Ziua 8: Naufragiat la etajul 3, cu un Vineri care toarce
Fără apă și fără curent un weekend întreg, Matei își declară apartamentul insulă pustie, ține un jurnal de naufragiat și îl numește pe Virgulă „Vineri”. Vineri nu e impresionat.
Vineri seara, la intrarea în bloc, a apărut un afiș scris de administrator cu pixul roșu: sâmbătă și duminică, oprire de apă și curent pentru lucrări la coloană. Doamna Popescu i-a corectat pe loc două virgule și un dezacord, apoi s-a uitat la mine cu ochi de detectiv (știți deja cine a rezolvat, de fapt, cazul plăcintei): „Ai provizii, Matei?” Nu aveam. Dar aveam ceva mai bun: tocmai începusem „Robinson Crusoe” de Daniel Defoe. Exemplarul mi-l returnase chiar în dimineața aceea Radu, care îl primise când a pierdut pariul cu ceasul din bucătărie și care jură că l-a terminat. Semnul lui de carte era la pagina 31.
Sâmbătă la opt fix s-a stins frigiderul. La opt și unu, robinetul a scos un ultim oftat. Am înțeles atunci că nu mai locuiesc într-un apartament din Cotroceni, ci pe o insulă pustie, la etajul 3, înconjurată de un ocean de vecini. Am luat un caiet și am scris, cu stiloul de după ureche: „Jurnal de naufragiat. Ziua 1.”
Prima grijă a oricărui naufragiat e inventarul. Al meu arăta așa: două conserve de fasole, jumătate de pachet de biscuiți, trei sticle de apă plată și una minerală (pentru ocazii festive), o lumânare în formă de dovleac rămasă de la o petrecere, un borcan de gem de caise, patru sute și ceva de cărți și un motan. Robinson a recuperat de pe corabie unelte, praf de pușcă și pânze. Eu am recuperat din debara o lanternă fără baterii și o umbrelă. Fiecare cu epoca lui.
Ca orice naufragiat metodic, am tras o linie pe mijlocul paginii și am scris în stânga „Rău”, în dreapta „Bine”. Rău: nu am apă. Bine: am o cadă în care aș fi putut s-o păstrez. Rău: cada e plină de cărți, e biblioteca mea de urgență. Bine: cărțile sunt uscate. Rău: nu pot face cafea. Bine: … aici m-am blocat zece minute și am trecut mai departe.
Orice Robinson are nevoie de un Vineri, așa că l-am numit oficial pe Virgulă. I-am explicat ceremonios că de azi înainte vom împărți totul, că îl voi învăța limba insulei și că împreună vom supraviețui. Vineri a căscat, s-a întins pe „Robinson Crusoe” și a adormit. Spre deosebire de cel din carte, al meu nu pare să creadă că îmi datorează ceva. Mai degrabă invers.
Ziua 1, după-amiaza: am construit un adăpost din pături între canapea și raft. Ziua 1, seara: am mâncat fasole rece din conservă, la lumina dovleacului, citind cu voce tare pentru Vineri. Pe la nouă s-a auzit o bătaie în ușă. Navă la orizont! Era doamna Popescu, cu o lanternă frontală pe cap și o tavă de plăcintă caldă.
– Cum ați făcut-o caldă? am întrebat, uluit.
– Am aragaz pe butelie, dragul meu. Pe vremea mea, oamenii se pregăteau. Tu de ce n-ai cumpărat nimic?
– A fost o săptămână foarte grea, doamna Popescu…
– Nu a fost o săptămână grea. Se spune am uitat. E mai scurt și e adevărat.
Mi-a lăsat plăcinta și lanterna frontală, „împrumut”. Pe la zece, de la fereastră, am văzut că și anticariatul de peste drum era pe întuneric, iar Ilinca citea la lumânare, în vitrină. Mi-a făcut cu mâna. I-am răspuns cu lanterna: trei semnale scurte, trei lungi, trei scurte. Abia după aceea mi-am amintit că SOS nu e chiar un salut romantic. A râs. Am văzut-o râzând chiar și pe întuneric.
Ziua 2: Radu m-a sunat, cu telefonul meu la 9% baterie, să mă întrebe dacă vreau să stau la el, unde există curent, internet și un frigider funcțional. L-am refuzat. Un naufragiat adevărat nu-și părăsește insula la primul vapor. În plus, aveam planuri: o cisternă din cele trei sticle, un calendar crestat pe tocul ușii (Vineri a crestat lângă el, din solidaritate, toată ușa) și o expediție de explorare până la pubela din curte. Seara am terminat cartea și am trecut direct la „Insula comorii” de Robert Louis Stevenson, pentru că, dacă tot stai pe o insulă, măcar caută-ți comoara. Am găsit-o în fundul dulapului: o ciocolată cu alune uitată din iarnă. Am împărțit-o frățește cu Vineri. Adică eu am mâncat ciocolata, el a primit hârtia argintie și s-a jucat cu ea o oră. Amândoi am considerat că am câștigat.
Luni la șase dimineața s-a aprins lumina. Frigiderul a pornit cu un hohot, robinetul a tușit, iar routerul a clipit verde. Primul semn al civilizației au fost patruzeci și șase de e-mailuri de la domnul Vasilescu, toate cu subiectul „TERMEN”. Am deschis jurnalul și am scris ultima însemnare: „Ziua 3. Am fost salvat. Cer oficial să fiu dus înapoi pe insulă.” Vineri a fost de acord. N-a mai coborât de pe carte.
– Matei Ink
Cum ți s-a părut?
Prețuri actualizate zilnic. Bookuria primește un mic comision dacă cumperi după un click, fără cost în plus pentru tine.
Ce carte să citească Matei într-un episod următor?
Alege una dintre cele trei cărți. Dacă votul strânge cel puțin 5 voturi, cartea câștigătoare intră într-unul dintre episoadele următoare ale jurnalului (câteva sunt deja scrise). Votul rămâne deschis până apare episodul următor – vineri, 30 octombrie, la ora 10:00. Matei apare de două ori pe săptămână, marțea și vinerea.
Cărțile din acest articol
Le găsești azi la librăriile online, cu cel mai bun preț.
Comentarii
Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!
Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.
Corector la o editură mică din București, cititor cu degetele pătate de cerneală și autorul unui manuscris început de patru ani. Îl găsești zilnic la anticariatul de peste drum.
