“Inocentul”. Un roman de Ioan Usca. Capitolul XX
20.
Adunați la Casa Rustic, rememoram cu satisfacție întâmplările acelei veri.
De câteva ceasuri, sărbătoream cu Igor și Tudose. Planul nostru mersese uns!
– Totuşi – zise Igor -, nu-mi spui şi mie ce-a fost cu toate omorurile alea fără noimă din Timişoara?
– Trebuia să mă asigur că Tavi-i antrenat! Nu mă puteam baza doar pe declaraţia individului că-i un asasin priceput, oamenii sunt în stare să spună orice pentru un ban!…
– Aşa-i. Dar, optsprezece omoruri?…
– Trebuia să-l ţin în priză. La criminali e ca la fotbalişti. Faci o pauză, s-a dus totul dracului! Nu zic că ajungi să dai cu stângu-n dreptul, însă gâfâi după primul sprint, îţi pierzi detenta… Nu mai eşti bun de titular!
– Mda… Ciudaţi oamenii ăştia, ca Tavi. Oare părinţii lor ştiu cu ce se ocupă?
– Ai lui Tavi, nu. E orfan.
– Ce s-a întâmplat cu ei?
– Nu l-au lăsat să se uite la un film. Pe atunci, nu erau calculatoare…
Dacă în general umorul nu-mi prea este apreciat, Igor se amuză teribil. Era însă rândul meu să am anumite curiozităţi:
– Dar, tu de ce ai hărţuit-o pe Ana?
– Ana e-o jigodie oricum! Apoi, mi-am zis că-s bune cât mai multe piste false, ca să-i ţin pe tâmpiţii mei ocupaţi. Că, în afară de Tudose, îi știi cum sunt! Deşi, la câtă minte au, cred că tot aia ieşea şi dacă n-aş fi întreprins nimic… Noroc cu Robert, a simplificat totul! Oricum, am auzit că-i respectat în penitenciar, mulţi îl văd ca pe-un salvator al Patriei, deţinuţi şi poliţişti deopotrivă…
– I-au dat condamnare pe viaţă?
– Normal! Cât să-i dea, la şaizeci şi două de omoruri?
– De unde şaizeci şi două? – mă mirai.
– Păi, dacă tot a picat de papagal, i-au mai băgat pe gât şi tot ce-a omorât Tavi în Timişoara, plus ce mai aveau ei cazuri nerezolvate…
– Aşa, da! – mă dumirii.
Tocmai ne gândeam ce-am putea lua de prânz, când Tudose păru să aibă remușcări:
– Nu știu, parcă nu-i în regulă! Hai, că ăia din guvern au meritat-o! După președinte, iarăși, nu plânge nimeni! Da’ Robert? Să stea închis pe viață? Și noi să știm că am contribuit la asta?…
Luai o gură de coniac și-i explicai comisarului:
– Așa cum nu te poți numi sportiv până ce nu ai înregistrat o înfrângere, nici criminalist adevărat nu ești până nu ai băgat la apă cel puțin un inocent!
Chiar dacă rămase îngândurat, comisarul Tudose îmi dădu dreptate.
– sfarsit –
Ioan Usca
Vezi aici toate capitolele din romanul “Inocentul”
Cum ți s-a părut?
Comentarii
Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!
Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.
