Carte cu care (aproape) pot rezona doar cunoscătorii, din pricina apelurilor frecvente la o lume îngrozitoare care astăzi pare să aparțină trecutului (dacă nu a schimbat doar forma cumva, nu și fondul…), Petru și Pavel se citește greu, pentru că taie adânc. Regizorul rebel Mircea Daneliuc nu pleacă prea departe de obiceiul de a monta cadre după cadre, căutând o esență a parabolei care nu mai are cum să atragă cititorul contemporan grăbit, superficial, tăvălit în moda scenelor cât mai violente posibil. Și atunci, cui se adresează Petru și Pavel? Celor care pot „gusta” pelinul trist al vremurilor în care Securitatea (în forma ei atroce) nu era doar o umbră sau o lecție de manual, ci un soi de criminal în serie acționând cu„ legea în mână. Ferească Dumnezeu să fi fost artist, așa cum este personajul Petru Şesan; ferească Dumnezeu să fii un artist portretizând un scriitor al acelor timpuri, când alegerile erau puține și în majoritate slinoase: colaboraționism cu puterea, compromisuri grețoase, colcăială de orgolii fade, fățărnicie, invidii, turnătorie de joasă speță, cenzură și, bineînțeles, Securitatea… dosarele… urmăririle… „ghemul de frică” din fiecare. Unii mai decideau să aleagă cealaltă opțiune, dar, vorba poveștii, de regulă „rău cap aveau”, pentru că urmările nu întârziau niciodată: interogatorii, interdicție de semnătură, anihilare pe toată linia, plus dosarul unde numele de cod al lui Petru este… Pavel.
O a doua parte a cărții trasează în tușe groase un triunghi conjugal cu o mamă sinistră, Jeni, care își împinge fiica din prima căsătorie, încă minoră, în patul soţului, Petru.
Ultima componentă litarară a acestei cărți măcinate de aderențele de după 1989, la noua societate, ale vechii unsori ticăloase, este povestea Magdei, fiica de mai sus, trecută prin drame inimaginabile, plecată la muncă în fosta Iugoslavie, violată, cununată cu un boxer, o ratare de proporții așadar, care continuă să se adâncească până la dimensiuni aproape de nesuportat. Și din nou intervin, în noua orânduire, vechii delatori, făcători de dosare, trădători, cozi de topor care nu au plecat nicăieri, ba chiar întâmpină cu brațele deschise democrația, făcând-o să „cânte” pe limba lor și să arate ca ei. Petru scrie, scrie, scrie, acum măcar poate să facă asta fără să-i dea nimeni „interzis”.
Proza cineastului Daneliuc surprinde prin prezența unor voci care compun rostiri ce se păstrează ca într-o arhivă. În condițiile în care fiecare dintre noi avem cel puțin o prelungire, prin părinți sau bunici, în teribilele vremuri anterioare, cercetarea acestor arhive este o terapie prin pelin, un pas înainte prin asumarea negurii în care am făcut, ca societate, atâția pași înapoi nu cu prea mult timp în urmă… Cititorul, pus serios pe gânduri, neliniștit, se întreabă, dezbate interior, deci participă.
Cartea Petru și Pavel, de Mircea Daneliuc poate fi cumpărată cu reducere de la Elefant, Libris, eMAG sau Cărturești.
