
La suprafață, cei doi tineri sunt fericiți, au o casă, venituri, copii frumoși și sănătoși. Au respectat toate regulile exterioare ale societății fără să se întrebe dacă viața pe care și-au construit-o și care arată ca o carte poștală este în profunzime ceea ce își doresc. Cei doi „comme il faut” trăiesc o butaforie și nu realizează asta decât atunci când April este din nou însărcinată. Este momentul în care Frank, orbit până atunci de faptul că lucra ritmic și monoton într-o companie statică și sterilă, constată că trece pe lângă propriii copii ca pe lângă niște piese de decor. Este pustiit pe dinăuntru, nu vede nimic în perspectivă, zilele sunt egale și lungi… lipsesc adrenalina, rebeliunea, schimbarea prin cutremurare, emoția vie. De fapt, despre asta este vorba până la urmă: despre lipsa implicării emoționale în propria existență, care în acest fel ajunge să nu aibă vreun sens.
În toți anii de căsnicie, cei doi au adunat fiecare deasupra miezului fierbinte al aspirațiilor proprii folii de plastic reliefate prin obiecte sau relații dictate de exterior, de regulile altora. Ceea ce trebuie nu rezonează cu ceea ce se vrea, iar momentul aparent minor care declanșează declinul rapid ulterior nu mai este decât decor. Acțiunea de prăbușire, odată plecată la vale, distruge totul în jur; ca un foc purificator sau ca un tsunami care spală totul la dimensiuni biblice. Dintr-o dată, Frank își aduce aminte cu acuitate că și-a dorit mereu să trăiască la Paris. „Ştii cum e, April? Să vorbim aşa? Toată ideea asta de-a ne duce aşa în Europa? (…) E ca şi cum am ieşi dintr-o pungă de celofan”. De ce a rămas asta doar un vis? Din cauza lui April și a copiilor? Cum rămâne atunci cu visele femeii, limitată la postura de casnică în timp ce în secret a năzuit întotdeauna să devină actriță? Deci de asta încuviințează ea să meargă în capitala Franței, aparent pentru el, dar în realitate pentru a deveni ea faimoasă și a-l umbri?… Dacă la început a fost raționamentul „vreau o corporaţie mare, umflată şi bătrână (…). Vreau să intru într-un asemenea loc şi să zic: Uitaţi. Puteţi să aveţi corpul meu şi zâmbetul meu drăguţ, de băiat cu facultate, pentru atâtea ore pe zi, pentru atâţia dolari, şi-n afară de asta ne lăsăm complet în pace unii pe alţii”, eroziunea iese cu atâta forță la suprafață într-o zi, încât rade tot eșafodajul edificat pe raționamentul inițial. Prăbușirea antrenează și familia și relațiile și, evident, obiectele îngrămădite în jur, în numele cărora cei doi sacrificaseră totul de bunăvoie și acum nu mai vor să recunoască asta. Ce fusese la început năzuință liber asumată este acum constrângere pentru care celălalt este vinovat.
Revolutionary Road este o stradă simbol al unei căi existențiale. Undeva are un sens giratoriu care implică o alegere, cea mai dificilă din viața oricui: să fie libertatea cu riscuri și vise ce se pot transforma în coșmaruri sau să fie alinierea la convențional, băltită, dar safe? Revoluția din interiorul unei familii este la scară mică revoluția oricărei societăți. Ca s-o pornești trebuie nu doar mult curaj și asumare de proporții, ci și o mare apetență pentru ideea că orice detaliu neașteptat și neprevăzut o poate transforma într-un eșec cât viața însăși. Cartea lui Yates se citește lent și cu oftaturi în surdină: undeva, cândva, fiecare cititor s-a întrebat, în propria viață, precum April, dacă „numai artiştii şi scriitorii au dreptul să-şi trăiască vieţile”.
Cartea Revolutionary Road, de Richard Yates poate fi cumpărată cu reducere de la Elefant, Libris, eMAG sau Cărturești.









