Vremea de afara este perfecta pentru citit. In aceasta saptamana mi-am indreptat atentia catre autori care au primit Premiul Nobel pentru Literatura si sper sa va placa cartile alese de mine. Lectura placuta!
1. “Fugara” de Alice Munro
Carla si-a dat seama ca venea inca dinainte ca masina sa ajunga in varful acelei biete inaltari a drumului care prin partile-astea se cheama deal. „Ea este“, s-a gandit. Doamna Jamieson – Sylvia -, care se intorcea din vacanta petrecuta in Grecia. Din poarta grajdului – dar stand inauntru suficient de mult cat sa nu poata fi vazuta dintr-o singura privire -, urmarea cu atentie soseaua pe care doamna Jamieson trebuia neaparat sa treaca, fiindca locuinta ei se afla la o jumatate de mila mai jos pe drumul acela, dincolo de casa lui Clark si a Carlei.
Daca era cineva care-si propunea sa coteasca si sa intre pe poarta lor, de-acum ar fi trebuit sa incetineasca. Si totusi, Carla inca spera. „Da sa nu fie ea.“
Ba era. Doamna Jamieson si-a intors capul o data, scurt – se straduia din rasputeri sa-si manevreze masina printre fagasele si baltoacele pe care ploaia le facuse in pietris -, dar nu si-a ridicat mana de pe volan ca sa-i faca semn, adica n-o zarise. Carla, in schimb, i-a zarit ei bratul dezgolit pana la umar si bronzat, parul platinat intr-o nuanta si mai deschisa decat i-l stia dinainte, mai degraba alb acum decat blond-argintiu, si expresia fetei, care era si hotarata, si exasperata, si amuzata de propria-i exasperare – exact asa cum se astepta sa arate d-na Jamieson incercand sa se descurce pe un asemenea drum. Cand si-a intors capul spre ea, Carla i-a citit in ochi o lucire pozitiva – de optimism, de curiozitate -, care a facut-o sa se dea un pas inapoi.
2. “Doctor Faustus” de Thomas Mann
Povestea vietii lui Adrian Leverkuhn – biografia fictiva a unui compozitor care isi vinde sufletul diavolului – reprezinta pentru Thomas Mann un bun prilej de a cuprinde laolalta toate etapele de dezvoltare ale vechii legende a lui Faust si a le pune in legatura cu problematica amenintatoare a vremurilor noastre, a „recaderii catastrofale a spiritului supra si hiperdezvoltat intr-un primitivism arhaic“.
Cadrul temporal include perioada dintre 1884-1945, asadar propria epoca a autorului. Acesta insusi numea Doctor Faustus „o carte a vietii de o sinceritate aproape zdrobitoare, un straniu fel de autobiografie transferata, o opera care m-a costat mai mult si m-a macinat mai profund decat oricare alta anterioara“. In ciuda unui narator aparent detasat si obiectiv, participarea afectiva puternica a autorului in naratiune se simte in fiecare capitol.
3. “Strada dughenelot intunecoase” de Patrick Modiano
Cel mai cunoscut roman al lui Patrick Modiano, Strada Dughenelor Intunecoase este singurul din opera sa care a primit Premiul Goncourt in 1978, detinand si recordul de traduceri in peste patruzeci si cinci de limbi. In 2014, scriitorului francez i se acorda Premiul Nobel pentru literatura. Motivatia juriului: „pentru arta rememorarii prin care evoca cele mai absconse destine umane si dezvaluie universul vietii sub Ocupatie“.
In toamna lui 1965, cand Constantin von Hutte isi inchide agentia de detectivi particulari, singurul sau angajat, care sufera de amnezie si caruia, cu vreo zece ani in urma, i-a facut rost de acte de stare civila pe numele Guy Roland, incepe o ancheta pentru a-si descoperi propria identitate. Un fir il conduce pe urmele unui anume Pedro McEvoy, secretar la o legatie din America de Sud, care locuia, in timpul Ocupatiei, pe Rue Cambaceres, arondismentul VIII, din Paris. Dar acesta putea fi Jimmy Stern, disparut in 1940.
