Jorge Luis Borges este scriitorul care credea că toată literatura lumii este alcătuită din „doar câteva metafore”. A venit să ofere un spectacol literar total cu acest principiu într-o lume care le scrisese și rescrisese (cam) pe toate. De câte ori poți să reiei aceleași teme și să construiești infinite variațiuni și ecouri și interpretări? La nesfârșit, demonstrează unul dintre titanii literaturii contemporane, omul care a făcut din oameni de rând personaje mai nepieritoare decât multe celebrități și din povești obișnuite lecții de viață. Totul cu cele câteva metafore și punând mereu întrebarea dacă nu cumva în realitate „povestea este cea care îl scrie pe narator”.
„Aleph”. Compoziție magistrală de povestiri fantastice, „Aleph” demonstrează contururile mature ale lui Jorge Luis Borges. Mai presus de fond este forma, deasupra conținutului stă modalitatea, este un joc de oglinzi în care scriitorul epuizează variațiuni literare, arde rămășițele și repornește de la zero, din nou și din nou, toate interpretările. Este o lectură fascinantă care are ca simbol central ideea că oamenii sunt inepuizabili în a trăi mereu și mereu altfel aceleași (câteva?) repere fundamentale. „Nu-mi amintesc câte zile și nopți au trecut peste mine. Plin de durere, prea slăbit ca să redobândesc adăpostul cavernei, gol în nisipurile necunoscute, am lăsat soarele și luna să se joace cu destinul meu zbuciumat”.
„Relatarea lui Brodie”. „Nu există fapt, oricât de umil, care să nu implice istoria universală și infinita ei înlănțuire de efecte și cauze”. Universul, așadar, intră în directă implicare în tot ceea ce suntem și facem, cu infinitele date care îi sunt caracteristice. În acest context aproape cosmic se poate interpreta de pildă povestea teribilă a fraților Nilsen, din povestirea „Intrusa” sau jocul simbolic de cuțite încheiat după principiul „cel mai înțelept cedează” într-o cultură în care cedarea se numește lașitate, din „Istoria lui Rosendo Juarez”.
„Cartea de nisip”. Unul dintre cele mai pregnante repere ale povestirilor reunite sub acest titlu este motivul dublului – din noi înșine și din exterior. Suficient spațiu, așadar, pentru a explora disputele, dialogurile, polemicile, în general toate construcțiile „la dublu”: „Întâlnirea a fost reală, dar celălat a stat de vorbă cu mine doar în vis”, povestește Borges în „Celălalt”. În fond, dacă privim în jur, ce este cu adevărat, indiscutabil, indubitabil și absolut real? Poate momentul antologic și unic în care iubirea (abstractă) îl face pe erou să „stăpânească” imaginea Ulricăi în toată frumusețea ei (subiectivă)?
„Istoria universala a infamiei”. Titlul sub care sunt reunite povestirile ce l-au propulsat pe Jorge Luis Borges în constelația literaturii mari a fost considerat mai târziu de către autor ca fiind excesiv. Dar cititorul se poate delecta și în aceste condiții cu superbe povestiri despre răzbunarea cu care poate empatiza pentru că o poate considera îndreptățită, cu trădarea ca specimen și brand al unei anume deviații culturale și, nu în ultimul rând, cu o galerie de personaje din care nu lipsesc cuțitarii, spionii, asasinii, jefuitorii de cadavre, mafioți care, puși în vreo oglindă strâmbă, pot părea eroi: „Era un om josnic și monumental”.
Scriitorul Mircea Micu spunea despre Borges că „pictează, regizează și dirijează cu litere”. Nimic mai potrivit pentru epoca „all in one” pe care o traversăm – Jorge Luis Borges este galerie de artă, concert și film în același timp.
Citiți!
Mai multe idei de autori și cărți celebre găsiți în categoria noastră de lecturi fundamentale.
„Mulți sunt în favoarea dictaturilor pentru că acestea îi scutesc să gândească singuri”
„Pentru nazism oamenii pot muri, pot răni sau ucide. Dar nimeni, în străfundurile sale, nu poate dori ca nazismul să triumfe”
„Nu sunt sigur că exist cu adevărat. Sunt toți scriitorii pe care i-am citit, toți oamenii pe care i-am întâlnit, toate femeile pe care le-am iubit, toate orașele pe care le-am vizitat și toți strămoșii”
