Jurnaliștii cu valențe de scriitori au un fel aparte de a prezenta publicului cărți cu tangențe profesionale. Nu este vorba doar despre maniera ziaristică a exprimării, mai precis lectura fluidă, bazată pe un text concis, foarte accesibil, ci și despre conținutul dens, plin de semnificații. Jurnalistul și scriitorul Carol Roman este un astfel de exemplu. Și-a obișnuit publicul fidel cu apariții editoriale constante, în paralel cu editarea uneia dintre cele mai respectate publicații de pe plaja media din România, „Balcanii și Europa”, revistă distinsă de Academia Română. Sunt, toate acestea, elementele constitutive ale unui interes cert pentru noua apariție editorială semnată de Carol Roman, Întâmplări șocante dintr-o biografie răsucită.
În spatele titlului care atrage stau bornele unei experiențe profesionale enorme. Cel supranumit „decanul de vârstă al presei românești” dă detalii din culisele unor decenii în care presa a fost nevoită să spună adevărul „sub radar” și din întâlniri memorabile cu unii dintre titanii scrisului românesc al anilor 1960, 1970, 1980. „Evenimentele din 1956, când trupele sovietice au fost «invitate» să pacifice Ungaria dezlănțuită, au fost urmate de o campanie de curățire a redacțiilor de «intruși» având dosare de cadre «confuze»”, devoalează autorul. Tânăr jurnalist pe atunci, Carol Roman stătea în fața primei provocări la adresa fibrei sale jurnalistice: partizanatul.
Capitol cu capitol, amănuntele cele mai relevante ale unui parcurs comun în presă cu giganți ca Marin Preda, George Călinescu, Ion Popescu Gopo, ale unui demers publicistic aproape de neimaginat în anii comunismului – seria de interviuri cu personalități de peste hotare – momentele antologice cu lecții despre „morala proletară” și ședințe cu „faci ce spun eu” construiesc un ansamblu care, într-o lume a cuvântului liber, pare ficțiune. „În fața privirilor noastre năuce, (George Călinescu) se opri puțin din elanu-i verbal, după care continuă, parcă ceva mai potolit: «Voi nu știți, cei de la ziarul de tineret, că eu nu am acces la Universitate? Am fost izgonit»”.
Este meritul jurnalistului Carol Roman să creioneze eșafodajul care relevă adevărul, cu măsura, umorul cordial, autoironia și, mai ales, faptele, așa cum au fost. Oglinda a două epoci, total diferite din perspectiva libertății – dar și a calității… – presei, cu un teribil „ochi al furtunii” în 1989, este rar de găsit dintr-o sursă atât de avizată. Tocmai de aceea, cartea Întâmplări șocante dintr-o biografie răsucită este și un dar, și o lecție.
