fbpx
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

Putere nemărginită, de Anthony Robbins

Cum a reuşit Anthony Robbins ca la vârsta de 25 de ani să fie independent financiar, să locuiască într-un castel, să fie căsătorit cu femeia visurilor, apoi să aibă patru copii şi să străbată lumea vorbind despre perfecţionare personală? Probabil aplicându-şi teoriile pe propria persoană.

putere-nemarginita

Mulţi dintre cei care i-au citit cartea Putere nemărginită spun că aceasta le-a schimbat viaţa, transformându-i din timizi nesiguri şi deprimaţi în oameni încrezători, fericiţi şi, nu în ultimul rând, de succes. Care sunt „ingredientele”? În primul rând, copiatul. Fie că vrei să câştigi ceva, să atragi pe cineva sau să depăşeşti o situaţie nefericită, vezi cine a reuşit cel mai bine ceea ce-ţi doreşti tu şi urmează paşii aceluia întocmai. Aşadar, dacă vrei ceva şi ştii pe cineva care a reuşit acel lucru, nu ai decât să faci totul la fel şi vei obţine rezultate uimitoare, spune omul care a devenit celebru dând astfel de sfaturi. „De ce să reinventezi roata? Succesul lasă indicii”.

Formula supremă de succes constă, la rândul ei, în câţiva paşi simpli: ţinta, adică să-ţi fie clar ce urmăreşti, acţiunea, determinarea unui răspuns (provoacă-ţi „antenele” să detecteze dacă eşti pe calea cea bună, adică uită-te după semne) şi adaptarea, pe scurt modificarea cursului de oricâte ori este necesar până la atingerea scopului.

Cititorilor le-ar putea pica foarte bine câteva exemple de gândire încrezătoare care argumentează părerile celor care şi l-au luat pe autor drept model: totul se întâmplă cu un motiv şi pentru un scop care serveşte inteeselor noastre; nu există eşec, ci doar rezultate; orice s-ar întâmpla, asumă-ţi responsabilitatea; nu trebuie să înţelegi totul, ci să foloseşti totul; oamenii sunt cea mai mare resursă pe care o ai la îndemână; munca este o joacă; nu există succes durabil fără angajament şi dăruire.

Dacă luăm în calcul faptul că Robbins a consiliat cu rezultate şefi de state, politicieni, familii regale sau atleţi olimpici cum să găsească şi să obţină ceea ce îşi doresc, cum să copieze succesul altora, cum să-şi programeze minţile să elimine teama şi fobiile sau cum să obţină bogăţia ori fericirea, se poate vorbi despre un fel de fitness pentru creier care este mai bine să fie cercetat (şi eventual încercat) decât trecut cu vederea.

Cartea Putere nemărginită, de Anthony Robbins poate fi cumparata cu reducere de la Elefant / Libris / eMAG.

bogdan
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

Femei care iubesc prea mult, de Robin Norwood

Next Article

Sa invatam cu Micul Print. O excelenta colectie pentru copii de la Editura RAO

Related Posts

Total
0
Share