Richard Bach – Pescărușul Jonathan Livingston, trad. Anca Nemoianu, ed. Humanitas, 2009 (și ediția nouă, din 2014)
Cartea poate fi cumparata online, de aici.
Richard Bach (78 de ani) este american, descendent al familiei compozitorului J. S. Bach. Este scriitor, pilot și mecanic aviatic și a folosit tema zborului în mai multe cărți.
Cartea vorbește și despre zbor, dar ideea autorului a fost de a trece aceste bariere, aceste limite ale trupului. Astfel, eu am văzut cartea ca pe o parabolă a transformării individuale, a învingerii fricii personale. Cred că aceasta este ideea de bază care m-a impresionat pe mine la acest roman de dimensiuni foarte mici, dar cu o esență puternică.
Aș putea spune că, dacă privim din altă perspectivă, problema auto-depășirii este problema tuturor oamenilor și, ca și pescărușul Jonathan Livingstone, doar puțini reușesc să se auto-depășească, să treacă peste propriile limite și frici și să schimbe ceva în lume. Acele mari personalități le știm cu toții, oameni mari care au crezut în ei și care s-au ridicat după fiecare eșec, chiar dacă au eșuat de o mie de ori.
Jonathan nu este un pescăruș obișnuit, care trăiește doar pentru a ciugulii resturi pe vasele de pescuit și a prinde pește. El crede că a venit cu o misiune pe pământ, de a învăța să zboare. Exersează zborul și ore întregi, în loc să se hrănească sau să stea cu ai săi, el urcă tot mai sus ca să-și dea drumul în picaj pentru a prinde viteze din ce în ce mai mari. Dar zborul de plăcere nu este ceva ce marele Stol încurajează, așa că este alungat.
”Pescărușul Jonathan și-a petrecut restul zilele singur, zburând dincolo de Stâncile Îndepărtate. Singura lui suferință nu era singurătatea, ci faptul că ceilalți pescăruși nu voiau să creadă în strălucirea zborului care-i aștepta; nu voiau să deschidă ochii și să vadă.” (p. 33)
Nu se oprește aici și avansează tot mai mult până când este pregătit să ajungă în altă lume unde pescărușii, mult mai puțini, sunt avansați în zbor și se antrenează să treacă de aceste limite și să nu mai existe nici spațiul, după ce timpul și-a pierdut sensul. Ambiția lui uriașă îl ajută să treacă și de acest hop și să se desăvârșească. Însă gândul lui este tot acasă, la marele Stol, deoarece crede că vor mai fi pescăruși proscriși ce vor avea nevoie de îndrumare.
Așa că se întoarce la stânca singuratică unde găsește câțiva pescăruși alungați și se decide să-i învețe să se educe. ”Printre învățăcei se simțea oarecare neliniște, pentru că Legea Stolului spunea că un Proscris n-are voie să se mai întoarcă acasă, și de zece mii de ani această lege nu fusese nicicând încălcată. Legea spunea – stai; Jonathan spunea – du-te; și el străbătuse deja o milă din drum.” (p. 74)
Îndrăzneala lui este salvare pentru mulți fiindcă le dă curaj și altor pescăruși să învețe să zboare, în detrimentul tradiției de secole a stolului care nu încuraja acest lucru. Așa cum am spus, această situație seamănă foarte mult cu viața reală unde, atunci când cineva înzestrat începe să se ridice și să gândească altfel, grupul îl exclude în loc să-l încurajeze și să învețe, ignorându-l și vorbind despre el ca despre o ciudățenie.
Ori fără aceste persoane autentice și curajoase, lumea ar evolua foarte încet.
După cum v-am zis, punctul principal al cărții nu este neapărat firul narativ, ci morala care se trage din toată această poveste frumoasă. Ar trebui să ne amintească de faptul că este necesar să nu renunțăm niciodată, să încercăm să ne auto-depășim mereu și să avem încredere în noi.
Cartea Pescărușul Jonathan Livingston, de Richard Bach poate fi cumparata online, de aici.
Emilia Zăinel