Cartea John Rain, Conspirație la Casa Albă, publicată recent la Editura Meteor Press, face parte dintr-o amplă colecție în care mai regăsim și următoarele titluri:
- Asasinul din Tokio – Țintele
- Asasinul din Tokio – Răzbunarea
- Asasinul din Tokio –Trădarea
- Asasinul din Tokio – Jocurile căinței
- Asasinul din Tokio – Furia samuraiului
- John Rain – Complot dejucat la Rotterdam
Prezentare carte John Rain, Conspirație la Casa Albă
No aru taka wa, tsume o kakusu, cum spune un proverb japonez. „Şoimul iscusit îşi ascunde ghearele.”
Trăind discret şi retras în Tokio, John Rain încearcă să-şi evite vechea existenţă de asasin, până când este abordat cu o ofertă greu de refuzat. Rain şi vechiul lui prieten Dox, alături de doi mercenari, sunt recrutaţi de colonelul Horton, faimos pentru operaţiuni clandestine. Misiunea lor: eliminarea unor înalte oficialităţi din guvernul american aparent asociate unei iminente lovituri de stat. Desigur, lucrurile nu sunt ceea ce păreau a fi şi cei patru bărbaţi duri şi orgolioşi se vor trezi în scurt timp urmăriţi de FBI şi CIA, siliţi să se înţeleagă între ei şi să se sprijine reciproc, în timp ce află adevărul din spatele motivelor lui Horton.
“În operaţiunea asta avusesem ghinioane. Câteva ratări sau, mai degrabă, acţiuni nefinalizate, totuşi finalul fusese cel dorit. Un deces cu aspect perfect natural şi o răsplată financiară excepţională. Şi poate că, de data asta, un bine general mai însemnat. Pe ansamblu, nu aveam absolut niciun motiv să mă plâng. Asta în sine ar fi trebuit să-mi spună că ceva era foarte nelalocul său…”
“Nu mai ucisesem pe cineva de aproape patru ani. Dar toate lucrurile bune au un sfârşit. Era bine să locuiesc din nou în Tokio. Faţa oraşului se schimbase, aşa cum o face întruna, iar dezastrul provocat de marele cutremur şi tsunami din Touhoku continua să-şi facă simţite urmările prin iluminarea diminuată şi puterea slăbită a aparatelor de aer condiţionat în timpul verii. În pofida atmosferei recent echilibrate între anxietate şi determinare, Tokio este imuabil în energia sa eternă, esenţială. E adevărat că, în timpul pe care-l petrecusem în climate mai sigure, se înmulţiseră din nefericire localurile Starbucks şi Dean & DeLuca, alături de nenumăraţii lor imitatori, totuşi refugiile cu adevărat importante rămăseseră impenetrabile faţă de infestarea aceea recentă. Încă se mai cânta muzică de jazz în Body & Soul din Minami Aoyama, unde niciun scaun nu-i prea departe de scenă pentru a adresa un cuvânt discret de mulţumire cântăreţilor la sfârşitul serii; se mai putea savura o cafea în Cafe de l’Ambre din Ginza, unde, deşi se apropie de a o suta aniversare, proprietarul Sekiguchi-sensei soseşte zilnic să-şi prăjească singur boabele, aşa cum a făcut-o în ultimii şaiyeci de ani; se mai putea bea un păhşrel în Campbelltoun Loch din Yurakucho, unde, dacă poţi ocupa unul dintre cele opt scaune ale localului ascuns în subsol, proprietarul şi barmanul Nakamura-san îţi va recomanda una dintre sticlele lui rare, pentru a face să dispară, fie şi numai pentru scurt timp, lumea pentru uitarea căreia ai venit la el.”
