În 1942, într-un garaj din Burgos era tipărit în secret romanul de referinţă al literaturii spaniole post-război: Familia lui Pascal Duarte. Autorul, câştigător mai târziu al Premiului Nobel, a reuşit să facă senzaţie cu povestea uluitoare şi profundă care avea să-l propulseze în vârful conştiinţei mondiale. Cartea s-a vândut ca pâinea caldă, înainte ca autorităţile să-i poată opri zborul spre lume…
Condamnat la moarte, personajul Pascal Duarte decide să scrie o autobiografie care să servească de lecţie. S-a născut într-o familie săracă, a crescut într-o atmosferă de resentimente, a fost abuzat de doi părinţi alcoolici şi marcat de faptul că fratele său era retardat, iar sora lui fugise de acasă pentru a deveni prostituată. O scenă teribilă este cea în care tatăl său este încuiat în dulap şi moare în urlete pentru că a fost muşcat de un câine cu rabie. Un alt tablou sinistru este viaţa fratelui său Mario, care trăieşte pe podea alături de câini şi de porcii care într-o zi îi mănâncă o ureche. Apoi moare înecat. Pascal începe să-şi urască mama care nu face nimic. Dar nu este mai breaz. Se îndrăgosteşte de Lola şi tot ceea ce înţeleagă să facă pentru a demonstra asta este s-o violeze. Fata rămâne gravidă şi Pascal se însoară cu ea. Dar ceasul rău este mereu acolo. În timp ce tânărul bea şi se ia la bătaie într-un bar, cu un prieten pe care-l răneşte grav, mireasa lui cade de pe cal şi pierde sarcina. Urmărit parcă de un blestem, Pascal ajunge să creadă că orice ar face nu se poate împotrivi sorţii. Devine un ucigaş şi crede până la sfârşit că oricum nu avea altă cale.
Cartea lui Cela este existenţialism în stare pură, romanul de căpătâi al curentului „tremendisimo”, care abundă de scene pline de violenţă şi redă în tuşe de un extrem realism. Personajele trăiesc la marginea societăţii şi au vieţile amprentate de teamă, durere, furie şi sentimentul că nu există scăpare şi că doar violenţa rezolvă câte ceva pe ici, pe colo. Mizeria care duce la crime de toate felurile este fundalul tuturor resentimentelor care îi fac pe aceşti oameni să poată râde atunci când copiii lor cu dizabilităţi zac pe jos, plini de sânge, sau să-şi ucidă părinţii şi să sfârşească cu sentinţe capitale. Ei sunt în afara societăţii, nu pot sau nu vor să se conformeze normelor şi sunt nefericitele întruchipări ale Spaniei rurale a dictatorului Franco.
„Scopul literaturii mele este pot atinge ulcerele cu mâna” – Camilo Jose Cela
Romanul Familia lui Pascal Duarte, de Camilo Jose Cela poate fi cumpărat cu mare reducere de la Elefant, Libris sau eMAG.
