Pentru cei – destui – care cred că politica este cea mai amuzantă comedie posibilă, John Steinbeck oferă o lectură pe măsură: Scurta domnie a lui Pepin al IV-lea. Celebrul autor speculează nostalgia francezilor pentru monarhie şi imaginează o scenă care în spatele decorurilor pline de un umor tăios poartă concluzii amare.
Suntem în Parisul de după război şi sistemul politic este confuz şi dezlânat. Niciunul dintre partide nu are sprijin suficient pentru a alcătui o majoritate, aşa încât este pusă la cale o schemă ridicolă de a reinstaura monarhia, dar una butaforică, un „adversar” cu care să se ia la trântă formaţiunile politice. Este căutat descendentul unei lungi linii dinastice franceze, apoi… „să înceapă jocul!”.
Cine este personajul central? Pippin Héristal, un astronom amator care este proclamat peste noapte rege al Franţei pentru că se trage din faimosul şi legendarul Charlemagne. Fără să ştie că a fost numit pentru a da comuniştilor un oponent împotriva căruia să se poată răzvrăti, Pippin se trezeşte într-o lume străină, care nu-i convine câtuşi de puţin. Audienţele private se ţin lanţ, fiecare facţiune încearcă să demonstreze că regele este de partea sa, fiecare demnitar are o completă lipsă de încredere în ceilalţi şi, în timp ce clamează interesul Franţei, toţi acţionează pentru scopuri mărunte, care nu au în final legătură cu binele poporului francez. Aşa cum s-a întâmplat de multe ori de-a lungul evoluţiei democraţiilor cu pretenţii, atunci când un lider decide să acţioneze pentru naţiune, partidele fac front comun împotriva primejdiei reprezentate de un astfel de politician.
Absurdul este condimentat cu propria rebeliune a proaspătului „uns al divinităţii”, care se arată frustrat de lipsa de viaţă privată, de alterarea vieţii de familie, de eticheta constrângătoare de la Versailles şi, bineînţeles, de rolul său simbolic. Aşa încât se apucă să se deghizeze în om de rând, străbătând oraşul pe motoretă, în căutarea libertăţii personale pierdute. În fond, Pippin nu şi-a dorit să fie rege, ci doar să-şi ducă în linişte viaţa unui om obişnuit, fără mari ambiţii, care are plăcerea nevinovată de a privi stelele, astfel încât răspunsul său la desemnarea ca monarh este confuzia absolută. „Sunt rege şi nici măcar nu ştiu ce este acela un rege…”, gândeşte şocat.
De la Homer încoace, toate poveştile literaturii universale au pornit de la câte un adevăr şi au purtat cu ele învăţăminte preţioase. Domnia imaginată de Steinbeck este fantastică doar în măsura în care Pippin nu a existat niciodată în realitate. În rest, tot sistemul este perceptibil în naraţiune, ilustrând perfect capitalismul de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Iar poziţionarea în Franţa a istoriei micului burghez ajuns rege este doar o întâmplare…
Cartea Scurta domnie a lui Pepin al IV-lea, de John Steinbeck poate fi cumpărată cu reducere de la Elefant, Libris sau eMAG.
