Unul dintre evenimentele editoriale internaţionale este publicarea cărţii lui Umberto Eco despre nebunie mediatică, bârfe şi crime. Este un tablou în tuşe groase al ciocnirii de forţe care a modelat Italia după cel de-al doilea război mondial.
Totul porneşte de la o mână de jurnalişti care „pun de un cotidian” nu pentru a informa, ci pentru a şantaja şi a vinde poveşti ieftine cu profit maxim. În scena care porneşte în Milano (anul 1992) intră rând pe rând operaţiunea clandestină Gladio a NATO, loja masonică Propaganda Due, Brigăzile roşii şi teroarea instituită de ele, moartea Papei Ioan Paul al II-lea, lovitura de stat plănuită de prinţul Junio Valerio Borghese, CIA, servicii secrete, mafioţi. O jumătate de secol de istorie în tenebrele sulfuroase ale unui complot cu măceluri şi perdele de fum.
„Numărul Zero” este o carte epică în întunecarea pe care o înfăţişează. Jurnalism de proastă calitate, o serie de evenimente care par neverosimile până sunt confirmate de BBC, un cadavru care apare intempestiv pe o stradă dubioasă a oraşului; Eco merge şi mai departe şi împinge tonurile cenuşii până la povestea de dragoste crispată dintre doi rataţi – un scriitor de mâna a doua şi o fată stridentă, care s-a lăsat de studii pentru a-şi ajuta familia şi scrie bârfe despre relaţii sentimentale în timp ce plânge pe ascuns ascultând Beethoven.
Cartea este un manual de meserie făcută prost, cu impact mai mare decât ar trebui. Descrierea discuţiilor aprinse din timpul şedinţelor de redacţie este plină de satiră, ridiculizând felul în care ziarele au ajuns sp distorsioneze faptele sau să creeze fapte din nimic. Şi senzaţionale pe deasupra! Colegilor li se explică felul în care trebuie concepută o breaking news astfel încât să se obţină reacţia dorită în rândul publicului. Principiile sunt cele clasice ale manipulării, ducând cititorul la întrebarea firească ce este real şi ce este minciună, ce este hologramă şi ce (mai) este simplul adevăr al vieţii. De pildă, jurnalistul paranoic Braggadocio devine obsedat de ideea trăsnită că liderul fascist italian Mussolini nu a fost executat în 1945; atunci a murit sosia lui, iar Benito a reuşit să fugă în Argentina, destinaţie altfel populară pentru mulţi criminali ai celui de-al doilea război mondial. Creează un eşafodaj de minciuni şi interpretări hazardate pornind de la raportul autopsiei lui Mussolini, pe care îl citează şi la care se referă zile în şir…
Protagoniştii iubirii ciudate menite să aducă un strop de umanitate şi de normalitate turbulentei epoci speră încontinuu că aceste vremuri ale tuturor coşmarurilor se vor încheia, lucru care nu se întâmplă. O Europă grotescă păşeşte strâmb, cu toate racilele unei societăţi confuze, între dezastrul celui de-al doilea război mondial şi un viitor fără formă sau cel mult cu forme hidoase.
Cartea o poți cumpăra cu reducere, de aici.
Roxana Ichim
