Ziua 6: Domnul Darcy are doi metri și se uită la ceas
Ilinca îl invită pe Matei la o lansare de carte. Acolo e fratele ei, înalt, rece și, evident, un domn Darcy arogant. Sau poate nu chiar atât de evident…
Am primit azi o invitație. Nu un e-mail de la domnul Vasilescu cu subiectul „URGENT, termen IERI”, ci o invitație adevărată, pe carton crem, întinsă peste tejghea de Ilinca, la anticariat. E a doua oară când Ilinca mă cheamă undeva, după cafeaua de după cazul plăcintei, și încă nu m-am obișnuit.
– E lansarea unei cărți de poezie, la o librărie de pe Calea Victoriei. Vineri seara. Vii?
Am spus „da” de trei ori, ceea ce e cu două mai mult decât e elegant. Ilinca a râs și a adăugat, ca pe un detaliu fără importanță:
– Vine și fratele meu, Tudor. Să fii drăguț cu el.
Coincidență sau nu, săptămâna asta citesc „Mândrie și prejudecată” de Jane Austen. Așa că am intrat în librărie vineri seara cu o singură întrebare în cap: cine e domnul Darcy în sala asta? Răspunsul a venit imediat. Lângă raftul de poezie stătea un tip de vreo doi metri, în palton negru, cu un pahar de vin în mână și cu expresia cuiva care evaluează mobilierul și îl găsește sub nivelul lui. Nu vorbea cu nimeni. Nu zâmbea. Privea sala de sus, la propriu și la figurat.
– El e Tudor, a zis Ilinca. Tudor, el e Matei, vecinul meu de peste drum. Corectorul.
Tudor m-a măsurat din cap până la picioare. S-a oprit la hanorac. A citit inscripția, „Cărțile sunt memoria visurilor”, cu buzele strânse, ca un vameș care verifică un pașaport fals.
– Încântat, a zis. Pe un ton din care reieșea clar că nu era.
Gata, mi-am zis. Darcy. Bogat probabil, arogant sigur, convins că un corector în hanorac nu e destul de chipeș ca să merite o privire. Mi-am notat mental toate defectele lui și m-am retras demn lângă masa cu pișcoturi, unde i-am explicat unei doamne necunoscute că unii oameni se cred mai buni decât alții doar pentru că sunt înalți. Doamna era mama poetei. Și era înaltă.
Restul serii l-am petrecut construind prejudecăți. Tudor se uita la ceas – clar, se plictisea de noi, muritorii. Tudor a refuzat să citească o strofă – clar, poezia era sub el. Tudor a plecat din grupul nostru exact când am început să povestesc despre greșeala de tipar din ediția a doua a unui dicționar (o poveste, recunosc, care are nevoie de public antrenat) – clar, mă disprețuia.
Aproape de final, am rămas singur cu el lângă raftul de clasici. Tăcere. O tăcere lungă, britanică, de salon cu lumânări. Apoi Tudor a întins mâna și a scos de pe raft exact aceeași ediție de Austen pe care o aveam și eu în rucsac, cea cu coperta verde.
– Ai citit-o? a întrebat, fără să se uite la mine.
– O citesc acum.
– Eu am citit-o de unsprezece ori.
Și apoi s-a întâmplat ceva ce nu era în planul meu de prejudecăți: Tudor s-a înroșit. Până la urechi. Un om de doi metri, roșu ca un licean prins cu bilețele.
– Nu spune la nimeni, a zis. La serviciu toți cred că citesc doar rapoarte. Sunt inginer de structuri. Nu știu să vorbesc la evenimente. Mă uit la ceas ca să am ce face cu mâinile.
Am stat amândoi o jumătate de oră lângă raft și am vorbit despre Elizabeth Bennet, despre doamna Bennet (are și el o mătușă exact așa) și despre cum Darcy, de fapt, nu e arogant, ci doar groaznic de stângaci. Mi-a mărturisit că, după Austen, cartea lui preferată e „Jane Eyre” de Charlotte Brontë, pe care o recitește în fiecare iarnă, „cu ceai și ușa încuiată”. I-am mărturisit că am un manuscris început de patru ani. Nu a râs. A zis doar: „Atunci termină-l. Vreau să-l citesc.” A fost cea mai frumoasă frază pe care mi-a spus-o cineva toată luna.
Mi-am dat seama, rușinat, că nu el fusese Darcy în seara asta. Ca pe vremea când atacam trotinete cu coada de mătură, mă luptasem din nou cu ce-mi imaginam eu, nu cu ce era de fapt acolo. Eu fusesem. Eu judecasem din prima, eu mă ținusem deoparte, eu îi găsisem defecte pe care nu le avea. Mândria era a mea, prejudecata la fel. Doamna înaltă de lângă pișcoturi poate confirma.
La plecare, Ilinca m-a prins de mânecă.
– Ei? V-ați înțeles?
– Fratele tău e un om minunat, am zis. Doar că e foarte înalt și foarte timid.
– Știu, a zâmbit ea. De-asta l-am adus. Săptămâna trecută mi-a zis că vrea să-l cunoască odată pe corectorul ăla despre care vorbesc tot timpul.
Am ajuns acasă plutind. Virgulă dormea, bineînțeles, pe „Mândrie și prejudecată”, cu laba exact pe capitolul primei declarații a lui Darcy. L-am mutat cu grijă. M-a privit cu un dispreț atât de rece, atât de aristocratic, atât de total, încât am înțeles: adevăratul domn Darcy al vieții mele locuiește la mine în casă, mănâncă pate de ton și nu se va înroși niciodată.
– Matei Ink
Cum ți s-a părut?
-
Libris.ro
35,00 lei
Cumpără
Prețuri actualizate zilnic. Bookuria primește un mic comision dacă cumperi după un click, fără cost în plus pentru tine.
Ce carte să citească Matei într-un episod următor?
-
Omul nostru din Panama John Le Carre0%
-
Ramasitele zilei Kazuo Ishiguro0%
-
Moartea la Deptford Anthony Burgess0%
Votul s-a încheiat fără voturi. Votează la episodul cel mai nou!
Comentarii
Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!
Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.
Corector la o editură mică din București, cititor cu degetele pătate de cerneală și autorul unui manuscris început de patru ani. Îl găsești zilnic la anticariatul de peste drum.
