Joan Didion, eminentă jurnalistă, autoare și antropolog al politicii și culturii americane contemporane – o voce clară și precisă pe o multitudine de subiecte timp de peste 60 de ani – a murit la domiciliul său din Manhattan, New York. Avea 87 de ani.
Cauza decesului a fost boala Parkinson, potrivit lui Paul Bogaards, un director executiv la Knopf, editorul lui Didion.
Joan Didion s-a făcut remarcată scrierile sale despre societatea americană.
Ca figură feminină remarcabilă în mișcarea “noului jurnalism” dominată de bărbați, alături de Tom Wolfe, Truman Capote și Gay Talese, Didion a afișat un stil precis și detașat atât asupra societății americane, cât și asupra propriei vieți, în scrieri care au fost adunate în cărți precum “Slouching Towards Bethlehem”, călătoria ei prin promisiunea și disoluția contraculturii californiene din anii ’60, și “The White Album”, care a început într-un stil tipic economic, cu: “Ne spunem povești pentru a trăi.”
Cunoscută pentru tonul său detașat, Didion a revenit la temele alienării și izolării de-a lungul carierei sale, fie că și-a explorat propria durere după moartea lui Dunne în romanul The Year of Magical Thinking, finalist al premiului Pulitzer, fie că a explorat goliciunea vieții de la Hollywood în romanul Play It As It Lays, fie că a explorat expatriații prinși în politica din America Centrală în romanul A Book of Common Prayer.
Didion extrem de protectoare față de munca ei, nu le spunea nici măcar prietenilor apropiați subiectul scrierii sale până când aceasta nu era gata de publicare. “Nimeni nu scrie proză engleză mai bună decât Joan Didion”, a scris criticul literar John Leonard. “Încearcă să rearanjezi una dintre propozițiile ei și îți vei da seama că propoziția era inevitabilă, o hologramă.”
“Joan Didion a fost una dintre cele mai tranșante scriitoare și cele mai perspicace observatoare ale țării”, au declarat într-un comunicat Penguin Random House și editura Knopf.
Shelley Wanger, editorul lui Didion la Knopf de la începutul anilor ’90, a declarat pentru The Guardian că autoarea a fost magistrală și neînfricată. “Părea întotdeauna capabilă să audă și să vadă ceea ce altor jurnaliști le scăpa, iar aria ei de cuprindere era largă, de la California, rock ‘n’ roll, la cultura și politica americană, America Centrală și memorii. Scrisul ei este atemporal de original, prevăzător și neașteptat.”
