Celebrul Stephen King consideră că romanul Casa bântuită se apropie de perfecțiune. Într-adevăr, combinația de agorafobie, mariaj nefericit și nenumărate elemente senzaționale de paranormal pare a fi ideală pentru iubitorii de fiori literari pe șira spinării.
„M-am scris pe mine în această casă”, îi mărturisea autoarea unei prietene în 1963. Și nu doar prin contribuția la un gotic american care îi include pe faimoșii Nathaniel Hawthorne, Edgar Allan Poe sau Henry James, ci și pentru că a pus ca o sinistră căptușeală pe această pelerină horror propria nefericire conjugală, dându-i luciu de disperare a femeii care nu poate nici să avanseze fără să se mărite, dar nici să accepte statutul inferior care vine odată cu căsnicia. La scurt timp după apariția cărții, autoarea era atât de suferindă de agorafobie, încât parcă devenise una cu propriile personaje prinse în capcane nevăzute. „Hill House se vedea în coasta dealului, cuprinzând atâta întuneric în interior; fusese așa timp de 80 de ani și putea foarte bine să rămână astfel încă 80”.
Cartea Casa bântuită, de Shirley Jackson poate fi cumpărată online de la Elefant, Cartepedia sau Libris.
Doctor Montague, un filosof, vrea neapărat să investigheze această întunecime care a făcut locuința nefrecventabilă și purtătoare a unui stigmat. Vrea să stea acolo o vară, alături de oricâți oameni amatori de paranormal pe care i-ar putea aduna. Doar două femei – Eleanor și Theodora – răspund scrisorilor sale, lor alăturându-li-se Luke, moștenitorul Hill House.
Casa bântuită, cartea lui Jackson este un thriller foarte bine scris, plin de detalii vii și suficient de horror încât să reflecte exact abisurile umane și în același timp pe cele exterioare. Fără să pară o elaborare a unor filosofii ieftine, povestea nu judecă, nu are vulnerabilități de interpretare, este și aspră, și gotică, dar și profundă ca o prăpastie, prin mii de mici amănunte care construiesc un singur mare tablou sinistru. Autoarea se dovedește o maestră a relevării felului unic în care două femei pot construi o fundație a încrederii pe care apoi s-o transforme într-o armă cu care să-și dea lovituri fatale.
Pe acest fundal evoluează, firesc, propriile angoase ale autoarei. „Eleanor, oprindu-se la o cafenea, privește o fetiță care este convinsă de alții să-și bea laptele dintr-o ceașcă oarecare și nu din ceșcuța ei cu steluțe. Nu face asta, gândește Eleanor, insistă pentru ceșcuța cu steluțe; odată ce te-au prins în capcana de a fi precum toți ceilalți, nu te vei mai putea întoarce la steluțele tale. Nu face asta! Fetița o privește și îi zâmbește, scuturându-și capul drept refuz de a bea din ceașca simplă. Bravo!, gândește Eleanor, bravo ție, fată deșteaptă și curajoasă!”.
Shirley Jackson demonstrează că termenul „bântuit” se poate referi și la stafii, ca și la traumă, memorie, inconștient. Netflix a anunțat intenția de a „serializa” Casa bântuită. Va fi oare capabil micul ecran să cuprindă viziunea dark a unei autoare care pare să fi știut totul despre oroarea totală încă din anii 1950?
