Ziua 12: Pippi Șosețica la etajul 3 și parchetul spălat cu tălpile
Doamna Popescu îi lasă lui Matei strănepoata pentru patru ore, cu „Pippi Șosețica” în rucsac. Urmează parchet spălat cu perii, clătite în formă de hartă și o întrebare foarte directă la anticariat.
Doamna Popescu a sunat la ușă la nouă dimineața, cu o fetiță de opt ani ținută de mână și cu fața unui general care predă comanda.
– Matei, maică, ea e Sofia, strănepoata mea. Eu am analize la policlinică, părinții ei sunt la serviciu, iar tu lucrezi azi de acasă. Patru ore. Să citiți ceva frumos.
Sofia avea două codițe, un rucsac cu unicorn și privirea cuiva care a evaluat deja apartamentul. Doamna Popescu i-a pus în brațe „Pippi Șosețica” de Astrid Lindgren și a plecat. Am auzit-o pe scări zicând „Doamne ajută”. N-am înțeles pe care dintre noi doi îl avea în vedere.
Planul meu era simplu: Sofia citește pe canapea, eu fac corectura la volumul de rețete al domnului Vasilescu, care trebuia gata ieri și între timp a devenit „gata alaltăieri”. Planul a durat unsprezece minute. Atât i-a trebuit Sofiei să ajungă la capitolul în care Pippi spală podeaua cu perii legate de picioare.
– Matei, ai perii?
Aveam două perii de haine și una de pantofi. Sofia și le-a legat de tălpi cu șireturile mele, a vărsat o găleată de apă cu săpun pe parchet și a început să patineze prin sufragerie, cântând. Parchetul, care scârțâie și când respiri, a scârțâit într-un fel nou, aproape fericit. Eu am salvat cărțile de pe jos, urcându-le pe dulap și pe frigider. Virgulă s-a salvat doar pe sine, tot pe dulap.
– Pippi e cea mai puternică fată din lume, mi-a explicat Sofia, alunecând pe lângă mine. Poate să ridice un cal. Tu poți să ridici un cal?
– Nu am cal.
– Atunci ridică-l pe motan.
Am încercat. Virgulă a hotărât că nu vrea să fie cal. M-a zgâriat elegant pe încheietură și s-a întors pe dulap. Sofia m-a privit cu milă și a notat ceva într-un carnețel cu unicorn. Am recunoscut pe loc privirea. E de familie.
Pe la unsprezece, Sofia a hotărât că Pippi n-ar sta niciodată în casă când afară e soare, așa că am ieșit în expediție. Am traversat strada spre anticariat, ea pe bordură, cu brațele întinse, eu în urma ei, cu inima cât un purice. Ilinca ne-a primit cu un zâmbet larg.
– Ce companie ai azi!
Sofia a studiat-o din cap până-n picioare, apoi a pus, cu voce tare, întrebarea pe care eu n-am îndrăznit s-o pun de la prima seară cu metoda vulpii:
– Tu ești iubita lui Matei?
Anticariatul a amuțit. Un domn de la raftul cu istorie a scăpat o carte pe jos. Eu m-am făcut de culoarea lui Tudor la raftul cu Austen. Ilinca a stat o secundă, apoi s-a aplecat spre Sofia și i-a răspuns la fel de serios:
– Încă discutăm. Tu ce zici, merită?
Sofia s-a gândit lung. M-a privit pe mine, a privit spre etajul 3, unde parchetul încă se usca, apoi iar pe mine.
– Nu poate să ridice un motan, a zis. Dar are multe cărți și spală bine pe jos.
Ilinca a râs atât de tare încât a trebuit să se sprijine de tejghea. Apoi i-a dăruit Sofiei un exemplar vechi din „Matilda” de Roald Dahl, „pentru când termini cu Pippi”, iar mie mi-a făcut cu ochiul. Sau poate i-a intrat ceva în ochi. Am ales prima variantă.
Înapoi acasă, Sofia a vrut clătite, ca Pippi. Eu am spart primul ou pe blat, al doilea lângă Sofia și al treilea, inexplicabil, pe raftul cu poezie. Clătitele au ieșit în forme pe care Sofia le-a numit „harta Suediei”. Le-am mâncat cu dulceața de la bunica, cea din cireșul tușei Veta. Sofia a declarat că e cea mai bună masă din viața ei.
La unu fix s-a întors doamna Popescu. S-a uitat la parchetul strălucitor, la cărțile de pe frigider, la oul de pe raftul cu poezie, la mine, cu o perie încă legată de pantof, și a ridicat o sprânceană.
– Cum a fost?
Sofia i-a întins carnețelul cu unicorn. Era raportul. Doamna Popescu l-a citit, a corectat cu pixul două greșeli de ortografie și a dat din cap, mulțumită.
– Scrie aici că ești „aproape la fel de bun ca Pippi”, a zis. Și că „mai trebuie să lucreze la ridicat motani”. Cu asemenea referințe, maică, te chem și sâmbăta viitoare.
După ce au plecat, m-am întins pe parchetul curat, cu Virgulă pe piept. Pippi are un cal, o maimuță și o valiză cu galbeni. Eu am un motan care nu se lasă ridicat, o vecină care corectează rapoarte scrise de copii de opt ani și o fată de la anticariat care „încă discută”. Mi s-a părut, sincer, o avere mai mare.
Pe urmă mi-am amintit că, după doamna Popescu, „sincer” e pleonasm. L-am tăiat din gând. Averea a rămas aceeași.
– Matei Ink
Prețuri actualizate zilnic. Bookuria primește un mic comision dacă cumperi după un click, fără cost în plus pentru tine.
Cum ți s-a părut?
Ce carte să citească Matei într-un episod următor?
Alege una dintre cele trei cărți. Dacă votul strânge cel puțin 5 voturi, cartea câștigătoare intră într-unul dintre episoadele următoare ale jurnalului (câteva sunt deja scrise). Votul rămâne deschis până apare episodul următor – vineri, 13 noiembrie, la ora 10:00. Matei apare de două ori pe săptămână, marțea și vinerea.
Cărțile din acest articol
Le găsești azi la librăriile online, cu cel mai bun preț.
Comentarii
Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!
Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.
Corector la o editură mică din București, cititor cu degetele pătate de cerneală și autorul unui manuscris început de patru ani. Îl găsești zilnic la anticariatul de peste drum.
