Secretul turbanului meu, de Nadia Ghulam, Agnes Rotger (Editura Polirom, 2021)

Cartea Secretul turbanului meu spune povestea plină de emoție a unei fete care, pentru a-și salva familia de nenorocirile care se abătuseră asupra ei, este nevoită să trăiască o viață dublă.
Astfel, ea a hotărât că pentru a putea să își urmeze studiile și a-și găsi de lucru, nu are de ales și trebuie să joace tot pe o singură carte: să ia identitatea fratelui mort.
Doar în acest fel a reușit să capete o oarecare independență, să urmeze școala și să lucreze .
Deși nu are o statură impozantă, ba mai mult, are și un glas destul de firav, reușește să conducă rugăciunea la moschee în fiecare dimineață.
Nimeni nu știe cine se ascunde cu adevărat sub acel turban, nu există îndoieli că nu ar fi un imam, ci o fată timidă, încercată de viață, care tresare mereu când se află în preajma unui taliban, de teamă să nu se dea de gol, să nu îi fie descoperit secretul.
Timp de zece ani duce o viață dublă, dând dovadă de mult curaj și devotament pentru a-și susține familia.
Despre autoarele cărții Secretul turbanului meu
Nadia Ghulam s-a născut la Kabul, iar familia ei a fost puternic afectată de războiul civil din Afganistan. În ciuda problemelor și pericolelor exterioare, Nadia și-a păstrat optimismul și pasiunea pentru literatură și poezie.
Agnès Rotger s-a născut la Badalona, este scriitoare, editoare și jurnalistă.
Cartea Secretul turbanului meu, de Nadia Ghulam și Agnes Rotger a apărut la Editura Polirom și poate fi comandată de la Elefant, Libris sau Cărturești.
Cum ți s-a părut?
Comentarii
Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!
Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.
Mai citește
Cărți noi și fragmente Cele mai bune romane fantastice. Un top alcătuit de experți
Cărți noi și fragmente Maeștrii spionajului. Cum influențează directorii CIA istoria și viitorul, de Chris Whipple (Editura Litera, 2024)
Cărți noi și fragmente 






