Gog, de Giovanni Papini

De ce poate fi o satiră lansată în 1931 o carte pe placul multora? Pentru că musteşte de un umor atât de tipic umanităţii, încât este perfect valabil şi azi.

Un american extrem de bogat şi cât se poate de excentric pe nume Goggins se află într-o casă de nebuni şi întâmplarea face să-i predea autorului aflat în vizită la o cunoştinţă un teanc de hârtii. Papini nu ştie dacă să ia în serios „oferta”, întrucât vine de la un om care a început prin a munci „necalificat” pe un vas de croazieră şi a ajuns milionar înainte de Primul Război Mondial printr-o serie de speculaţii de tot felul.

gog

Carte publicata in 2012 la Editura Polirom
Numar pagini: 272
ISBN: 978-973-46-3200-8

Rămas cu apelativul Gog, „era un monstru cam de vreo cincizeci de ani, îmbrăcat în verde deschis. Înalt, dar rău făcut. N-avea un fir de păr pe cap: nici păr, nici sprâncene, nici mustăţi, nici barbă”. Este, aşadar, un îmbogăţit ciudat care la un moment dat a decis să iasă din afaceri şi să se distreze cutreierând lumea. Timp în care a făcut şi o serie de „interviuri” cu „nume grele” ale epocii, printre care Freud, Edison, Einstein, Henry Ford, H. G. Wells, George Bernard Shaw sau Lenin. Le-a înregistrat „gândurile” şi vrea să le redea posterităţii. Papini ezită să numească aceste documente „o carte de memorii şi nici atât o operă de artă”, dar le ia totuşi în considerare ca „având o anume contribuţie la studiul umanităţii”. Au fost aceste interviuri reale? Cine ştie? Dacă îl luăm de pildă pe Lenin, se prea poate: „Ambiţia mea este să transform Rusia într-o mare puşcărie… Am putea atunci să-i ucidem pe toţi ţăranii, ca fiind nefolositori. Ori se vor transforma în muncitori, ori vor pieri”.

„Cartea” lui Goggins include şi alte „tablouri”, din multe porturi pe care le vizitase de-a lungul călătoriei sale, de data aceasta ale unor oameni dintre cei mai bizari şi ale unor locuri dintre cele mai ciudate. Un poet spune că va revoluţiona poezia prin încorporarea vocabularului întregii lumi; alt „artist” sculptează în… fum, iar lucrările, fireşte, dispar în secunda următoare „creării” lor; în Amsterdam există un magazin care are toate produsele din rămăşiţe umane – „scrumiere din oasele degetelor, coliere din vertebre”…

„Mi-e teamă că m-am înşelat asupra lumii. Nu-i destul loc pentru mine. Ori poate că m-am înşelat asupra secolului. Adevăraţii mei contemporani au murit de milenii sau trebuie să se nască de acum înainte”, conchide Papini.