Cărți noi și fragmente

Alte cinci plimbări prin cartier, de Gonçalo M. Tavares

RRoxana Ichim Istudor · 24 august 2015 · 2 min de citit

Autori renumiţi „se plimbă” prin cartea lui Gonçalo M. Tavares: Mister Valéry (Paul Valéry), Mister Calvino (Italo Calvino), Mister Juarroz (Roberto Juarroz), Mister Henri (Henri Michaux), Mister Kraus (Karl Kraus), and Mister Walser (Robert Walser). Este esenţial de menţionat că povestirile nu sunt biografii, ci doar amestecuri fermecătoare dintre autor şi munca sa, creaţia şi stilul fiind la loc de cinste în această serie de „Mister”.

alte-cinci-plimbari-prin-cartier

  • Carte publicata in 2015 de ALLFA
  • Colectia Strada Fictiunii
  • Format: 130×200
  • Tip coperta: Brosata
  • Numar pagini: 328
  • ISBN: 978-973-724-815-2

În dreptul lui Mister Valéry dăm de binecunoscutul poet francez Paul Valéry, care se află în compania personajului său Monsieur Teste şi care, ca şi acesta, se chinuie să îşi imagineze că e mult mai înalt, ba chiar reuşeşte să vadă ce este în creştetele amicilor săi, lucru pentru care aceştia sfârşesc prin a-l părăsi, întrucât, disperat să le depăşească statura, le uită chipurile.

În cazul lui Mister Henri, vedem la tot pasul iubirea acestuia pentru enciclopedii şi… absint. Aburit de alcool, acesta scrie o cronică a unei ascensiuni politice şi nu lipsesc cinismul şi filosofia plină de asperităţi a adevăratului Karl Kraus, care a fermecat o epocă cu satira şi calitatea materialelor sale jurnalistice.

Mister Walser este o întruchipare a lui Robert Walser, celebrul scriitor de fraze interminabile terminate cu nenumărate semne de exclamare. Aventurierul care se simte foarte bine în calitate de însingurat şi-a terminat o casă şi este foarte grăbit să înceapă o nouă viaţă. Când s-o inaugureze, hop şi meşterii care „îmbunătăţesc” în stilul caracteristic: demolează pereţi, dislocă uşi, scot geamuri, mută holuri, ba chiar se oferă să stea peste noapte, ca să termine „dezastrul” cum se cuvine. Neobişnuit cu căile lumeşti, Walser se adigură că toţi stau confortabil în ceea ce a mai rămas din casa lui, în timp ce el se culcă pe un culoar, în curent. Fireşte, asta nu este decât imaginarea unei faţete a vieţii adevăratului Robert Walser, care, după ce a stat 27 de ani într-un ospiciu în care se închisese de bunăvoie, s-a dus la o plimbare şi a murit în zăpadă.

Tavares a publicat genul acesta de scurte povestiri fascinante, amuzante, triste, fermecătoare, din anul 2002 încoace. Sunt aşteptate şi altele, iar „agora” vântură ştirea că ar urma Mishima, Virginia Woolf sau Gogol…

Cum ți s-a părut?

În librării acum

Ultimele noutăți de la Editura Allfa

Toate cărțile Allfa →

În librării acum

Alte cărți de Gonçalo M. Tavares

Cartea din articol nu se mai găsește în librăriile online, dar acestea se pot cumpăra azi.

8 promoții sunt active acum la librării Editura Niculescu · Litera.ro · Librarie.net · Nemira – vezi cât mai țin și cum le prinzi Vezi toate promoțiile →

Comentarii

Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!

Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.

R
Roxana Ichim Istudor

Scrie pentru Bookuria despre cărți, autori și noutățile din piața de carte.

Mai citește