Toți copiii, la un moment sau altul, se tem de întuneric. Este o teamă ancestrală, nu neapărat generată de lipsa luminii, ci de ceea ce s-ar putea ascunde în tenebre. Și cum vremea prădătorilor naturali a trecut de mult, micii omuleți devin uneori victime ale propriei imaginații debordante. Dar există și un leac: o carte ca o bijuterie, care de aproape 50 de ani vindecă de teama de întuneric milioane de copii.
Cartea Bufnița care se temea de întuneric, de Jill Tomlinson poate fi cumpărată cu reducere de la Nemira sau Libris.
Jill Tomlinson publica Bufnița care se temea de întuneric, în 1968, un volum plin de umor de foarte bună calitate și de o poezie a copilăriei pe care doar cei mici au puterea de a o înțelege. Lectura ține cont de vocabularul mai redus al micuților, devenind astfel foarte pe înțelesul lor, dar în același timp este plină de nuanțe, ca o plantă medicinală care, luată pentru tuse, „rezolvă” și nasul înfundat, și febra, și lipsa chefului de joacă. În centrul acestui farmec deplin se află Plop, o bufniță „grasă, moale, perfectă”, care nu este încă foarte bună la zburat și le dă bătăi de cap părinților cu refuzul de a dormi la prânz, ceea ce o scoate oarecum din tiparul speciei, care este una nocturnă. La fel de insațiabile sunt deopotrivă apetitul și curiozitatea lui Plop, așa încât nu trece mult și mama sa decide că este vremea ca urmașul să vadă de unde vine cantitatea enormă de hrană pe care o îngurgitează. De aici începe, de altfel, și marea provocare: Plop se teme de întuneric, ceea ce este aproape un handicap pentru un vânător de noapte. Disperați, părinții îl trimit în aventura vieții lui: să întrebe despre întuneric pe oricine întâlnește, de la oameni la animale.
Rând pe rând, un băiețel, o doamnă în etate, un naturalist, un astronom, o fetiță care așteaptă Crăciunul și memorabilia pisică Orion, redutabil vânător de noapte, fiecare dintre interlocutori în felul său îi dă lui Plop un motiv pentru a iubi întunericul. Cu fiecare discuție, încrederea în sine a micii bufnițe crește: „întunericul este emoționant”, spune băiețelul care abia așteaptă să vadă artificii; „plin de bunătate”, afirmă bătrâna plecată pe calea amintirilor; „necesar dacă vrei să atârni o pereche de șosete în care Moș Crăciun să-ți pună un cadou”, confirmă și copila care știe că bătrânul cu darurile circulă noaptea.
Firește, la final tânăra bufniță își schimbă complet atitudinea: „Întunericul e grozav!”, ajunge să creadă. Ca în urma unei enorme terapii de grup, Plop se vindecă de tenebrele interioare pentru a le putea controla pe cele exterioare.
Mai este vreun copil căruia îi este frică de întuneric?…
