fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Dezmăț în unu, de Briscan Zara

Dezmăț în unuBriscan Zara, Dezmăț în unu, Editura Adenium, Iași, 2010

Briscan Zara publică la editura Adenium un Bildungsroman captivant, plin de suspans, alternând deseori stările de entuziasm cu pusee de melancolie. După încheierea copilăriei, cele din urmă devin tot mai dese, dar în același timp mult mai introspective și mai intense, în timp ce primele pierd progresiv din durată și din capacitatea de persuasiune.

Copilăra autorului este una obișnuită. Nu în sensul de banală, ci în sensul unor experiențe și năzdrăvănii în care cu toții ne regăsim într-o anumită măsură. Sunt elemente ale unei copilării universalizabile pentru cineva crescut într-o familie urbană din clasa de mijloc in perioada ultimelor decenii comuniste. Astfel, sunt pline de pitoresc poveștile legate de constituirea unor găști de cartier, în jurul unor personaje charismatice, cum ar fi „Garibaldi” sau „Duțu”,micile furturi și luptele cu castane pe care le purtau acestea atât între ele, cât și cu diferiți locatari care nu le agreau jocurile gălăgioase și agresive. „Devenisem groaza cartierului. Toți moșnegii și babele ne blestemau, își speriau nepoții cu numele noastre și nici unul nu rata ocazia sã ne scarmene cînd ne prindea la înghesuialã sau sã ne scape cîte una peste ceafã, în trecăt, pe stradã. A doua searî puneam iar sîrme de-a lungul vreunei alei și trînteam în nas toți trecãtorii (trebuia să se nimerească și unul sau doi dintre cei pe care aveam noi pată…)” (p. 45). Distracția de vară se termina atunci când începe școala, capitol la care autorul recunoaște că nu a excelat. Presiunea autorității profesorilor era defulată prin diferite mijloace, care de care mai umoristice. Sunt amintiți profesorii de matematică, de latină sau de istorie, fiecare având plusuri și minusuri specifice.

Mai târziu, când adolescența își intră în drepturi, apar episoade pline de haz, dar și de cruzime, despre tratamentele deloc inocente aplicate fetelor în timpul pauzelor dintre ore. Apar și primele atracții explicite către sexul opus, dar și primele decepții: o fată de „bani gata”, fiică a unui important membru de partid pe plan local, îl face să resimtă dureros diferența de statut care îi desparte. Riposta autorului este pe măsură, cei doi rupând ulterior orice legătură.

Cele mai savuroase pagini ale romanului sunt cele în care sunt descrise aventurile din vacanțele de vară consumate în satul bunicilor, undeva pe lângă Focșani. Culcușurile din pădure, numai de copii știute, episoadele de pescuit, unul dintre ele întrerupt brusc de o viitură extrem de periculoasă, scăldatul, competiția dintre băieți pentru captarea atenției fetelor, furtul de fructe din livezile vecinilor, toate acestea sunt rememorate plastic și cu mult haz. Tot acum au loc și episoade mai periculoase, cum ar fi sustragerea unui tractor și răsturnarea acestuia, cu tot cu copii, în gârla de la marginea satului sau consumul de alcool, care îl aduce pe prietenul său în stare de comă. Autorul experimentează de asemenea primul sărut, respectiv primele amoruri incipiente.

După moartea bunicii, respectiv după revoluția din 1989, moment de un comic absurd petrecut de autor în satul bunicilor, acesta conștientizează dureros faptul că perioada copilăriei s-a încheiat. Urmează apoi mai multe încercări ratate de a pune pe piciore o afacere, diferite inițiative în comerțul cu amănuntul și, în final, emigrarea în Statele Unite. Aici autorul se împrietenețte cu Mișu, sparg împreună o locuință și ajung să lucreze pentru Ștefan Spoială, zis Steve. Marota acestuia pentru construirea unei Românii în miniatură într-o pădure din New York îl lasă perplex pe autor: „O Românie mică, cu aceeași formã, atmosferă și același relief ca aceea originală, doar cã la o scară mult mai mică, aproximativ 500 de hectare. Obsesia îl urmărise mult timp, de la nu știu ce film, și de cînd își făcuse un rost a căutat fãră încetare un loc pentru ea și, în sfîrșit, a găsit acel teren, aici, în nordul statului New York. La început au fost doar 6 hectare numai cu pãdure, dar a reușit sã cumpere hectar cu hectar și pãmîntul din jur. În mare parte țara era acolo, mai trebuia sã cumpere nordul Ardealului și jumãtate din Moldova de la vecini ca sã fie pe de-a-ntregul, oricum avea promisiuni și era mereu loc de negociere ” (pp. 278-279).

