Băieții și alte povestiri, Mario Vargas Llosa, trad. Dragoș Cojocaru, ed. Humanitas, 2013
Volumul cuprinde mai multe povestiri și, ca să-l numesc așa, aproape un micro-roman – Băieții. Din acest motiv, mă gândesc, titlul acesta a fost pus pe prima pagină, lăsându-le în anonimat pe celelalte: Băieții și alte povestiri. Dar și pentru că această poveste mai lungă, scrisă într-un stil diferit, a fost publicată un deceniu mai târziu, în 1967.
Cele 7 povestiri sunt: ”Șefii”, ”Înfruntarea”, ”Fratele mai mic”, ”Ziua de duminică”, ”Un musafir”, ”Bunicul” și ”Băieții”. Nu o să le iau pe rând, n-aș vrea să dezvălui totul aici, dar să spunem că ar trebui să vă așteptați la niște povestiri bune, la obiect, fără alte încărcături emoționale sau exagerări, redate cu scopul de-a impresiona. După cum ni se spune pe coperta a patra, înțelegem că povestirile, făcând excepție ”Băieții”, marchează debutul oficial al lui Llosa ca prozator. Dacă urmărim parcursul scriitorului sud-american, vom vedea că proza lui este de un realism copleșitor. Un realism care te intrigă (și mă gândesc aici la romane precum Visul celtului, Rătăcirile fetei nesăbuite, Orașul și câinii sau Lituma în Anzi). Acesta se găsește și aici, dar în doze mai mici.
Povestirile sunt, în opinia mea, chiar miezul prozei lui Llosa. Un miez care nu a încetat să înflorească pe parcursul anilor.
Revenind la volum, ”Ziua de duminică” a fost una din povestirile pe placul meu. Poate și fiindcă are, pe lângă dramatismul dat de situație, și un gram de happy-end. Nu happy-end-un din filmele americane. Este vorba despre rivalitatea (din cauza unei fete) dintre doi băieți, Miguel și Ruben. Miguel este cel care face primul pas în a-i spune frumoasei Flora că este îndrăgostit de ea. Dar și Ruben plănuise să-i spună în aceeași zi (de sâmbătă) și să o curteze și el. Aflându-i planul, și pentru a-l împiedica, Miguel îl provoacă pe Ruben (cunoscut ca un înotător excelent, deci cu șanse în plus în confruntarea ”masculină”), forțându-l să rămână la bar cu el și ceilalți băieți ”coțcari” din Miraflores, și să se întreacă la băut bere. Astfel stricându-i planul de a merge și a o curta și el pe Flora. Chiar dacă cei doi se îmbată, zarurile nu sunt aruncate încă. Se încăpățânează să se întreacă la înot (în apa rece a mării) pe o vreme urâtă. Provocarea aceasta îi trezește pe amândoi la realitate deoarece viața lor devine mai importantă pentru ei decât dragostea pentru o fată. Duminică un învingător apare.
”Băieții” este, așa cum am spus, o poveste scrisă într-un stil mai altfel, un experiment aș spune, nu chiar pe placul meu. Nu există linii de dialog, nici delimitare între părerile personajelor (decât foarte vag) etc. Astfel că trebuie să fii foarte atent când o citești (fără obișnuita pauză de țigară sau gură de cafea) deoarece pierzi firul și nu mai știi cine ce zice. Băieții sunt: Cuellar, Choto, Chingolo, Manuco și Lalo. Sunt colegi la școală, prieteni în afara ei – camarazi de nedespărțit. Până când o întâmplare mai puțin plăcută marchează declinul lui Cuellar. Este mușcat foarte rău de Iuda (un câine), accident care îl lasă impotent și cu o poreclă pe măsură – Puțulică. Când este mic, acest lucru nu-l afectează, părinții devin mai blânzi cu el, viața pare – pe termen scurt – mai frumoasă. Însă trecerea anilor îl transformă pe Cuellar. Pe când ceilalți băieți își fac prietene, duc o viață normală de adolescent, el se depărtează de ei, de fete și o ia pe alt drum: al băuturii, problemelor neîncetate etc. Prietenia dintre ei rămâne, dar situația lui Puțulică nu se schimbă în bine. De parcă misiunea lui în viață este de a lupta contra binelui. Regăsim aici drama umană, punctul pe rană.
Nu căutați aici să găsiți incredibilul, pentru că nu există. Realismul povestirilor te pătrunde și te lasă cu un semn de întrebare: putea să se termine altfel? Nu putea, fiindcă, folosindu-mă și eu de binecunoscuta expresie, asta e viața!
Emilia Zăinel
Cartea o poti cumpara cu reducere de aici
