Scrisă în 1922, „Siddhartha” este şi astăzi un text aproape sacru. Întruchipează drumul omului către autocunoaştere şi stă frontal, fără greş, în faţa unei contemporaneităţi înecate în prejudecăţi, teamă şi goană după bunuri perisabile. Căci cine mai pierde vremea azi să se cunoască pe sine când există telefoane inteligente şi părerea altora despre cine suntem?…
Carte publicata in 2013 la RAO
- Cumpara cartea cu reducere
- Colectia RAO clasic
- Traducator: George Gutu
- Tip coperta: Brosata
- Numar pagini: 216
- ISBN: 978-606-609-427-6
Siddhartha este un termen compus care înseamnă „cel ce a găsit sensul existenţei”. În cartea scrisă în limba germană şi care a devenit faimoasă în anii `60, Budha este numit „Gotama”. Şi povestea se derulează în India antică. Siddhartha, fiul lui Brahmin, decide să-şi părăsească familia şi căminul şi să plece în căutarea iluminării, devenind un ascet. Împreună cu bunul său prieten Govinda, Siddhartha rabdă de foame, trăieşte fără un acoperiş deasupra capului, renunţă la toate bunurile materiale şi meditează cu intensitate.
Spre deosebire de contemporanii care se sfătuiesc cu site-urile de dezvoltare personal, Siddhartha cere ajutor de la Gotama, Iluminatul. Încet, încet, cei doi prieteni pătrund sensurile înalte ale învăţăturilor Iluminatului. Deşi Govinda intră în Ordinul lui Budha, Siddhartha nu-l urmează, argumentând că filosofia budistă, aşa supremă cum se află, nu este „personalizată”. Aşadar, eroul are nevoie de mai mult decât poate preda un profesor, chiar sfânt, la modul general. Şi continuă singur.
Viaţa i-a pregătit surpriza după care au alergat toate generaţiile speciei umane, de când e lumea: îmbogăţirea. Cauţionată de prezenţa în viaţa lui a unei femei, curtezana Kamala, Siddhartha ajunge bogat doar pentru a concluziona că nu este nici o bogăţie adevărată în belşugul material. Decide să se sinucidă, dar este „întors din drum” de propria cugetare interioară. Se reîntâlneşte cu Govinda, astăzi un rătăcitor budhist. Mai departe îl regăsim pe eroul cărţii construindu-şi o viaţă umilă în jurul unui râu care „poate vorbi pe multe limbi”.
Anii trec şi surprizele continuă. Fosta curtezană s-a convertit şi călătoreşte cu fiul ei până se întâlneşte într-o zi cu Siddhartha, care o recunoaşte şi care descoperă că băiatul este şi fiul lui. Femeia moare muşcată de un şarpe, iar băiatul furios dispare, spre disperarea lui Siddhartha, care porneşte în căutarea lui. Este momentul în care Siddhartha are o revelaţie: şi el a făcut asta în tinereţe, deci tot ce ni se întâmplă face parte din ciclul vieţii, care interconectează totul.
Siddhartha este singur din nou. Alţi ani trec şi Govinda aude că există pe malul unui râu o minte luminată. Porneşte într-acolo şi îl descoperă pe vechiul prieten din copilărie. Încercând să-l descoasă pe Siddhartha despre sensul vieţii, Govinda află că pentru fiecare afirmaţie adevărată există una care i se opune, la fel de adevărată; că limbajul şi convenţiile îi fac pe oameni să rămână blocaţi în percepte fixe care nu îi duc la aflarea adevărului; că întrucât natura lucrează în cicluri perfecte, sustenabile din interior, fiecare entitate are înăuntrul ei potenţialul de a găzdui una opusă, pentru ca lumea să fie completă în orice moment.
Per ansamblu, mesajul lui Siddhartha este acela că fiecare trebuie să identifice şi să iubească ceea ce este în natura lucrurilor. Siddhartha a găsit iluminarea. Timpul căutării a expirat în eternitate.