Cei doi îl vor ajuta pe Steve să-și construiască pas cu pas visul. De asemenea, îl vor ajuta să învechească artificial icoane, cruciulițe și lănțișoare care erau exportate apoi în România și Bugaria, beneficiind de complicitatea bisericilor ortodoxe din aceste țări. Dar nimic nu se compară cu morbidul episod al producerii de moaște, tot pentru aceiași „clienți”, având ca materie primă morga orașului din apropiere. „Am lucrat aproape trei sãptãmîni la moaște. Tãiam cu toporul și cu ferãstrãul tot ce întîlneam, mîini, picioare, coaste, organe, apoi îndreptam cu bisturiul, bãgam în borcane la conservat și beam, beam litri de votcã. În fiecare searã eram aproape de comã. Nu era dimineaþã sã nu o începem cu cîte o dușcã sãnãtoasã pe stomacul gol. Dupã trei sãptãmîni am trecut la a doua etapã, inspectarea și sortarea .pieselor.. Unele se fãceau urîte de tot de la alcool și le aruncam, altele cãpãtau o nuanțã favorabilã și le treceam mai departe, le spãlam bine, le refinisam, apoi le bãgam în mir încã douã-trei zile. Dupã aia le frecam cu sare și bicarbonat de sodiu și le uscam progresiv în cuptorul cu microunde, la foc mic, ungîndu-le periodic cu diferite uleiuri. Ajungeau sã fie doar pielea și osul. Între timp pregãteam cutiile dupã modalitatea bine cunoscutã de îmbãtrînire și, cînd totul era terminat, așezam piesa în cutie, o sigilam și gata, Steve o lua și o trimitea la produs în România, la pupat, cum îi zicea el. Nici nu știam mãcar ale cui moaște aveau sã fie, cei din țarã hotãrau. Fiecãruia ne-a dat cîte 6.000 de dolari pentru trebușoara asta. Faza urîtã era cã aproape deveniserãm alcoolici” (pp. 291-292).

Lăsându-i în urmă pe Mișu și pe Steve, autorul ajunge să presteze munci domestice la o familie din Florida. Tot acolo începe să frecventeze cursuri de filosofie și de psihologie și începe să se simtă tot mai alienat în raport cu tot ce înseamnă Statele Unite. Finalmente, după o lungă perioadă de introspecție, va lua decizia de a se întoarce acasă. „Mi s-a fãcut brusc o poftã fizicã bolnavã, precum un sevraj, de tot ce odinioarã mi se pãruse rãu și urît în þara mea și de care fugisem cu atîta urã : strãzi neasfaltate, noroi, mizerie, sãrãcie, piețe aglomerate cu produse nespãlate și stricate, cu lume pestrițã, zgomot, înjurãturi plastice și mirosuri de tot felul, urîte și frumoase laolaltã, copaci lãsați sã creascã sãlbatic și iarbã netunsã, miros de gogoșari copți, oameni proști, dar simpatici și deschiși, politicieni dezorganizați și corupþi, dar comici, toate astea mi se par acum naturale și firești și, în combinație cu nenumãratele lucruri cu adevãrat bune și frumoase, formeazã în mintea mea un tãrîm ideal în care sã trãiesc pînã la moarte fericit. Ele se vor schimba, nu vor rãmîne veșnic așa, printr-o evoluție fireascã ce nu poate fi opritã de nimic și de nimeni, iar dacã eu nu voi participa la evoluția aceasta, nu-i voi fi mãcar martor, m-aș simți precum un pãrinte neglijent care nu-și vede copilul crescînd, lucru pe care nu mi l-aș putea ierta niciodatã. Zîmbetele sincere, umorul savuros și fãrã perdea, deschis, fețele celor dragi, mirosul de toamnã de la țarã mã cheamã parcã din depãrtare și de ele nu mã desparte decît un zbor, ele toate mai existã încã undeva unde pot ajunge în timp util și trebuie neapãrat sã le vãd și sã le simt acum, cît mai pot. M-am sãturat de artificial și fals, visez la țara mea ca la un ultim colț natural rãmas neatins de arsura civilizației și trebuie, vreau cu adevãrat acum sã mã întorc acolo” (pp. 340-341).

Cronică de Emanuel Copilaș

Emanuel Copilaș este lector doctor la departamentul de Științe Politice din cadrul Universității de Vest, Timișoara. Autor de cărți și articole în diferite volume colective și reviste de specialitate, Emanuel Copilaș este colaborator ocazional al revistelor Observator Cultural, Cultura, Timpul, și al platformei Criticatac.

bogdan
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
timpul

Un număr de colecție al revistei TIMPUL pentru fiecare comandă pe www.adenium.ro

Next Article
Timpul

Revista de cultură contemporană TIMPUL vă aduce în atenție numărul lunii august 2016

Related Posts

Total
0
Share