Ziua în care mi-am ucis tatăl, de Mario Sabino

Surprinzător, mai ales pentru un volum de debut, este faptul că în Ziua în care mi-am ucis tatăl aflăm cine este criminalul din prima frază. Şi mai aflăm că „era o zi luminoasă, fără umbre şi contururi”. Acestea fiind stabilite, începem să mişcăm înainte şi înapoi împreună cu autorul, în încercarea de a afla cum şi de ce a făcut un asemenea gest extrem.

ziua-in-care-mi-am-ucis-tatal

Carte publicata in 2012 de Humanitas
Colectia Cartea de pe noptiera
Traducator: Amalia Saucan
Format: 110×180
Tip coperta: Brosata
Numar pagini: 168
ISBN: 978-973-50-3274-6

Suntem martorii unei copilării defalcate în faţa unui psihanalist şi concluzionăm, o dată în plus, că în anii dintâi se află multe dintre angoasele vieţii noastre de mai târziu. Şi chiar dacă această abordare nu aduce nimic nou, cartea lui Sabino ne ţine din surpriză în surpriză: „Nu, tatăl meu nu a avut familie. Vreau să spun că a avut, dar nu-i plăcea să intre în contact cu membrii ei. Avea origini umile şi era iritat că ai lui nu reuşiseră să-şi depăşească o sărăcie care îi lăsase şi lui urme adânci. Când spun rude mă refer la veri, unchi, mătuşi. Ambele cupluri de bunici au decedat înainte de naşterea mea; singurul lui frate a dispărut fără urmă în Australia. La un moment dat a încercat să ia legătura cu tatăl meu, dar acesta l-a respins cu cuvinte grele. Cel puţin aşa susţine şoferul care a fost martorul acelei scene”.

Proza lui Sabino, Ziua în care mi-am ucis tatăl, este teribil de cinică. Autorul introduce cititorul direct în mintea celui care şi-a omorât părintele şi foloseşte acest drum pentru a ilustra complexele meandre ale răului. Pentru asta face apel la teme religioase, la filosofie şi literatură, chiar la poezie: „Ironia este că din pricina devoţiunii mele pentru cărţi ajunsesem să cred că în acest fel pot fi fericit tot timpul. Cărţile m-au condus spre locul unde aveam să-mi întâlnesc soţia… Nu, cred că fosta soţie este un termen mai apropiat de adevăr. Este adevărat că trăim separaţi, dar pe hârtie încă suntem căsătoriţi. Din perspectivă legală, a fost mai convenabil aşa, cea mai bună cale pe care au găsit-o avocaţii pentru ca eu să beneficiez de averea tatălui meu, limitată acum la plata cheltuielilor mele lunare. Aşa cum desigur ştiţi, mi-am pierdut orice drept asupra posesiunilor lui atunci când l-am omorât”.

Parte thriller psihologic, parte puzzle intelectual, Ziua în care mi-am ucis tatăl este o carte surpriză, care sondează cu mult curaj tenebrele fiinţei umane, cu toate arhetipurile şi fabulele ei, în acelaşi timp atrăgând cititorul într-o maşinărie a gândirii care la început îl ia pe nepregătite, apoi îl fascinează, în final seducându-l definitiv.