Si ce s-a intamplat cu frumoasa Denise Coudreuse, de care Pedro era atat de indragostit si cu care se refugiase la Megeve si apoi incercase sa treaca granita clandestin in Elvetia? In cautarea lui disperata, ajungand sa se identifice cu Pedro, eroul amnezic incearca sa readuca la viata, fie prin relatarile unor martori, fie prin imaginare si vis, o galerie pestrita de personaje din trecut, care se dovedesc insa a fi numai umbre ratacitoare.
4. “Casa tacerii” de Orhan Pamuk
Casa tacerii (aparut in original in 1983) este al doilea roman al lui Orhan Pamuk, pentru care primeste in Turcia premiul Madaları, apoi Prix de la Decouverte Europeenne (1991, pentru traducerea franceza) si o nominalizare la Man Asian Literary Prize (2012, pentru traducerea engleza). Scriitura lui Pamuk, deja matura si rafinata, isi defineste aici temele ce ii vor deveni in scurt timp definitorii: pendularea intre istoria Turciei si destinele individuale, iubirea ca amestec paradoxal de obsesie si luciditate, ruptura intre generatii si fantasmele apropierii de Occident.
Ne aflam in Turcia anilor 1970, o perioada framantata de nebunie politica. Desi e vara si casa ei e la un pas de plaja, Fatma nu izbuteste sa se incalzeasca sub plapuma inflorata. Fatma are nouazeci de ani, sufera de frig si nu mai poate dormi, asa ca isi petrece zilele si noptile amintindu-si franturi din viata ei plina de tristete, de venin si de razbunare. Ca in fiecare an, cei trei nepoti vin in vizita, iar povestile lor, intr-alt fel triste si pline de venin, se intretes cu istoria ei, pe masura ce pacatele nepotilor ii aduc aminte de pacatele ei din tinerete.
5. “La rasarit de Eden” de John Steinbeck
La rasarit de Eden a fost ecranizat in anul 1955, in regia lui Elia Kazan, cu James Dean in rolul principal. Una dintre capodoperele secolului XX, La rasarit de Eden reconstruieste povestea biblica a lui Cain si Abel in decorul Vaii Salinas din California. Romanul, a carui actiune se intinde din timpul Razboiului Civil american pana la sfarsitul Primului Razboi Mondial, urmareste conflictele dintre doua generatii de frati, incepand cu Adam si Charles Trask.
„Scriu aceasta carte pentru baietii mei… Le voi istorisi una dintre cele mai marete povesti, poate cea mai mare dintre toate – o poveste despre bine si rau, despre putere si nevolnicie, despre iubire si ura, despre frumusete si hidosenie… este singura carte pe care am scris-o vreodata.“ – John Steinbeck
6. “Dezonoare” de J. M. Coetzee
Romanul Dezonoare a castigat in 1999 Booker Prize, in 2000 Commonwealth Writers’ Prize si a fost ecranizat in 2008 de Steve Jacobs, cu John Malkovich in rolul principal. In 2006 ziarul britanic The Observer a desemnat Dezonoare „cel mai bun roman din ultimii 25 de ani scris in engleza in afara Statelor Unite ale Americii“.
Dupa doua casnicii esuate si o cariera stagnanta la Universitatea din Cape Town, dezabuzatul profesor David Lurie comite un gest necugetat: are o aventura cu o studenta. Odata descoperit, refuza sa-si asume calvarul caintei publice pentru a-si pastra postul si accepta cu seninatate, ba chiar cu sfidare, sa fie concediat. Planuieste un nou inceput: sa se retraga la ferma fiicei lui, Lucy, un paradis bucolic unde-si va putea scrie opera. Nimic mai simplu, crede David. Insa in Africa de Sud post-apartheid lucrurile sunt, de fapt, foarte complicate si, mai ales, periculoase. La scurt timp dupa ce se stabileste la tara si incearca sa-si regaseasca echilibrul, ferma este atacata de trei tineri de culoare. Incapabil sa-si protejeze fiica, David se simte coplesit a doua oara de dezonoare. Dar suferinta lui nu se poate compara cu incercarile prin care va fi nevoita sa treaca Lucy.
