Javier Marias – Inimă atât de albă, trad. Teodora Șandru Mehedinți, ed. RAO, 2008
Javier Marias are o scriitură unică, așa cum v-am spus de fiecare dată când am recenzat cărțile sale. Prezintă o situație din mai multe unghiuri, are multe scenarii pentru situații simple, cum ar fi lumina care bate prin fereastră și luminează fața unei tinere. Cred că ar putea scrie un micro-roman pornind numai de aici. Nu o spun în sensul rău, observ capacitatea lui excelentă de a vedea multe unghiuri și o leg de activitatea de traducător, dar și de influențele filosofice ale tatălui său, Julian Marias Aguilera.
Și că tot veni vorba de acest nume, Marias folosește în cărțile sale cam aceleași nume, precum: Luisa, Teresa, Juan sau Juana.
Chiar pe personajul principal al romanului îl cheamă Juan, iar mama sa se numea Juana. Mătușa se numise și ea Teresa, iar soția se numește Luisa. E clar că aceste nume sunt legate cumva de viața reală, autorul folosindu-le și-n ”Bărbatul sentimental” sau ”Mâine în bătălie să te gândești la mine” etc.
Revenind, cartea nu iese din tiparul bine cunoscut al autorului spaniol. Pe lângă prenumele comune existente în mai multe romane de ale sale, meseria de traducător și interpret este și ea nelipsită. Asta și lucrează Javier Marias, traducând nume mari, precum Faulkner, Nabokov sau Conrad.
Inimă atât de albă se poate traduce în inimă pur, inimă nepătată. Așa cum a fost cea a mătușii lui Juan, Teresa Aguilera, care s-a împușcat în inimă la scurt timp după luna de miere. Adevărul îl vom afla doar la final. Juan este și el căsătorit de curând, povestea lui începând direct în Havana, în luna de miere cu soția, Luisa. Însă putem sta fără griji, evocările personajului ne limpezesc istoricul lui, al Luisei, al tatălui său, Ranz, dar și a altor personaje. Romanul debutează sub semnul incertitudinii venită din alegerea unei vieți de soț, poate pentru totdeauna, poate nu. Ușor, ușor, autorul creionează portretul lui Juan și al lui Ranz, un personaj și mai misterios, de la care pornesc toate, din tinerețea lui când a doua soție se sinucisese, iar sora ei, mama lui Juan, îl alege tot pe el să-i fie soț.
”Nu era neîncredere sau lipsă de camaraderie ori dorință de a ne ascunde. Era pur și simplu convingerea sau superstiția că nu există ceea ce nu se spune. Și într-adevăr numai ceea ce nu se spune ori nu se exprimă e ceea ce nu tălmăcim niciodată.” (p. 39) își exprimă Juan gândurile legate de un incident din luna de miere. Secretele începuseră să se adune, însă unele lucruri, cum aflăm din carte, trebuie să rămân ascunse.
Planul se mută apoi la Ranz, tatăl colecționar de artă și expert, care făcuse foarte mulți bani prin metode necinstite. Dar acest lucru rămâne în plan secund, trecutul lui prezintă o mare importanță, și tocmai de el se ferește tatăl cu voce tânără și elegantă și la peste 65 de ani.
”Nu-i vorba doar că pe copii îi interesează foarte târziu cine le-au fost părinții înainte de a-i cunoaște (în general interesul acesta apare când copiii se apropie de vârsta pe care o aveau părinții lor când i-au cunoscut efectiv, sau când la rândul lor au copii și atunci își amintesc pentru aceștia de propria lor copilărie și-și pun nedumeriți întrebări despre progenitori, acum când au ajuns să fie și ei în aceeași situație), ci de faptul că părinții se obișnuiesc să nu trezească în nici un fel vreo curiozitate și să păstreze față de odrasle tăcerea în ce-i privește, să nu vorbească despre cine au fost sau poate uită s-o facă.” (p. 105)
Însă, datorită relație apropiate dintre Luisa și socrul său, trecutul cere să se dezlege, să iasă la iveală și să deschidă răni ce nu vor să fie deschise, dar pe care numai moartea le poate închide. Cel puțin în mintea celui care le poartă. Alții vor duce mai departe secretele, cu toate că ele nu mai au același efect, aceeași putere devastatoare ca atunci când s-au strâns precum o pânză de păianjen și au încercat (uneori, și reușit) să strângă inima celui nefericit.
Am o relație specială cu romanele lui Javier Marias. De ce? Fiindcă simplul gând că trebuie să trec prin toate detaliile pentru a afla, în final, adevărul, mă face să nu mă apuc să-l recitesc, dar când o fac nu mai pot lăsa cartea din mână, trebuie să aflu ce se întâmplă, să trec prin aceste scenarii ale vieții de zi cu zi, scenarii care fac parte și din viața noastră, fără-ndoială.
Cartea poate fi cumparata si online, cu reducere, de aici.
Emilia Zăinel
Și eu l-am așezat printre scriitorii mei preferați, pentru frumusețea și complexitatea stilului și pentru inteligența intrigilor. Despre Inimă atât de albă, Când eram muritor și Mâine în bătălie să te gândești la mine am scris și eu. Mai am Bărbatul sentimental și Fața întunecată a timpului, dar le păstrez cu grijă, ca pe niște delicatese, de teamă să nu epuizez prea curând cărțile lui. :)