Ziua 1: Metoda vulpii, aplicată pe un motan și pe fata de la anticariat
Matei recitește „Micul Prinț” și încearcă metoda vulpii: aceeași oră, câte puțin mai aproape. Pe motanul Virgulă. Și, pe ascuns, pe Ilinca de la anticariat. Cine pe cine îmblânzește?
Ora 17:00. Am hotărât să schimb definitiv relația mea cu Virgulă. Până acum, relația noastră arăta așa: eu îi cumpăr mâncare, el se culcă pe cartea pe care o citesc și mă privește ca pe un funcționar care a greșit formularul. Ajunge.
Totul a pornit de la „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry, pe care l-am recitit aseară pentru a treia oară în viața mea și pentru prima oară cu creionul în mână. Acolo vulpea explică foarte clar cum se face: ca să îmblânzești pe cineva, vii în fiecare zi la aceeași oră, te așezi puțin mai departe, nu spui nimic și, zi de zi, te apropii câte puțin. Simplu. Elegant. Științific, aș zice.
Așa că la 17:00 fix m-am așezat pe parchet, la doi metri de fotoliul unde doarme Virgulă. N-am spus nimic. Virgulă a deschis un ochi, m-a cântărit, a hotărât că nu sunt nici mâncare, nici amenințare, și a închis ochiul la loc. Am stat așa douăzeci de minute. Parchetul a scârțâit de trei ori, iar mie mi-a amorțit piciorul stâng. Prima zi: succes parțial.
Ce nu i-am spus lui Virgulă, și nici jurnalului până acum, e că metoda vulpii are și o a doua aplicație. Peste drum de bloc e anticariatul „La Semnul Cărții”, iar la anticariat e Ilinca. Ilinca are ochelari rotunzi, citește poezie și râde atât de frumos încât, ultima dată când a râs la o glumă de-a mea, am uitat ce carte voiam să cumpăr și am plecat acasă cu un manual de apicultură.
Planul e următorul: vin în fiecare zi la aceeași oră. Ora 18:00, după editură. Mă apropii câte puțin. Azi, raftul de lângă ușă. Mâine, raftul de la mijloc. Peste o săptămână, tejgheaua. Peste o lună... nu știu, n-am planificat chiar atât de departe, dar vulpea zicea că o să fie bine.
La 18:00 fix am intrat. Clopoțelul de la ușă a sunat, Ilinca a ridicat ochii din carte și a zâmbit.
— Bună, Matei! Cauți ceva anume?
Conform metodei, nu trebuia să spun nimic. Am dat din cap, misterios, și m-am oprit la raftul de lângă ușă. Raftul de lângă ușă, am aflat abia atunci, e raftul cu „Dezvoltare personală”. Am stat acolo zece minute, cu un exemplar din „Alchimistul” de Paulo Coelho în mână, privind în gol cu o expresie pe care eu o voiam profundă.
— Știi că ții cartea invers? a întrebat Ilinca.
Am întors-o. Mi s-a părut tot invers. Am mai întors-o o dată, ca să fiu sigur, și am scăpat-o pe jos.
— Îmi place să... să văd cum arată cărțile din alt unghi, am zis.
Ilinca a râs. Acel râs. Am pus cartea la loc, lângă un ghid de feng shui, și am ieșit fără să cumpăr nimic, ceea ce, mi-am dat seama pe scări, nu face parte din metoda vulpii, ci din metoda omului care fuge.
Seara, doamna Popescu m-a prins pe palier cu o farfurie de plăcintă cu brânză și cu o întrebare:
— Matei, maică, de ce ai stat azi un sfert de oră la vitrina anticariatului înainte să intri? Te-am văzut de la geam.
Doamna Popescu vede tot de la geam. Cred că și sateliții o sună pe ea când pierd ceva.
— Îmblânzesc pe cineva, doamnă Popescu.
— Aha. Și cine pe cine îmblânzește? a zis ea, mi-a dat plăcinta și a închis ușa înainte să apuc să răspund. Profesoară de română. Lasă mereu întrebarea retorică să lucreze singură.
Am mâncat plăcinta pe parchet, la doi metri de fotoliu, ca să nu stric progresul cu Virgulă. Am deschis din nou cartea la pagina cu vulpea și am citit-o încă o dată. Mi-am notat pe un semn de carte, cu stiloul de după ureche: „Răbdare. Aceeași oră. Nu vorbi.” L-am pus în buzunarul hanoracului, lângă celelalte paisprezece semne de carte cu sfaturi pe care nu le respect.
Și apoi s-a întâmplat. Virgulă s-a ridicat din fotoliu, s-a întins leneș, a traversat camera, a trecut pe lângă mine fără să se uite, s-a urcat pe cartea deschisă pe jos și s-a culcat fix pe pagina cu vulpea. A tors de două ori. Lângă mine. Aproape lipit de mine!
Am stat nemișcat, fericit. Prima zi și deja rezultate! Apoi am observat că nu se apropiase de mine, ci de farfuria cu plăcintă, din care lipsea acum o bucată. Iar pe pata albă în formă de virgulă de pe piept avea o firimitură de brânză.
Concluzia zilei: metoda vulpii funcționează perfect. Doar că, din câte se pare, eu sunt cel îmblânzit. Mâine, la 17:00 fix, vin cu plăcintă.
– Matei Ink
Cum ți s-a părut?
-
Litera.ro cel mai mic preț
11,19 lei15,99 leiCumpără -
Libris.ro
12,80 lei16,00 leiCumpără -
Cărturești
16,00 lei
Cumpără
Prețuri actualizate zilnic. Bookuria primește un mic comision dacă cumperi după un click, fără cost în plus pentru tine.
Ce carte să citească Matei într-un episod următor?
-
Jurnalul unui adolescent timid Stephen Chbosky0%
-
Marțianul Andy Weir0%
-
Dragoste Isabel Allende0%
Votul s-a încheiat fără voturi. Votează la episodul cel mai nou!
Cărțile din acest articol
Le găsești azi la librăriile online, cu cel mai bun preț.
Comentarii
Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!
Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.
Corector la o editură mică din București, cititor cu degetele pătate de cerneală și autorul unui manuscris început de patru ani. Îl găsești zilnic la anticariatul de peste drum.
