„Lincoln”, cea mai nouă producţie a regizorului Steven Spielberg, este un film bazat pe romanul biografic „Rivalii: Geniul politic a lui Abraham Lincoln”, de Doris Kearns. Pelicula aduce în atenţia publicului ultimele luni de viaţă ale celui de-al şaisprezecelea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, cel care avea să schimbe destinul şi imaginea ţării sale.
Personajul celui care în 1862, în timpul Războiului Civil american, pronunţa „Proclamaţia emancipării”, prin care toţi sclavii deveneau liberi, este interpretat de Daniel Day-Lewis. Decizie inspirată, căci prestaţia lui a fost primită foarte bine de criticii de film. „Înalt şi slab, cu mâini mari şi un gât lung, fizicul lui Day-Lewis reconstituie imaginea lui Lincoln mult mai veridic decât toţi cei care au jucat înaintea sa acest rol”, scrie „New York Times”. Actorul s-a pregătit intens timp de un an pentru a-şi putea construi personajul. În plus, notează şi „Daily Mail”, Day-Lewis a exersat atât de mult pentru a intra în pielea personajului său, încât a cerut întregii echipe de producţie – chiar lui Steven Spielberg – să i se adreseze folosind apelativul „Domnule Preşedinte”, chiar şi în afara platoului de filmare.
Într-un interviu acordat „ABC”, Spielberg a arătat că documentarea sa pentru acest film a presupus o muncă dificilă şi complexă, mai ales că volumul lui Doris Kearns i-a înfăţişat un personaj istoric uşor diferit de imaginea clasică.
Într-adevăr, manevrele politice din spatele promulgării amendamentului 13 din Constituţie, care interzicea sclavia, sunt întâmpinate, pe tot parcursul filmului, de atmosfera pe care preşedintele o crea cu o poveste ciudată, care nu avea nicio relevanţă pentru cei prezenţi. O figură emblematică este şi soţia preşedintelui, Mary Todd, interpretată de Sally Field, care ştie deopotrivă „ce le poate pielea” politicienilor din jurul soţului ei, dar şi să gestioneze drama personală a pierderii unui copil în relaţia cu tatăl, dar mai ales preşedintele Lincoln.
În urma vizionării, cei pasionaţi de jocul politic remarcă o dată în plus cât de greu a fost – şi este – să fii vizionar, să învingi sistemul chiar şi din postura de şef al statului. Păstrând proporţiile şi datele istorice (dar, poate, de ce nu?) gândul ne poate duce la Alexandru Ioan Cuza şi efortul lui sisific de a unifica şi moderniza o ţară la fel de supusă intereselor unor grupuri.
Revenind la pelicula lui Spielberg, a avut un efect cel puţin interesant. În anul 1853, cel de-al 13-lea amendament – care pe toată durata filmului este centrul în jurul căruia gravitează manevre politice care ne aduc foarte bine aminte că nu contemporaneitatea a inventat roiurile de interese care însoţesc un proeict statal de anvergură – a fost ratificat, însă nu toate statele l-au transpus în legislaţia statală. Mississippi l-a ratificat pe data de 7 februarie 2013, cu 148 de ani mai târziu, datorită a doi bărbaţi care au văzut filmul lui Steven Spielberg! Dr. Ranjan Batra, de la Universitatea Mississippi, a fost inspirat să cerceteze şi a descoperit online faptul că în urma Războiului Civil, patru state au respins cel de-al 13-lea amendament (Mississippi, New Jersey, Delaware şi Kentucky). A făcut echipă cu colegul său Ken Sullivan şi au reuşit să ajute statul în corectarea acestui capitol de istorie. Ken Sullivan s-a folosit de relaţiile tatălui său pentru a-l găsi pe cel care scrisese proiectul de lege pentru ratificarea în Mississippi (stat care, deşi a votat ratificarea în 1995, nu a trimis o copie registratorului federal, pentru a oficializa votul) şi aşa au obţinut o copie a acestui act. Apoi au adus această eroare în atenţia secretarului de stat Delert Hoseman, care a fost de acord să trimită rezoluţia guvernului federal.
Recenzie scrisa de Roxana Ichim