Ca sa pornesc intr-o cheie ce se vrea neaparat ludica, o sa spun ca nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la cum devoram paginile ziarelor serioase, ma si mir ca nu ma mai emotionez acum cand sunt in fata unui chiosc de ziare. Noroc cu imbietoarele inserturi sau cu anumite “nevoi” ce nu-si gasesc alinarea decat in vreo productie tiparita sau alta, ca altfel n-ai mai vedea picior de proprie persoana bagandu-si ochii prin tarabele ce mustesc de titluri.
E drept, tipariturile se muta din ce in ce mai repede, cu arme si bagaje, pe net, fiecare chinuindu-se sa ocupe randurile din fata, uitand parca faptul ca pamantul e rotund si ca cei din spate s-ar putea sa ajunga primii. Atat de repede ne-nvartim prin noianul asta de informatii ce ne aduc prea putine lucruri bune si parca intr-una doar chestiuni de-a dreptul incredibile.
Sincer, imi doresc sa ma mai pot bucura de un ziar. Arareori, o dilema ma mai pune pe frumoase ganduri. Mi-e dor chiar si de faptul divers, tratat corect, coerent si chiar sprintar, gluma fiind doar situatia descrisa si nu vreo plasmuire a unei gazete ce-si iroseste titlurile prin metrou si autobuz.
Faceti si voi un exercitiu: ce chestiuni legate de bucutaria talentului unui ziar / ziarist aveti in minte in ultima vreme? Eu, nimic. Si ohoho, ce vremuri erau. Desi gazetele erau pline de condeieri valorosi, ziarele in sine erau bine definite ca si branduri puternice. Te faceau sa le respecti si sa le urmaresti cu o placere adevarata, reala, in care te implicai pentru a putea intelege un fenomen. Ce mai, ziarele de care spun iti si explicau, nu doar te aruncau intr-un miez fara sens, doar asa sa-ti consume 1 leu si 10 minute din viata.
Sa dau si un exemplu. Evenimentul zilei. Asa cum spuneam, desi eram obligat sa stiu cam tot ce se intampla, dar si tot ce scriu ziarele, evenimentul zilei era ceva ce trebuia sa citesti. Fie si doar sa lecturezi pe repede inainte titlurile articolelor publicate. Mama, si ce titluri se dadeau. Probabil s-au terminat toate titlurile si acum se publica doar ce-a ramas pe fundul veacului. Asta e.
Mi-e dor de fosnetul paginilor de ziar. Bine macar ca ne mai raman cartile…
