Amprenta omului – Sebastian Faulks, trad. Daria-Laura Bârsan, ed. Litera, 2012
Cumpara cartea la un pret special. Vezi aici pretul.
Sebastian Faulks a devenit unul dintre scriitori mei favoriți după ce am citit O săptămână în decembrie. S-a născut în 1953 și este un cunoscut romancier britanic. Amprenta omului confirmă ceea ce credeam după ce am citit primul volum, că este un mare autor cu un extraordinar simț al documentării, dovadă că a fost premiat cu titlul de doctor onorific din partea clinicii psihiatrice Tavistock Clinic, pentru contribuția la înțelegerea psihiatriei.
Romanul este foarte mare, la propriu și la figurat, și ar fi multe de spus despre fascinanta poveste a lui Faulks. O să încerc să prezint cât de cât firul narativ lung cât o viață de om.
Aflați în țări diferite, Franța și Anglia (prin anii 1870), Jacques Rebiere și Thomas Midwinter dezvoltă o pasiune pentru medicină, dar parcursurile lor sunt diferite. Jacques, ajutat de abatele Henri, speră să ajungă medic pentru a-l ajuta pe fratele său mai mare, Oliver, care suferă de demenție, în timp ce Thomas își urmează calea care simte că-l va împlini. Între ei se află Sonia, sora lui Thomas, care va juca un rol important în continuare. Când cei doi se întâlnesc pentru prima dată când au 20 de ani, în Franța, își fac promisiunea de a-și uni forțele și a deschide un cabinet medical. Timpul trece și cei doi încep să se schimbe, dar visul lor se va împlinii, în timp ce Sonia (recent divorțară) se căsătorește cu Jacques și va fi mereu a doua ancoră, după medicină, dintre cei doi.
Ambii au în comun dorința de a revoluționa medicina, Jacques inspirat de marele medic Charcot, Thomas de Darwin. Însă medicina cere timp, progresul cere timp, iar pentru asta trebuie plătit cu suferința neputinței și eșecului. Fiindcă despre asta este vorba până la urmă, încercarea de a schimba ceva în psihiatrie, descoperirea cauzelor diferitelor boli fără cale de întoarcere.
Cei doi deschid un sanatoriu în Austria, în Carintia, dar eșecurile descoperirilor lor și căsătoria lui Thomas cu Kitty – fostă pacientă a lui Jaques, diagnosticată greșit de acesta – creează o mare ruptură între cei doi.
”Jacques nu se mai poate apuca de muncă după ce se întoarce în Carintia. Simte că s-a alăturat listei medicilor de rând, pesimiștilor care se mulțumesc să țină în frâu un loc unde să vindece – tâmplari și instalatori ai ființei umane care nu fac decât reparații; simte că a fost obligat să-și treacă numele pe declarația universală de neputință a doctorilor, care afirmă: ”Noi Nu Știm. Nu vă putem vindeca nici cancerul, nici răceala. Nu știm ce cauzează dementia praecox sau cum să-i alinăm grozăvia. Așteptăm instrumente mai bune. Sperăm să se schimbe vremurile. Între timp, uitați aici o cutie cu pastiluțe roșii.” (p. 527) – un sentiment care-i străbate pe amândoi fiindcă, o dată cu trecerea timpului, schimbarea mult dorită nu mai vine.
Însă toate eforturile lor sunt cumva în zadar, nu numai din cauză că trecerea timpului nu i-a ajutat prea mult să evolueze, dar și fiindcă are loc Primul Război Mondial. Fiecare se întoarce în țara sa și a încearcă să supraviețuiască cum cum poate. Pierderile, fie fizice, fie morale, sunt nenumărate, iar visul din copilărie a devenit doar…un vis. Dar, înainte de asta, parcursul dureros al fiecăruia reprezintă o lecție reală la care să medităm. Sunt multe de povestit despre această carte, dar las pe fiecare să descopere și să mediteze la minunata lecție de viață oferită.
Ce pot să spun este că autorul m-a impresionat atât prin profunzimea romanului, cât și prin cunoștințele sale de medicină. Este un roman profund, cu un titlu remarcabil care face referire la evoluția umană, o temă la care nu ne gândim prea des. Recomand acest autor datorită inteligenței sale narative și temelor profunde legate de viață pe care le expune excepțional.
Emilia Zăinel
