De cate ori ti s-a intamplat si tie sa simti ca o carte pe care abia ai inceput-o te-a ales sa-i urmaresti povestea. Desi tu esti cel care a pus mana pe carte, sigur ai simtit ca povestea ei iti apartine, te-a facut sa o traiesti cu sufletul la gura, iar daca se intampla sa fie un subiect pe muchie de cutit atunci clar ca ti-a venit si tie sa arunci cartea si sa pastrezi povestea doar pentru tine.
Desi pare cumva fara logica cele spuse mai sus, eu, unul, am trait experienta asta de cateva ori. Chestii d-alea in care-mi parea ca autorul a stat de vorba cu mine si nu a facut altceva decat sa mai infloreasca pe ici, colo, povestile pe care i le-am destainuit. Sunt acele carti despre care ne pare rau ca nu le-am scris noi, convinsi fiind ca am fi facut-o mai bine.
Revenind mai la cele lumesti, asa se pare ca se si intampla ca unele carti sa semene cu altele. Si nu vorbesc aici de o reteta pe care unii autori o repeta la infinit, convinsi fiind ca succesul e musai o chestie care tine de repetitie. Sunt incurajati, fireste, si de editori destoinici care storc cu delicatete tot universul unui autor.
Tare-as vrea sa aflu si de la tine cateva nume de astfel de carti. Pana raspundeti voi, eu imi ascut simturile pana intr-acolo incat sa fiu pregatit sa dau navala intr-o urmatoare poveste. Care sper sa nu mai fie chiar pe muchie de cutit.
Si pentru ca tot am pomenit de cutit si ascutit, hai sa va fac si o draguta recomandare: un bun cutit nu poate fi decat bine ascutit aici. :)
Leave a Reply