Ziua 4: Ocolul Bucureștiului în optzeci de minute
Inspirat de Phileas Fogg, Matei face un pariu cu Radu: ocolul Bucureștiului în 80 de minute, cu tramvai, metrou, trotinetă și... o căruță cu pepeni. Arbitru: ceasul din bucătărie.
Ora 9:58. Stau în bucătărie, cu rucsacul în spate, cu abonamentul de tramvai, cartela de metrou, un sandviș și o hartă a Bucureștiului printată pe hârtie, deși Radu zice că e un gest de om din alt secol. Aseară am terminat „Ocolul Pământului în optzeci de zile” de Jules Verne și, între două felii de pizza, am făcut o greșeală: i-am povestit lui Radu cartea.
— Deci tipul face un pariu că dă ocolul lumii în optzeci de zile și chiar pleacă? a zis Radu. Pe vremea aia nu era nici măcar aplicație de hărți.
— Era curaj, Radu. Și mersul trenurilor.
— Bine. Pariez că tu nu faci nici ocolul Bucureștiului în optzeci de minute.
Așa s-a născut Pariul. Regulile: plecarea din bucătăria mea, atingerea obligatorie a două puncte, Piața Unirii și Arcul de Triumf, întoarcerea în bucătărie. Cel puțin cinci mijloace de transport diferite. Miza: dacă pierd, îi spăl mașina o lună. Dacă câștig, Radu citește o carte. O carte întreagă. Cu pagini.
Ne-am dat mâna sub ceasul de perete din bucătărie, care arăta 10:00 fix. Virgulă, arbitru neoficial, a căscat. Phileas Fogg avea un valet devotat, pe Passepartout. Eu îl am pe Radu, care vine cu mine ca martor, dar mai ales ca să filmeze.
Etapa întâi: tramvaiul. Am prins unul din stația de lângă bloc după doar șase minute de așteptare, ceea ce în Cotroceni se cheamă noroc. Și, spre deosebire de data trecută, cu domnul cu baston, chiar m-am urcat în el. I-am explicat unei doamne cu sacoșe că suntem într-o cursă în jurul lumii. M-a privit cu milă și mi-a oferit un covrig. L-am acceptat. Proviziile sunt esențiale în orice expediție.
Etapa a doua: metroul, spre Piața Unirii. Am alergat pe scări ca un explorator. Radu a mers pe scara rulantă și a ajuns înaintea mea. „Optimizare”, a zis. Am atins un stâlp din Piața Unirii cu palma și am strigat „Bifat!”. Doi porumbei au plecat jigniți.
Etapa a treia: trotineta electrică. Da, aceleași trotinete cu care am avut un conflict diplomatic săptămâna trecută. Pomponul meu e probabil încă prizonierul lor. Am închiriat una cu inima strânsă. Mi s-a părut că mă recunoaște. Am mers pe bulevard, cu vântul în barbă, până la Piața Romană, unde trotineta a hotărât că bateria e critică și s-a oprit în mijlocul trotuarului. Am lăsat-o acolo, frumos, lângă bordură. Măcar asta am învățat.
Etapa a patra: autobuzul, până la Arcul de Triumf. Atins cu palma, pozat, bifat. Minutul 47. Radu începuse să pară îngrijorat, ceea ce la el se vede doar prin faptul că a lăsat telefonul jos trei secunde.
Drumul înapoi a fost un dezastru. Un autobuz care n-a mai venit. Un taxi care a venit, dar a mers prin trafic ca prin miere. La minutul 71 eram la două străzi de casă, blocați după o mașină de gunoi. Și atunci a apărut ea: o căruță trasă de un cal cenușiu, încărcată cu pepeni, mânată de un nene cu pălărie de pai care mergea, slavă Domnului, exact în direcția noastră.
— Vă rog, am zis. E pentru literatură.
Nenea m-a măsurat, s-a uitat la stiloul de după ureche și a făcut semn din cap. Am sărit în spate, printre pepeni. Radu a refuzat, din principiu, și a alergat pe lângă noi, filmând. Al cincilea mijloc de transport: tracțiune animală. Phileas Fogg a avut un elefant. Eu am avut un cal pe nume Bebe.
Am trecut prin fața anticariatului. Ilinca era în ușă. M-a văzut cocoțat pe pepeni, cu unul în brațe.
— Matei, unde ai fost?
— În jurul lumii!
— Și cum e?
— Rotundă! am strigat, și i-am arătat pepenele.
Am urcat scările câte două, cu Radu în urmă. Am intrat în bucătărie. Ceasul de perete arăta 11:19. Șaptezeci și nouă de minute! Victorie!
— Stai, a zis Radu, gâfâind. Pe telefonul meu e 11:27. Optzeci și șapte.
Ne-am uitat amândoi la ceas. Am recunoscut, cu demnitate, că bateria ceasului e cea scoasă din telecomandă luna trecută și că ceasul cam rămâne în urmă. Dar ne-am dat mâna sub el. Era ceasul pariului. La fel ca Fogg, câștigasem datorită unei diferențe de fus orar: fusul orar al bucătăriei mele.
Am chemat-o pe doamna Popescu ca arbitru. A ascultat ambele părți, a cerut să vadă filmarea, a gustat din pepene și a dat verdictul:
— Ceasul la care v-ați dat mâna e ceasul contractului. Radule, maică, citești.
Radu a cerut o carte despre o insulă pustie, „ca să aibă liniște”. I-am dat „Robinson Crusoe” de Daniel Defoe și i-am spus că omul a stat acolo douăzeci și opt de ani. S-a uitat la grosimea cărții și a întrebat dacă nu există și varianta de optzeci de minute.
La plecare, din ușă, s-a uitat iar la ceas.
— Deci tu trăiești de o lună în alt fus orar.
— Asta explică multe, am zis.
Virgulă a căscat a doua oară. El știa de mult.
– Matei Ink
Cum ți s-a părut?
Prețuri actualizate zilnic. Bookuria primește un mic comision dacă cumperi după un click, fără cost în plus pentru tine.
Ce carte să citească Matei într-un episod următor?
-
I put a spell on you... Allex Trusca0%
-
Salamandre Liviu G. Stan0%
-
Stilet cu șampanie Rodica Ojog-Brasoveanu0%
Votul s-a încheiat fără voturi. Votează la episodul cel mai nou!
Cărțile din acest articol
Le găsești azi la librăriile online, cu cel mai bun preț.
Comentarii
Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!
Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.
Corector la o editură mică din București, cititor cu degetele pătate de cerneală și autorul unui manuscris început de patru ani. Îl găsești zilnic la anticariatul de peste drum.