In 2006 ziarul britanic The Observer a desemnat Dezonoare „cel mai bun roman din ultimii 25 de ani scris in engleza in afara Statelor Unite ale Americii“.
7. “Paradis” de Toni Morrison
Considerata una dintre cele mai originale si puternice carti ale autoarei de Nobel Toni Morrison, Paradis este un cub rubic in care dincolo de culoarea pielii se ascund nenumarate jocuri politice, sociale, emotionale.
Ruby – un orasel fictiv din Oklahoma, intemeiat de oameni de culoare, mandri, de rasa pura, pentru care eliberarea din sclavie a fost doar inceputul unei lungi peregrinari dureroase, in timpul careia si-au dat seama ca exista si alta ierarhie sociala, bazata pe gradatiile de culoare a pielii.
La periferia orasului, cladirea stranie a Manastirii adaposteste un grup de femei care, prin felul lor independent si nonconformist de a fi, par sa ameninte echilibrul fragil al comunitatii. Semnele rele incep sa se adune pentru locuitorii din Ruby, linistea e tulburata de evenimente neobisnuite si, incetul cu incetul, tensiunea dintre cele doua tabere devine dramatica. Oare ce se va intampla cu Paradisul lor?
8. “Soareci si oameni” de John Steinbeck
Soareci si oameni, unul dintre romanele clasice ale literaturii secolului trecut, este o poveste cu nuante parabolice despre prietenie si destin. Personajele centrale sunt doi lucratori sezonieri, George Milton, un tanar inteligent si inimos, si Lennie Small, un urias naiv, cu o forta incontrolabila si o intarziere mentala ce il face sa semene cu un copil mare. Cei doi barbati, a caror induiosatoare relatie de prietenie ajunge sa semene a dependenta, se angajeaza ca lucratori la o ferma.
Ei au un vis, un ideal, sa stranga bani pentru a-si cumpara un loc al lor, unde sa traiasca „din belsugu’ pamantului“. Insa o serie de intamplari tragice, provocate de naivitatea lui Lennie, de neputinta lui de a distinge raul de bine, le naruie sperantele.
9. “Alesul” de Thomas Mann
„Pana la urma, asadar, cum stau lucrurile cu aceasta carte, povestea pacatosului bun, povestea unui papa? Este una dintre ultimele scrise de Thomas Mann, publicata cand autorul avea 76 de ani si, fara indoiala, face concurenta celor mai indraznete romane contemporane, incalcand simultan tabuul erotic si pe cel religios. Cel mai bine o defineste calugarul Clemens, povestitorul: «o poveste groaznica si totodata inaltatoare».
E vorba de o istorie medievala, si tot rafinamentul trubadurilor, truverilor si minnesangerilor se topeste in acest adevarat poem, dandu-i frumuseti in masura sa-l satisfaca pe cel mai citit cititor. Ironia plina de intelegere pe care autorul si-ar putea-o plasa pe scut, ca semn de noblete, atinge si ea nivelul cel mai inalt din toata creatia thomasmanniana. Lumineaza pur si simplu toata povestea. Si, nu in ultimul rand, desi aproape libertina, Alesul e, totusi, o carte (cu) morala.“ – Ioana Parvulescu
10. “Micuta Bijou” de Patrick Modiano
Intr-o seara friguroasa, Therese, o fata de nouasprezece ani singuratica si timida, zareste, intr-o statie a metroului parizian unde se perinda zilnic mii de chipuri anonime, o figura care ii pare familiara: o femeie intre doua varste, imbracata intr-un mantou galben. Pentru Therese, aceasta intamplare aparent banala este un punct de cotitura, caci necunoscuta seamana cu mama disparuta cu ani in urma in Maroc. Tanara se stia orfana, iar acum hazardul ii da sperante.
Pornind pe urmele femeii in mantou galben, rememorandu-si si reinterpretandu-si perpetuu trecutul, Therese rataceste pe strazile Parisului, refacand traseele copilariei, si reintalneste, in amintire, personaje ale caror vorbe, lipsite de greutate pentru fetita de altadata, capata, in mintea de acum, sensuri nebanuite si chiar alarmante. Odata intrata in labirintul amintirilor, in loc sa gaseasca certitudini, Therese risca sa se piarda pe sine.
