Cartea din spatele filmului

Micul Prinț (2015)

Filmul din 2015 nu ecranizează „Micul Prinț”, ci inventează o poveste nouă în jurul lui: o fetiță cu orarul plin descoperă cartea de la un bătrân aviator care susține că l-a întâlnit pe prinț.

🎟️ Adaptare oficială, făcută cu drepturile cărții.

🎬 Animație după un clasic

Micul Prinț

titlul original: Le Petit Prince

Regia
Mark Osborne
Cu
Mackenzie Foy, Jeff Bridges, Rachel McAdams, Riley Osborne, Paul Rudd, Marion Cotillard, James Franco (voci, versiunea în engleză)
Anul
2015
Premii
Premiul César pentru cel mai bun film de animație, 2016

Despre ce e vorba

Cartea lui Saint-Exupéry e povestea unui pilot căzut în Sahara și a băiețelului venit de pe un asteroid cât o casă, care îi cere să-i deseneze o oaie. Din întâlnirea lor ies întrebările pentru care cartea e citită de optzeci de ani: ce înseamnă să îmblânzești pe cineva, de ce oamenii mari numără mereu, cum se vede cu inima.

Filmul păstrează toate astea, dar le pune într-o ramă nouă. O fetiță se mută cu mama ei într-un cartier în care totul e planificat pentru admiterea la o academie prestigioasă. Vecinul de alături, un aviator bătrân, îi trimite peste gard, pagină cu pagină, povestea pe care a scris-o demult.

Filmul

Regia e semnată de Mark Osborne, care lucra la proiect din 2010; scenariul, de Irena Brignull și Bob Persichetti. Producția e franceză, iar animația a fost făcută de ON Animation Studios și Mikros Image, între Paris și Montreal. Muzica e compusă de Hans Zimmer și Richard Harvey.

Filmul folosește două tehnici, cu intenție: rama modernă, cu fetița și mama ei, e animație 3D; povestea cărții e stop-motion din hârtie, mișcată cadru cu cadru, ca o machetă a desenelor originale. Trecerea de la una la alta marchează de fiecare dată intrarea în carte.

În versiunea în engleză, fetița are vocea lui Mackenzie Foy, aviatorul pe cea a lui Jeff Bridges, mama pe cea a lui Rachel McAdams, iar vulpea, pe cea a lui James Franco. Micul prinț e Riley Osborne, băiatul regizorului, iar trandafirul, Marion Cotillard. Filmul a avut premiera la Cannes, în afara competiției, pe 22 mai 2015, și a ieșit în cinematografele franceze pe 29 iulie 2015. Lansarea americană, programată pentru martie 2016, a fost anulată de Paramount; drepturile le-a luat Netflix, care l-a pus online în august 2016. În februarie 2016 a primit Premiul César pentru cel mai bun film de animație.

Cum se vede azi

Partea de stop-motion arată la fel de bine ca în ziua întâi — e făcută din materiale, nu din randări, și nu are cum să îmbătrânească. Animația 3D a ramei e, prin natura ei, mai legată de moda anului 2015, dar e desenată stilizat, nu fotorealist, ceea ce o ajută.

De știut înainte: filmul e mai trist decât se așteaptă părinții care îl pun pentru copii mici. Bătrânețea, boala și despărțirea sunt în film, nu doar sugerate. Merge de la vreo 7–8 ani în sus, și merge mult mai bine dacă îl vedeți împreună.

Cartea

„Micul Prinț” a apărut în 1943, scrisă și ilustrată de autor, și e una dintre cele mai traduse cărți din lume. Are sub o sută de pagini, cu desenele lui Saint-Exupéry incluse — iar desenele nu sunt decor, ci parte din text: boa care a înghițit elefantul și oaia din cutie nu funcționează fără ele.

Autorul

Antoine de Saint-Exupéry (1900–1944) a fost pilot înainte să fie scriitor, pe liniile poștale spre Africa și America de Sud, și a scris despre zbor în „Zbor de noapte” și „Pământ al oamenilor”. A dispărut cu avionul deasupra Mediteranei, într-o misiune de recunoaștere, la un an după ce a publicat „Micul Prinț”.

De ce merită văzute amândouă

Cartea e scurtă și se citește cu voce tare, seara, pe episoade. Filmul e un comentariu la ea: ia întrebarea „ce se întâmplă cu copilul care a fost cineva” și o duce mai departe decât a dus-o Saint-Exupéry. Cine citește întâi cartea are ce compara; cine vede întâi filmul riscă să creadă că fetița e din carte.

Ce s-a schimbat la ecranizare

Fără spoilere despre final.

  1. Fetița și mama ei nu există în carte. Toată rama modernă — cartierul, orarul, admiterea la academie, relația cu mama — e inventată pentru film. În carte nu apare niciun copil în afară de micul prinț însuși.
  2. Aviatorul e bătrân, nu naufragiat. În carte, pilotul povestește la persoana întâi, din mijlocul deșertului, imediat după prăbușire. În film e un om în vârstă, vecin de gard, care povestește peste ani ce i s-a întâmplat cândva.
  3. Două tehnici de animație. Povestea din carte e făcută în stop-motion, din hârtie, aproape de desenele lui Saint-Exupéry; rama contemporană e animație 3D. Cartea, evident, n-are această despărțire — la ea totul e aceeași voce.
  4. Micul prinț nu mai e personajul principal. Cartea e despre el de la prima până la ultima pagină. În film e personajul unei povești din poveste, iar firul principal îi aparține fetiței.
  5. Filmul continuă după ultima pagină a cărții. Ultima parte a filmului iese complet din carte și devine un fel de urmare: o aventură care răspunde la întrebarea „ce s-a întâmplat după”, lăsată deschisă de Saint-Exupéry. Detaliile sunt în caseta cu diferențele de final.
⚠️ Diferențele de final (spoilere)
  1. Ce se întâmplă în ultima parte a filmului. După ce aviatorul ajunge în spital, fetița pleacă să-l caute pe micul prinț. Îl găsește crescut mare, devenit „domnul Prince”, un portar speriat care și-a uitat propriul trecut, pe asteroidul unde oamenii muncesc fără oprire pentru omul de afaceri. Fetița îl ajută să-și amintească cine a fost, iar stelele închise în seif se întorc pe cer. Nimic din toate astea nu e în carte, care se oprește la despărțirea din deșert.

Citești întâi sau vezi întâi?

Citește întâi cartea, chiar dacă ai citit-o demult — are sub o sută de pagini și o seară. Filmul funcționează abia după ea: jumătate din el e o conversație cu cartea, iar gluma, tristețea și ultimul act se înțeleg doar dacă știi textul.

Personajele din carte

Sursele acestei fișe