În această lună, Societatea „Folio” a găsit cu cale să aniverseze cele două secole de la naşterea scriitorului victorian Anthony Trollope prin publicarea unei superbe ediţii a ultimei cărţi dintr-o serie celebră a literaturii engleze: „The Duke’s Children” („Copiii Ducelui”), prefaţată de Joanna Trollope, nepoata din a cincea generaţie a autorului.
Una dintre editiile anterioare ale acestei carti poate fi cumparata si de aici.
„The Duke’s Children” este ultima din ciclul care povesteşte despre familia lui Plantagenet Palliser, scrupulosul şi conştiiciosul Duce de Ormium. Privită mult timp ca o abatere de la stilul care l-a consacrat pe Trollope, cartea este mult mai scurtă, mai puţin discursivă şi, notabil, scrisă pe un ton mai aspru decât precedentele acestei serii. Motivul pentru care povestirea este de mai mici dimensiuni este cât se poate de… prozaic: autorului i s-a cerut să taie 65.000 de cuvinte (un sfert din manuscris) ca o condiţie pentru acceptarea spre publicare. Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care apariţia editorială este un eveniment: „The Duke’s Children” vede pentru prima oară lumina tiparului în forma finisată de Trollope însuşi.
O bucurie pentru cititori, aşadar, care regăsesc între coperţi superbe rezultatele spectaculoase ale muncii de un deceniu a specialiştilor ce s-au străduit să scoată la lumină un manuscris celebru. Căci cine nu cunoaşte povestea ascensiunii politice a lui Plantagenet Palliser, aceederea la funcţia de prim-ministru, totul pe fondul descrierilor spectaculoase ale resorturilor unui regat – cel britanic – nu prea împăcat cu sine şi cu epoca? Plăcile tectonice ale societăţii nu-şi găsesc liniştea, cauzele şi efectele se înfruntă în toate personajele care rareori se simt confortabil unele în prezenţa celorlalte, tensiunea izbucneşte până şi din spatele unor „poze” de căsătorii reuşite şi familii fericite. Peste toate, un Palliser „pensionar”, dezamăgit, priveşte înapoi spre anii în care a făcut politică fără prea multă bucurie, chiar cu un sentiment de eşec. În jur, cei doi fii ai săi nu prea sunt buni de nimic, ba unul dintre ei se apucă să facă servicii Conservatorilor după ce tatăl său i-a servit o viaţă pe Liberali! Pentru ca tabloul dezolării să fie complet, fiica sa este capabilă, independentă şi cu o voinţă de fier, dar ce folos? În societatea victoriană, în care femeia avea locul bine determinat, acestea erau mai degrabă defecte…
Cât despre Trollope însuşi, scriitorul ajuns efigie a literaturii victoriene dintr-o familie cumplit de nevoiaşă, acesta rămâne acelaşi autor preocupat de umanitatea noastră, de angoase, dureri, dorinţe, plăceri şi nelinişti. A creat o lume de la imaginea iniţial discretă a unui personaj pe care abia îl zărim în binecunoscuta „The Small House at Allington”. Tocmai ascensiunea ulterioară a lui Palliser face şi azi deliciul cărţilor lui Trollope, care a găsit elementul ce leagă toate naţiunile şi toate timpurile: evoluţia unui om în societate. Asta îl face un autor peren, pe cât de britanic, pe atât de universal. „Stilul Trollope” încântă din nou!
