Gramatica educă. Chiar dacă a reprezentat mereu o ştiinţă de sine stătătoare, o disciplină „cu drepturi proprii”, poate fi folosită şi ca trambulină pentru sensuri mai profunde, aşa cum i le dă Gramaticile creaţiei, cartea lui Steiner.
Autorul consideră că lumea contemporană este în pericol de a-şi pierde limbajul tocmai pentru că, paradoxal, nu respectăm regulile şi suntem excesiv de inovatori în folosirea limbii native. Aceasta se goleşte de conţinut şi se îmbibă cu neologisme şi tot felul de „combinaţii” tocmai pentru că vrem să şocăm, obsedaţi de impactul exterior din toate celelelate aspecte ale vieţii contemporane. În opinia lui Steiner, a ne pierde de limba nativă este ca şi cum ne-am pierde de credinţa în Dumnezeu. Şi explică.
Dintotdeauna, cărţile de gramatică erau menite să ne înveţe gramatică. Azi par depăşite tocmai pentru că au calitatea de a ne învăţa „cum să”. Cine mai stă azi să înveţe cum să scrie sau să vorbească în mod corect, cum să aşeze frazele şi cum să le descompună pentru a face „radiografia” limbii pe care o vorbeşte? Toţi ştim să scriem de pe Facebook şi să vorbim de pe smartphone! Steiner se foloseşte de acet „pretext” pentru a argumenta faptul că viaţa pe care o trăim este doar aparent complexă.
În spatele bombardamentului de informaţie nu se află nimic concret şi solid la nivel personal, în profunzime, acolo unde omul trebuie să fie şi creaţia Divinităţii şi specia dominantă pe pământ: „În climatul de sfârşit al secolului XX, societatea are nucleul gol”, remarcă autorul pe un ton care aminteşte de „Căderea Imperiului Roman”. „Gândurile şi sentimentele noastre nu sunt decât în căutarea lucrurilor uşor de întreţinut. Fiecare operă de artă este însoţită de o dublă umbră: cea a inexistenţei proprii, posibilă sau chiar preferabilă, alta a dispariţiei ei. Chiar vieţile noastre amoroase sunt făcute din ceva ce nu este acolo. Iubirea contemporană se pricepe la absenţe mai acut şi mai expresiv decât la promisiuni ale speranţei sau la orice prezenţă”, adaugă Steiner, care punctează şi cu argumentul că dacă ne uităm limba nativă, „nu mai suntem în stare nici măcar să spunem cât este ora”.
Ar fi simplu – şi simplist, desigur – să ne imaginăm că Gramaticile creaţiei este o carte a materiei numită gramatică şi că trage un semnal de alarmă vizavi de pierderea fundamentului solid al limbii, care în lipsa lui devine o entitate bătută de toate vânturile după ce milenii fiecare naţiune şi-a menţinut identitatea exact prin păstrarea cu străşnicie a datelor esenţiale ale acesteia. Cartea lui Steiner este un „arc en ciel” peste toată goliciunea unei societăţi în care nu doar limba are nevoie de o întoarcere rapidă la temelii studiate cu atenţie şi la repere fixe de nezdruncinat, ci întreaga societate, în toate datele ei semnificative: tradiţii, cultură, moştenire. Ceea ce afirmă Steiner poate fi uşor extrapolat la păstrarea mediului Terrei, de exemplu, sau la limitarea „daunelor” pe care le implică globalizarea în fiinţa profundă a fiecărei naţiuni, acolo unde oamenii se îmbracă, iubesc, creează, construiesc şi gândesc în limba proprie. „Muzica de azi nu face altceva decât să transforme tăcerea incluzând-o în propria structură. Orice operă, ca şi fiecare existenţă individuală, poate să nu se fi întâmplat la fel cum poate să fi fost şi altfel”, avertizează autorul asupra indiferenţei superficial a societăţii contemporane, a diluării periculoase şi fără întoarcere a înseşi coloanelor de forţă care susţin fiecare naţiune în parte.
Cartea Gramaticile creaţiei, de George Steiner poate fi cumparata cu reducere de la Elefant sau eMAG.
