Cărți noi și fragmente

Nuvele pentru un an. Vol. 6: în liniște, de Luigi Pirandello (Editura Ecou Transilvan, 2021)

SSilvia Filip · 7 aprilie 2021 · 2 min de citit
Nuvele pentru un an

Luigi Pirandello s-a născut în Sicilia, în anul 1867 într-o familie bogată. Tatăl lui ar fi dorit să îi calce pe urme și să devină antreprenor, așa cum era și el, însă dorința micului Luigi de a scrie a fost mai puternică.

După absolvirea cursului liceal își începe studiile universitare la Facultatea de litere a Universității din Palermo, de unde se transferă la Universitatea din Roma pentru ca din 1889 să-și continue studiile în Germania, la Bonn, susținându-și în limba germană teza de licență cu un subiect de dialectologie italiană (1891).

În anul 1934 Luigi Pirandello a obținut Premiul Nobel pentru Literatură, toate scrierile lui, dar mai ales nuvelele dovedind că nu duc lipsă de “improvizația lipsită de efort, care le conferă spontaneitate, elan, viață”.

Luigi Pirandello a murit în 1936 iar familia a trebuit să se supună dorințelor sale testamentare: “Când voi muri, să nu mă îmbrăcați, înfășurați-mă într-un cearșaf. Fără flori, fără lumânare la căpătâi. Un dric sărăcăcios. Gol. Și nimeni să nu mă-nsoțească, nici rude, nici prieteni. Dricul, calul, birjarul, asta-i tot. Ardeți-mă.”

Volumul 6, numit În liniște, este despre copilăria călcată în picioare, iubirea maternă nemiloasă, părerea celorlalți despre noi, părere ce ne constrânge să fim așa cum vor ei chiar dacă asta intră în contradicție cu ce gândim. Tot aici aflăm despre cinstea și credința care sunt mai puternice decât iubirea paternă, despre societatea care ne distribuie într-un rol cu care ajugem până la urmă să ne obișnuim sau pe care ajungem să-l jucăm rezonabil.

Șirul de Nuvele pentru un an se întinde de-a lungul a șase volume: Șalul negru. Volumul I, Viața goală. Volumul II, Țopăiala. Volumul III, Bărbatul singur. Volumul IV, Musca. Volumul V și În liniște. Volumul VI.

Toate nuvelele cuprinse în volumele amintite anterior construiesc o comedie/tragedie umană, din zeci de frânturi puse alături. Cele mai frecvente sentimente omenești, iubirea, ura, dorința de avere, teama, zgârcenia, spaima de moarte, maternitatea, neliniștea înaintea măritișului, depresia vieții banale, răzbunarea sunt transpuse în cele mai diferite decoruri din viața italiană modernă.

Cartea Nuvele pentru un an. Vol.6: În liniște, de Luigi Pirandello poate fi comandată de aici.

Cum ți s-a părut?

Unde o găseștiNuvele pentru un an. Vol.6: In linisteLuigi Pirandello

Prețuri actualizate zilnic. Bookuria primește un mic comision dacă cumperi după un click, fără cost în plus pentru tine.

8 promoții sunt active acum la librării Editura Niculescu · Litera.ro · Librarie.net · Nemira – vezi cât mai țin și cum le prinzi Vezi toate promoțiile →

Comentarii

Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!

Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.

S
Silvia Filip

Scrie pentru Bookuria despre cărți, autori și noutățile din piața de carte.

Mai citește