fbpx
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

Nimeni alături de mine, de Nadine Gordimer

Nimeni alături de mineŞtiu oamenii ce să facă cu libertatea după ce au luptat cu încrâncenare pentru ea şi au obţinut-o cu jertfă? Istoria a arătat că de multe ori, nu. Linia fină, plină de capcane, dintre entuziasmul câştigării unui asemenea bun de preţ şi punerea în practică a principiilor lui (mult mai dificilă decât simplul enunţ…) stă la baza poveştii emoţionante şi pline de simboluri grave a Nadinei Gordimer.

Nimeni alături de mine are punctul focal în perioada în care „s-a deschis închisoarea” numită Africa de Sud, mai exact imediat după abolirea Apartheid-ului şi până la primele alegeri democratice, non-rasiale. La firul ierbii, acolo unde oamenii trăiesc cu adevărat, miracolul conţine şi unele realităţi dintre cele mai dure. Transformarea nobilelor concepte „libertate”, „dreptate” sau „pământ pentru popor” în realităţi este mai grea decât au crezut vreodată idealiştii. Aceste noţiuni în numele cărora s-a vărsat sânge au de trecut praguri ca negocierea, raportul, comisia, normele de aplicare. Umbre vagi îi separă pe eroi de criminali, iar cei îndelung oprimaţi au sarcina de a rămâne imparţiali; ceea ce nu este simplu. Tranziţia poartă amprente ale deziluziilor unor aşteptări prea mari, ale furturilor la drumul mare, ale corupţiei şi tâlhăriilor. Pe de altă parte, şi pentru politic marele şi îndepărtatul viitor a sosit; de altfel, politica este aidoma unui personaj principal, defilând, cu toate zbaterile ei, în toată cartea. „După decenii în care a fost practicată fără succes sau relevanţă, schimbarea a dat năvală ca din mormânt”.

Câteva personaje, cu istoriile lor – Vera, Didymus, Sibongile – dau viaţă reprezentărilor diferite ale felului în care transformarea i-a luat pe oameni pe sus. Sunt fiinţe intense, care nu precupeţesc aproape nimic pentru lucrurile în care cred, asumându-şi totul, de la pisc la abis. Vera Stark, o avocată albă cu viziuni liberale, a sacrificat interesele soţului şi copiilor ei pentru a lua de partea celor de culoare. Preţul imens plătit a făcut-o să vadă şi mai limpede că acesta era drumul potrivit pentru ea. „Poate că despărţirea de vechiul regim face posibilă şi abandonarea vechii vieţi”. Prietenul ei, Didymus Maqoma, care a fost luptăror atât de mult timp încât nu ştie ce să facă cu el însuşi în noua conjunctură, „trăieşte în trecut şi crede că trebuie să sufere în tăcere pentru toate lucrurile de care marea cauză nu mai are nevoie”. Soţia lui, Sibongile, este, pe de altă parte, în acord cu vremurile şi, sub ochii uluiţi ai bărbatului, îşi edifică o carieră politică.

Nimeni alături de mine este o carte a vitalităţii unui popor, a densităţii unei lupte, a răspunsului unei societăţi fragmentate la schimbările majore pe care ea însăşi le-a provocat. Când vechea ordine devine rapid o situaţie cu totul nouă, totul se reinventează: „Toţi vor să-şi vadă viitorul aranjat; fiecare are planuri pentru o structură socială şi legislativă care să-i creioneze existenţa ideală. Este cel mai aproape de ceea ce oamenii îşi pot imagina că a fost Dumneazeu în ziua creaţiei”.

Cartea Nimeni alături de mine, de Nadine Gordimer poate fi cumpărată cu reducere de la Elefant, Libris sau eMAG.

Roxana Ichim Istudor
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
cărți religie

Reduceri între 15% și 25% la toate cărțile de religie

Next Article
Cu ochii larg deschiși

Lansare de carte: Cu ochii larg deschiși, de Julian Barnes

Related Posts

Total
0
Share