Constelaţia Câinelui, de Peter Heller

Constelatia Cainelui Civilizaţia s-a prăbuşit. De ce? Pentru că nu am avut grijă să ne ferim. Două boli planetare ne-au lovit crunt: una a distrus aproape toată populaţia Terrei, alta i-a afectat pe cei rămaşi. Ultimul „cui” în sicriul civilizaţiei umane este încălzirea globală. Se întâmplă într-un viitor plauzibil, imaginat într-o carte. Ceea ce înseamnă că se poate povesti, adică o mână de oameni nu au mai luat a doua boală după ce i-au supravieţuit primei.

Hig s-a săturat de „legea junglei” care domină lumea la nouă ani după dezastru. Se simte gol, pustiit, frustrat de faptul că nu găseşte acel ceva care înseamnă mai mult în cazul speciei umane decât uciderea sau simpla supravieţuire. Ar fi murit dacă nu era Bruce Bangley, uriaşul capabil să nimerească un gândac de la 300 de metri. „Ştia cu armele. Ştia să le modifice, să le îmbunătăţească, ştia să le construiască de la zero, pur şi simplu din ţevi”. Cei doi sunt complet diferiţi. În timp ce Hig îşi doreşte o evoluţie a umanităţii prin calităţi interioare, Bangley este capabil de orice. De inimaginabil chiar. Este cel necivilizat, dar în acelaşi timp perfect adaptat vremurilor de groază pe care le traversează. Cele două personalităţi se contrabalansează pe parcursul întregii naraţiuni.

Heller se foloseşte de acest balans spre a trage cortina din faţa felului de a fi al fiecăruia. Hig adoră să pescuiască, mai ales păstrăv, care nu mai există din pricina încălzirii globale: „Un lac ca o piatră preţioasă strălucea de ape verzui, luminoase, texturate de vânt. Dar păstrăv nu mai există”. Viaţa lui Hig este o sinistră rutină: ucide oameni, merge la pescuit, ucide din nou, are grijă de câteva plante, caută ceva de băut, iar ucide nişte oameni… Are chiar şi un avion, plus rezerve nelimitate de combustibil şi îşi plănuieşte o vacanţă, într-atât este de plictisit de lipsa de speranţă în viitor. Undeva pe drum, la o fermă, zăreşte o femeie frumoasă. După nouă ani de singurătate (sau în compania brutală a lui Bruce, două rele…), frumuseţea este un cocktail nimicitor. Aterizează. Tatăl tinerei numite Cima este fost militar şi îşi dă acordul ca cei doi să se vadă. Şi se plac. Apoi se întorc, volens, nolens, în lumea lui Bruce, pe care Hig o lăsase o vreme în urmă.

Cărţile care prezintă posibile apocalipse viitoare sunt de regulă relatări ale groazei, aspre, dramatice, cutremurătoare. Constelaţia Câinelui este toate acestea şi ceva în plus: dorinţa de a căuta speranţa chiar şi în necunoscut, lupta pentru a reface ideea de civilizaţie la o specie redusă la instincte animalice.