O carte și o poveste pe care rar le întâlnești… împreună! Pe care rar îți este dat să le afli. O carte cutremurătoare. O poveste fascinantă dincolo de orice limită a fiecărui cuvânt care ar putea să fie rostit. HOȚUL DE CĂRȚI de Markus Zusak. De cărți!
Pe strada Himmel, dintr-o mahala a Germaniei naziste, pe strada care se traduce Strada Raiului, viața își urmează cursul ei firesc. Cu bunele și cu relele sale. Într-o zi, pe această stradă își face apariția Lisel Meminger. O fetiță pentru care speranța va fi întotdeauna ultima redută. Speranță care o va purta în suflet până la finalul vieții. Cu atât mai mult, speranța nu o va părăsi niciodată în filele acestei cărți. Nici măcar în ultima clipă când dovada supremă a speranței, a iubirii în acest context, își arată din plin umanitatea.
O carte de citit pe nerăsuflate! O carte cât o viață! O carte în care speranța și cu moartea se împletesc armonios, completându-se pe alocuri, distanțându-se de foarte puține ori. De fapt, Moartea este în unul dintre planurile de desfășurare chiar narator şi personaj. Își exprimă, cu sinceritate, viața ei: ,,În îndeletnicirea mea, îi găsesc mereu pe oameni în apogeul bunătății sau a răutății. Le văd atât sluțenia, cât și frumusețea și mă întreb… cum pot ambele să coexiste?”.
,,Oamenii observă culorile unei zile numai la sfârșit și la început, dar pentru mine este destul de clar că ele combină o multitudine de nuanțe și tonuri, cu fiecare moment care trece. O singură oră poate consta în mii de culori diferite. Galbenuri ceruite, nuanțe de albastru pătate de nori. Întunecimi de nepătruns. În domeniul meu, mi se pare important să le observ”, spune Moartea. Iată câtă forță de expresie și aplecare atentă, fină, lustruită, o are autorul în descrierile sale. Forța de expresie este enormă pentru că reușește o integrare perfectă, fără nicio umbră, a fiecărui rând văzut atât integral, cât și în ansamblul întregii cărți. O forță descriptivă rar întâlnită la scriitori atât de tineri.
Şi mă întreb nu cum ar fi fost lumea fără toate ororile sistemelor represive, de suprimare a vieţii şi a individului, a unor naţii şi naţionalităţi, ci cum ar fi arătat literatura fără existenţa acestora. E o întrebare grea, cu răspunsuri pe care la fel de greu le-am putea formula. Oare cum ar fi arătat astăzi, în ansamblu, conştiinţa colectivă şi istoria umanităţii? Greu de decelat o aprofundare a subiectului, dar nu imposibilă. Iată o temă redutabilă de dezbatere constructivă.
,,Hoţul de cărţi” nu surprinde. Te lasă mut! Te face nu numai să te gândeşti la viaţă (în întregul ei!), ci şi la viaţa (ca sinteză a ceea ce suntem noi, acum, în acest moment, astăzi!). Este de departe o lecţie certă despre cum trebuie să învăţăm la fiecare pas nu neapărat să fim oameni, ci să dăm dovadă de umanitate, de consecvenţă a principiilor fundamentale, de verticalitate şi corectitudine a faptelor asumate.
Să furi o carte? Iată întrebarea! Ce te determină să nu furi altceva? Răspunsul îl aflăm de la Lisel, protagonista acestui veritabil roman introspectiv, care la înmormântarea fugitivă a fratelui ei ,,răpeşte” Cartea groparului – pe care o reciteşte de atâtea ori şi care devine pe măsură ce literele se impregnează în pagini un fel de laitmotiv al cunoaşterii. Fabulos aici! Prin nuanţele aduse fiecărui moment trăit, prin această luptă pentru existenţă prin cultură. Care este presărată cu accente dintre cele mai tragice… cu atât mai mult cu cât existenţa celor ,,interzişi” de sistemul nazist era balansată zi de zi între a fi şi a nu mai fi. Însăşi tema secundară a romanului lui Zusak, aceea de a fura o carte, şi apoi încă una, şi iarăşi alta pentru a face tot posibilul de a te delecta şi de a te refugia în sanctuarul paginilor scrise (şi nu neapărat în vasta bibliotecă a soţiei primarului), reprezintă o poartă pentru evadarea din infern.
La un anumit moment dat aflăm ,,nominalizările” lui Lisel, o contextualizare a nevoilor curente: ,,1. Să progreseze în fiecare noapte cu Ridicarea din umeri; 2. Să citească pe jos, în biblioteca primarului; 3. Să joace fotbal pe strada Himmel; 4. Să găsească o altă ocazie de a fura”. După care, autorul realizează acea introducere reală în jocul tragic (deşi tragismul ne petrece încă din primele pagini) prin apariţia lui Max şi găzduirea lui ilegală în casa familiei Hubermann. Aici întâlnim indubitabil interesul suprem al oricărui adult… de a proteja copiii. Mai ales când vorbim despre ororile holocaustului. Aici întâlnim (prin mijloacele expresive utilizate) ceea ce magistral Roberto Begnini (în egală măsură ca actor şi ca regizor!) a expus în filmul ,,La vitta e bella”: să protejăm copiii de ororile lumii prin joc… cu alte cuvinte ne aflăm şi în ,,Hoţul de cărţi” în ipostaza de a vedea tristeţile vieţii ca pe o glumă, ca pe un joc de-a v-aţi ascunselea.
Aproape de finalul cărţii, mai aflăm un lucru esenţial: ,,Există unele poveşti (doar câteva, după cum am sugerat mai devreme) cărora le permit să mă distragă în timp ce lucrez, exact cum fac culorile. Le iau din cele mai ghinioniste şi neobişnuite locuri şi mă asigur că mi le amintesc în vreme ce-mi fac treaba. Hoţul de cărţi este o astfel de poveste”.
Lectură plăcută!
Recenzie de Adrian Stângă
Pe bookuria mai avem și o altă recenzie la cartea Hoțul de cărți, de Markus Zusak. Dacă vrei să vezi și altă părere, citește și recenzia scrisă de Ana-Maria Podariu.
Cartea Hoțul de cărți poate fi cumpărată cu reducere de la Elefant, Libris, eMAG sau Cărturești.
