La început, cititorul „îngheaţă” în faţa stilului frust, aproape atletic al scriiturii lui Ernest Hemingway. Apoi „se încălzeşte” la flacăra umanităţii personajelor sale. După aceea meditează la felul în care oamenii reiau mereu şi mereu aceleaşi greşeli doar pentru a fi mereu şi mereu mai eroici. În final, degustătorul de literatură puternică, realistă, se îmbibă de poveştile marelui scriitor american ca Hercule de tunica finală: cu cât încerci să te desprinzi, cu atât scrisul abraziv îţi intră mai mult în carnea spirituală. Din spatele unei vieţi care a ţinut de multe ori prima pagină a ziarelor şi a unei experienţe de război pe care nu ar fi putut-o duce mulţi, zâmbeşte din eternitate omul ale cărui cărţi sunt patrimoniu cultural universal.
„Pentru cine bat clopotele”. Războiul civil din Spania este momentul lui Robert Jordan. Este desemnat să arunce în aer un pod din Segovia şi în jurul mişcărilor lui se derulează toată brutalitatea cu care s-a petrecut acest conflict. Naraţiunea este grafică până la disperare şi simplă până la a fi poveste prin ea însăşi.
Personaje unice, memorabile, defilează pe cruda scenă: rebelul Anselmo, care îl introduce pe Jordan în lumea gherilelor spaniole, Maria, tânăra mutilată psihic de execuţia părinţilor ei şi fizic de violul la care a fost supusă, liderul Pedro, care îi zdruncină lui Jordan sentimentul datoriei.
Operaţiunile militare extrem de riscante, pendularea lui Jordan între iubirea pentru Maria şi „socotelile” celor două tabere, sentimentul de a nu mai fi sigur de propria cauză sunt, printre altele, reperele unei cărţi de referinţă deopotrivă pentru literatura universală şi pentru tabloul conflictului după care Spania s-a vindecat atât de greu – dacă se va fi vindecat…
„A avea şi a nu avea”. Felul în care marea criză din anii 1930 a împins oameni la gesturi disperate, chiar fatale, dă de gândit şi astăzi (după o altă criză care a dus europeni la sinucidere…). Harry Morgan este contrabandist de… de toate şi ajunge, dintr-un om onest şi încrezător, un cinic care nu se uită ale cui cadavre le aruncă din barcă pentru a-şi întreţine familia. La început este „transportul” de cubanezi spre coastele Floridei.
Cel care comandă operaţiunea este chinezul Sing – văzându-se cu banii în mână şi cu „marfa” în cală, Morgan îl ucide pe chinez. Apoi, în primăvară, este împuşcat în timp ce transportă ilegal alcool. Îşi pierde vasul şi… braţul drept. Iarna, disperat să facă rost de bani, reîncepe să transporte cubanezi, după ce-şi „fură” ambarcaţiunea de la oficialităţi. Ţine de măiestria câştigătorului Premiului Nobel toată agonia luptei dintre a avea şi a nu avea şi mai ales subtilitatea mişcătoarei poveşti de dragoste în numele căreia se derulează o carte care pare a fi de aventuri.
De fapt, chiar acest din urmă aspect face din această poveste o trecere a frontierei romanului de aventură aşa cum era ştiut până la Hemingway. Parcă niciodată nu a fost mai limpede puterea uriaşului Ernest de a convinge prin dialog şi a se eterniza prin înţelegere umană.
„Puhoaiele primăverii”. Un veteran de război – Yogi Johnson – şi un scriitor – Scripps O’Neill – sunt în căutarea femeii ideale, asta însemnând altceva pentru fiecare dintre ei. Părăsit de nevastă şi disperat după companie, O’Neill se împrieteneşte cu o chelnerită de origine britanică, o Diane pe care o cere de soţie foarte repede. Prea repede, totuşi, pentru că începe să-i displacă în curând accentul ei englezesc, pantofii pe care îi poartă şi, în ciuda faptului că femeia vrea să-i facă pe plac (citind chiar scriitori americani!), O’Neill o părăseşte pentru o altă chelnetriţă, Mandy, apoi şi pe aceasta pentru – ce altceva? – o chelneriţă numită Ruby.
Nici Yogi nu are mai mult noroc în dragoste. Este deprimat după ce o prostituată l-a părăsit pentru un ofiţer englez care o pune să îmbrace uniforme militare germane. O vreme crede că nu mai vrea să aibă de-a face cu femeile, dar se îndrăgosteşte iremediabil de o femeie care intră într-un local purtând doar… mocasini! Uită pe loc de impotenţa indusă în faţa indiencei goale-puşcă… Scrisă în zece zile, „Puhoaiele primăverii” este manifestul satiric al lui Hemingway la adresa celor care polizează literatura până la a o goli de conţinut.
Citiţi!
Vrei mai multe recomandări de cărți bune? Vezi toate articolele noastre din categoria de lecturi fundamentale.
„Omul nu este făcut pentru înfrângere. Poate fi zdrobit, dar nu învins”
„Nu confunda niciodată mişcarea cu acţiunea”
„Fericirea este cel mai rar lucru pe l-am văzut la oamenii inteligenţi”
„Nu e mare lucru să scrii. Te aşezi la maşina de scris şi sângerezi”
