Toni Morrison: „Doamne, ajută copilul” (God Help the Child).
Cartea in limba engleza poate fi cumparata cu reducere si transport gratuit de aici.
Cea mai recentă povestire a laureatei Nobel Toni Morrison păstrează caracteristicile care au făcut din autoare una dintre figurile emblematice ale literaturii contemporane: temele de mare întindere, dialogurile vii, personajele puternice, reliefate în detaliu.
Cartile autoarei Toni Morrison traduse deja in limba romana le gasesti aici.
Povestea este pe cât de simplă, pe atât de deschisă trimiterilor către însăşi istoria omenirii. Cele două personaje principale (şi mai multe dintre cele secundare) luptă în viaţa lor adultă cu spectrul unei copilării pline de dezamăgiri şi de durităţi, cu accente de-a dreptul fioroase. Pe de o parte, Bride, astăzi o cosmeticiană de succes, aduce din trecutul personal frustrările generate de faptul că mama ei se ruşina pentru că Bride este de culoare. Pe de altă parte, partenerul ei, Booker, a fost un copil fericit doar până în ziua în care un pedofil i-a ucis fratele. Incapabil să-şi ierte părinţii pentru că au încercat să-şi vadă mai departe de viaţă după această tragedie, Booker devine un rătăcitor, un fiu risipitor care îşi abandonează rudele şi sfârşeşte prin a o părăsi şi pe Bride.
Punerea în scenă include o Bride care poartă doar alb, pentru a-şi accentua nuanţa închisă a pielii, care conduce o maşină opulentă şi care îşi dă întâlniri doar cu rapperi şi atleţi la modă. Şi totuşi, imaginea se prăbuşeşte în ziua în care este părăsită de Booker şi se regăseşte „o mică şi speriată fetiţă de culoare”. Foarte puternic conturat este şi momentul în care tânăra femeie are o întâlnire violentă cu o fostă profesoară acuzată de molestare a copiilor şi pe care o acuzase cu 15 ani în urmă (din nou copilăria care aleargă alături de ea în viaţa de adult). Similitudinile cu ceea ce a trăit partenerul ei actual cu ceea ce a experimentat ea însăşi – traumele copilăriei şi confruntările directe sau indirecte cu cei acuzaţi de a fi abuzat copii – sunt menite să sublinieze câte au în comun cei doi.
Alături de „firul roşu” al alăturării în viaţa adultă a unor oameni care au suferit cândva acelaşi tip de drame regăsim un alt laitmotiv: puterea trecutului asupra prezentului. Asta face din „Doamne, ajută copilul” o carte cu tentă de simbol – ororile istoriei îşi întind tentaculele asupra unor oameni care nu se mai pot deschide către iubire şi implicit spre vindecare. În plus, opera literară are şi o proiecţie în viitor: tonul ei este de baladă a unei noi şanse după experienţa familiei destrămate, a pierderii urmate de regăsire.
Naraţiunea străluceşte în descrierile minunate cu care Toni Morrison şi-a căpătat locul distinct în literatura internaţională: „Drumul este ca o grădiniţă colorată, cu căsuţe albastre, albe sau galbene care au uşi roşii, toate străjuite de pajişti largi (…) tot ce lipseşte este un soare ca o prăjitură”. O altă artă pe care o stăpâneşte autoarea este aceea de a ţine laolaltă o carte care face salturi în spaţiu şi timp, stârnind şi cititorul să „unească punctele”.
„Doamne, ajută copilul” nu aspiră să provoace ceea ce a iscat „Beloved”, dar vădeşte abilitatea pe care o are Toni Morrison de a dărui cititorilor poveşti de viaţă puternice, relevante, de a stăpâni evoluţia umană într-o zonă crepusculară în care personaje cu un bagaj emoţional nefast îşi caută drumul spre iertare, împăcare şi lumină.
