Ziua 2: Cavalerul cu pompon contra trotinetelor
După „Don Quijote”, Matei pornește în cavalerie prin Cotroceni, cu Radu drept Sancho Panza. Morile de vânt: trotinetele de pe trotuar și un dulap IKEA. Ambele contraatacă.
Ora 9:30, sâmbătă. Am terminat aseară „Don Quijote” de Miguel de Cervantes (adică am terminat volumul întâi; volumul al doilea mă privește de pe noptieră ca un munte pe care nu l-am cucerit încă) și m-am trezit cu o certitudine: lumea are nevoie de cavaleri. Mai precis, Cotroceniul are nevoie de cavaleri.
Orice cavaler are nevoie de un scutier. L-am sunat pe Radu.
— Ești liber azi?
— Depinde. Implică mutat ceva?
— Implică dreptate.
— Deci implică mutat ceva, a oftat Radu. Vin la zece.
Radu n-a mai citit o carte din liceu, dar e cel mai bun Sancho Panza pe care și l-ar putea dori un om: pragmatic, mereu flămând și cu bateria telefonului mereu la sută la sută. Anticariatul e închis sâmbăta, deci metoda vulpii ia o zi liberă, iar eu am timp de fapte mari. I-am explicat misiunea în timp ce-mi legam șireturile. Prima: doamna Popescu are de montat un dulap IKEA de o săptămână și refuză să cheme „un străin cu șurubelniță”. A doua: pe strada noastră, trotinetele electrice parcate pe trotuar au devenit un adevărat zid. Mamele cu cărucioare fac slalom. Bunicii fac slalom. Eu, acum două zile, am făcut un salt ratat.
— Sunt morile noastre de vânt, i-am zis.
— Sunt trotinete, Matei. Au aplicație. Le muți și te taxează.
— Un cavaler nu se teme de taxe.
Mi-am pus pe cap, drept coif, căciula de schi cu pompon. Drept lance, am luat coada de mătură. Virgulă m-a privit din ușa camerei cu disprețul unui motan care a văzut multe și nu e impresionat de niciuna.
Am coborât în stradă. Prima moară de vânt stătea fix în mijlocul trotuarului, verde, lucioasă, arogantă. Am mutat-o frumos lângă bordură. A doua, la fel. La a treia am atins ceva ce nu trebuia, iar trotineta a început să anunțe, cu o voce feminină extrem de calmă, că vehiculul este mutat fără autorizare. A patra mi-a răspuns în engleză. A cincea a început să piuie și să clipească.
Într-un minut, toată strada era o orchestră de trotinete indignate. Un domn de la balconul de vizavi a aplaudat. Altul a filmat.
— Senior, a zis Radu, și se vedea că-i place prea mult rolul, propun o retragere strategică.
Ne-am retras strategic, adică am fugit, cu coada de mătură, până la scara blocului. Pomponul de la căciulă a rămas agățat de oglinda unei trotinete. Îl consider un trofeu lăsat dușmanului.
Misiunea a doua: dulapul doamnei Popescu. Cutia zăcea în sufrageria ei de o săptămână, întinsă ca un sarcofag. Instrucțiunile aveau patruzeci și două de pagini și niciun cuvânt, doar un omuleț desenat care zâmbea mult prea liniștit.
— Ăsta e vrăjitorul, am zis. În carte, toate nenorocirile cavalerului vin de la un vrăjitor care preschimbă lucrurile.
— Ăsta e manualul, a zis Radu. Și ții pagina șapte invers.
Ce pot spune despre următoarele trei ore? Am montat ușa pe dinăuntru. Am descoperit că șurubul B și șurubul C arată ca doi gemeni identici, dar nu se suportă. Radu a găsit pe telefon un filmuleț cu un suedez care a montat același dulap în patru minute, fluierând. Doamna Popescu ne-a urmărit tot timpul din fotoliu, cu un roman polițist în poală și cu zâmbetul unui anchetator care știe deja cine e vinovatul.
— Matei, maică, a zis la un moment dat, dulapul ăla e cu fața la perete.
Avea dreptate. Era cu fața la perete. Dar era montat! Stătea drept, nu se clătina, și asta, într-o zi în care pierdusem un pompon și onoarea în fața unei trotinete vorbitoare, mi s-a părut o victorie.
L-am întors toți trei, cu grijă, ca pe un pacient. La final, doamna Popescu ne-a adus plăcintă cu mere și ne-a declarat cavaleri ai blocului. Radu a mâncat trei felii și a recunoscut, cu gura plină, că ziua a fost „ok, în mare”. De la Radu, asta e practic o odă.
Seara, întins pe canapea, m-am gândit la cartea zilei. Cavalerul meu se bătea cu ce-și imagina el, nu cu ce era de fapt acolo. Poate e o lecție aici. Poate data viitoare citesc instrucțiunile înainte să atac. Mi-am amintit și de „Cei trei mușchetari” de Alexandre Dumas, pe care îl citeam la doisprezece ani sub plapumă, cu lanterna. Acolo, măcar, erau trei prieteni, plus unul. Noi am fost doar doi, dar Radu face cât doi, mai ales la plăcintă.
Ultima știre a zilei: la 23:40, Radu mi-a trimis un link. Filmulețul domnului de la balcon are deja paisprezece mii de vizualizări și un titlu: „Cavalerul cu pompon contra trotinetelor”. Cinci minute mai târziu am primit și primul mesaj de la Ilinca din toată istoria omenirii: „Ăla ești tu?”, urmat de trei semne de exclamare și un omuleț care plânge de râs. Ultima dată când m-a văzut, țineam o carte invers la raftul de dezvoltare personală. Acum am și dovadă video că nu e o fază.
Nu știu ce să-i răspund. Don Quijote ar fi zis că totul a fost opera unui vrăjitor. Cred că o să zic și eu tot asta.
– Matei Ink
Cum ți s-a părut?
-
Libris.ro
8,37 lei9,00 leiCumpără
Prețuri actualizate zilnic. Bookuria primește un mic comision dacă cumperi după un click, fără cost în plus pentru tine.
Ce carte să citească Matei într-un episod următor?
-
Marele incendiator Stelian Tanase50%
-
Misterul de Crăciun Jostein Gaarder0%
-
Clientul John Grisham50%
Votul s-a încheiat cu 2 voturi – prea puține (minimum 5), așa că Matei își alege singur cartea. Votează la episodul cel mai nou!
Cărțile din acest articol
Le găsești azi la librăriile online, cu cel mai bun preț.
Comentarii
Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!
Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.
Corector la o editură mică din București, cititor cu degetele pătate de cerneală și autorul unui manuscris început de patru ani. Îl găsești zilnic la anticariatul de peste drum.
