Există anumite cărţi şi anumiţi autori care nu ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă interioară dacă oamenii vor să ştie ce a fost – mai ales în secolul XX, cel mai sângeros şi mai întunecat cu putinţă. Unul dintre aceştia este Erich Maria Remarque, un scriitor atât de dens, încât doare. De fapt, doare umanitatea din fiecare odată cu paginile semnate de acest mare nume al literaturii universale.
- Carte publicata in 2013 la Editura Vivaldi
- Vezi pretul cu reducere
- Numar pagini: 256
- ISBN: 978-973-150-084-3
Mult înainte de dramele soldaţilor americani întorşi din războiul din Vietnam şi care au găsit acasă indiferenţă (când nu a fost ostilitate) şi o societate care în numeroase cazuri le-a întors spatele, a existat ceva numit Primul Război Mondial. Pentru cei întorşi din acest masacru, lucrurile au stat cam la fel.
În perioada ultimelor zvârcoliri ale conflictului generalizat, băieţandrul Ernst şi grupul de militari germani din care face parte se află în drum spre casă. Au văzut orori de nedescris şi se emoţionează la gândul că lumea care îi aşteaptă ar putea reveni la normal, iar ţara pentru care au luptat cu dragoste şi entuziasm le-ar putea fi recunoscătoare. Gustă „minuni” cum ar fi un cartof copt pe câmp, se îmbată de mireasma fumului alb care iese din gospodării, semn de recolte, pace şi hrană. Dar nimic nu este ce pare a fi. În gara din oraşul lor natal, camaradul Ludwig, rănit şi bolnav de dizenterie, este aproape ucis de „revoluţionari” de stânga, şi ei foşti soldaţi. Pe străzile oraşului copilăriei, din care au băieţii au lipsit cu anii, există concetăţeni care nu par să se bucure în mod deosebit de reîntoarcerea lor. Nu le-au împărtăşit experienţele şi nu se pot gândi decât că ţara a fost învinsă… parcă i-ar învinui…
Vechile conexiuni cu prietenii sunt de mult apuse, nostalgia despre fetiţe libere cu care alergau cândva pe câmpuri în grupuri de copii fericiţi şi gălăgioşi se blochează în faţa unei Adele devenită o tânără zgomotoasă cu care Ernst nu reuşeşte să comunice deloc. Întâlnind-o la o petrecere a unchiului lui bogat şi încercând să-i „reîmprospăteze amintirile”, eroul se trezeşte cu o replică de felul „Da, nu-i aşa, ce prostuţi eram!”. Privind şi la restul invitaţilor, îşi dă seama că lumea care îşi dă aere este la locul ei, că aroganţa şi suficienţa nu au putut fi eradicate nici măcar de un război mondial. De fapt, propria lui mamă, o femeie caldă şi bună, este undeva „pierdută” într-o lume a trecutului şi nu înţelege că „băieţelul” ei a trecut printr-o catastrofă care l-a maturizat brusc până la cinism sau că a trebuit să bage baioneta în băieţii altor mame pentru a se întoarce acasă. „Am înjunghiat un francez cu mâinile astea. Sângele a început să-mi şiroiască, fierbinte, peste degete şi de frică am împuns din nou şi din nou. Acum, mama nu poate înţelege cum de am ajuns să-mi scape o înjurătură…”, gândeşte Ernst.
Toţi camarazii săi se simt pierduţi într-o lume care nu-i înţelege, ba mai mult, pare doar să-i tolereze. Şi încep să creadă că „ne-au spus că războiul este pentru patria mamă, dar se refereau la schemele lor generate de lăcomie. Ne-au spus că era vorba despre onoare şi se refereau la certurile şi dorinţa de putere între o mână de diplomaţi ambiţioşi şi nişte regi. Ne-au îndesat cuvântul patriotism referindu-se la propria glorie şi propria dorinţă de putere. Războiul ăsta l-am dus noi împotriva noastră. Tineretul din toate ţările a pierit crezând că luptă pentru libertate. Ne-am exterminat unii pe alţii”.
Erich Maria Remarque nu poate lipsi din nicio bibliotecă interioară a unui om care vrea să ştie de ce a fost capabilă omenirea în secolul XX.
Cartea Întoarcerea din război, de Erich Maria Remarque poate fi cumparata cu reducere de aici.
