Cele mai frumoase povești japoneze pentru copii este o carte frumoasă și roșie. Mi-a înseninat seara de acum două seri.
Cunoșteam o bună parte dintre povești (le citisem în copilărie, în cartea “Povești japoneze” apărută la Ion Creangă pe la începutul anilor ’80). În timp ce savuram peripețiile personajelor (le asezonasem cu niște turtițe de orez expandat pe care mi le procurasem în prealabil), m-am gândit că poveștile-astea m-au marcat mai mult decât m-aș fi așteptat (de cât s-ar fi cuvenit?). Acum, la vreo 30 de ani de la prima lectură, îmi dau seama de forța lor devastatoare. Momotaro, Degețel cu săbiuța lui dintr-un ac, statuile care-i oferă pălărierului o prăjitura de orez (m-am întrebat multă vreme ce gust o avea) ori iepurele din lună sunt spectre care m-au bântuit toată viața și au făcut-o mai suportabilă.
Traducerea pe care o propune Veronica Sidon este fluidă. Textul curge lin, iar lectura ar putea continua la nesfârșit. În plus, această fluiditate are darul de a amortiza eventuale șocuri (e.g. a-ți imagina o maimuță care-și scoate ficatul și-l lasă agățat de o creangă). Punctul forte al traducerii, le plat de résistance, este lexicul. Traducătoarea iubește cuvintele, iar fiecare pagină este o mărturie a acestui amor. Părinții vor fi foarte bucuroși de numeroasele ocazii de a-și învăța copiii cuvinte noi sau de a le aminti cuvinte folosite mai rar.
Cartea Cele mai frumoase povești japoneze pentru copii poate fi cumpărată cu reducere de la Libris.
Mio
