umane, cea mai evoluată, într-un axolot primitiv. Iar descrierea procesului este mai captivantă şi mai plină de înţelesuri decât orice manual de dezvoltare personală bazat pe „fă aşa!”.
Lectura debutează cu prezentul în care autorul este deja un axolot, apoi glisează spre trecut, pentru a explica felul în care a ajuns aici. Este un pasionat de animale, de natură şi de plimbări cu bicicleta. Suprasaturat de tigri şi pantere, contemplă într-o zi o expunere temporară a unor axoloţi. Ceea ce începe cu un moment de atracţie devine direcţie de destin. Acesta este primul mesaj: nu este nevoie să-ţi spună alţii cine eşti, vine clipa în care ştii şi singur. Pas cu pas, decriptează specia, mergând în profunzimea vieţii acestor creaturi inclusiv prin studii extinse la bibliotecă. Fascinaţia iniţială a devenit obsesie. Şi de aici lecţia următoare: când eşti pe drumul tău, oricare ar fi el, vrei să ştii toul despre lumea cu care începi să te identifici. Este un soi de necesitate de identitate, dacă se poate numi astfel, perceptibilă la orice pasionat de o profesie, de pildă.
Autorul trece prin toate stările în demersul lui de a se familiariza până dincolo de limite cu axoloţii: le atribuie trăsături umane, empatizează cu creaturile, se ambiţionează să le înţeleagă, le admiră, le frecventează, se teme de ele. Trăieşte prin axoloţi până la punctul în care propria existenţă păleşte. Şi aici este limpede de desluşit un alt mesaj al scriitorului: unii devin parte integrantă a destinului lor, până la a se confunda cu el, mai presus de tot ceea ce este în jur, de părerile şi ierarhiile altora. Pentru că este greu de imaginat o diferenţă mai mare decât între om şi axolot, creatură bizară, înrudită cu broaştele, care-şi poate „refabrica” un membru pierdut, specie încontinuu regenerabilă, care-şi petrece cea mai mare parte a vieţii în stadiul de larvă. Şi totuşi, un om „trece sticla” acvariului pentru a deveni o specie inferioară doar pentru că este convins că devenind axolot îşi va fi îndeplinit menirea. Simplul fapt că el crede cu străşnicie în asta este o nouă lecţie furnizată de autor: ceea ce trăieşti din convingere şi cu toate forţele este mult mai important şi mai peren decât ce studiază alţii despre devenirea ta.
În Axolotul, Cortazar ilustrează perfect, într-o scurtă nuvelă densă, profundă, uluitorul şi tăcutul proces prin care un om aflat în vârful lanţului trofic al planetei decide că direcţia vieţii lui şi ceea ce-l va împlini ca fiinţă este să se transforme într-un membru al unei specii aflate pe o scară mult inferioară a evoluţiei. Dar, până la urmă, nu oamenii au inventat ierarhiile de toate felurile? Şi unde în natură „scrie” că un adevărat supravieţuitor nu este în final axolotul, ci omul?…
Cartea Axolotul, de Julio Cortazar, poate fi cumpărată online de la Elefant, Libris sau eMAG.
