Haruki Murakami – În căutarea oii fantastice, trad. Andreea Sion, ed. Polirom, 2011
În volumul de față nu găsim prea multe nume de personaje. Trecem direct la denumiri sugestive precum: tânăr din Tokyo, prietena mea, Maestru, Șeful etc. Căutarea în care pornește personajului principal se presupune a fi o căutare a sinelui (așa cum se menționează în text). Mie mi-a lăsat impresia că oarecum, deși aparent așa e, personajul nu s-a regăsit foarte mult pe sine. Nu-mi dau seama dacă această sarcină grea care i s-a dat l-a ajutat să se regăsească sau dacă drumul și evenimentele petrecute nu au rămas undeva în afara personajului care, odată ajuns la capătul destinației, pare să redevină cel dinainte.
Murakami împletește în acest roman realismul cu fantasticul, așa cum ne sugerează și titlul. Acțiunea se petrece pe undeva pe la 1978. În prim plan se află un tânăr în jur de 30 de ani, proaspăt ieșit dintr-un mariaj nefericit. El este agent publicitar, lucrând la firma pe care a înființat-o împreună cu un fost coleg de facultate după absolvire, șase ani trecând de atunci. Pornind de la nimic, firma s-a mărit cu timpul și a reușit să-și facă cât de cât un nume. Pentru a tatona terenul, autorul introduce în scenă o fată de 21 de ani, model de urechi, care, aflăm mai târziu, are și niște puteri speciale, ghicind cu ușurință lucruri ce se vor întâmpla în viitor. El se îndrăgostește de urechile ei, apoi de ea. Din când în când, personajul îl aduce în discuție pe Șobolanul, un vechi prieten de al său care plecase fără niciun cuvânt și care-i mai trimitea și scrisori din când în când. Într-una îi trimisese o fotografie unde se vedeau niște munții și la poalele lor o turmă de oi. O poză aparent inofensivă. El o folosește într-un buletin publicitar. Punct ce va coincide cu apariția unui personaj misterios (fără nume), influent și făcând parte dintr-un partid puternic condus de Șef. El îi spune pe scurt că Șeful (un om ce are mare legătură cu oaia) este în comă și ar vrea ca tânărul să plece în căutarea oii cu stea pe spate (a treia oaie din poza mai sus menționată).
Personajul principal nu are de ales. ”Dacă însă nu ne vor fi îndeplinite dorințele, nu veți mai găsi nici o ușă în acest domeniu și nu va mai fi loc pentru dumneavoastră în lumea aceasta.” (p. 64)
Renunță la slujbă și-și lasă partenerul de afaceri, și așa vulnerabil din cauza băuturii, să conducă firma. Pleacă pe urmele oii, sau mai bine zis pe urmele prietenului său Șobolanul – din cauză căruia se află în situația asta fără scăpare. O ia și pe prietena lui cu urechi foarte frumoase. Traseul lor presupune întâlnirea cu Maestrul Oilor (unul dintre puținii care întâlniseră oaia fabuloasă) la Hotelul Delfin, plecarea spre frigurosul Hokkaido (cea mai nordică dintre insulele Arhipelagului japonez), în orașul Junitaki, aflat acum în declin. Are doar o lună la dispoziție să afle unde s-a făcut poza și să găsească oaia, termen dat de bărbatul misterios. Dar și fiindcă vin ninsorile și nu mai poți pleca din munți. Într-un final, urcând pe munți, pe un traseu foarte dificil, la o vilă care află că este a Șobolanului, se regăsește singur, părăsit de prietenă și fără nici un prieten (care se presupune că trebuia să fie acolo). Dar peisajul se potrivește exact celui din fotografie. Ca fantasticul să fie complet, apare și un alt personaj misterios, Omul Oaie. Situația devine din ce în ce mai neclară, chiar dacă nimic nu pare a se mai întâmpla în casa respectivă. Munții și orașul Junitaki au un mister aparte și o istorie interesantă. Se pare că aici au început lucrurile legate de oaia fantastică și, poate, aici se vor termina. Cine știe!?
Emilia Zăinel
Cartea o poti cumpara online, cu reducere, de aici.
