Pentru cei care cred că supraviețuirea în condiții teribile ține în primul rând de un fizic robust, Omul în căutarea sensului vieții – cartea simplă, dar cutremurătoare, a supraviețuitorului de la Auschwitz Viktor E. Frankl vine să răstoarne această percepție de suprafață. În realitate, descoperirea unui sens în orice, chiar în situații de catastrofă și de suferință extremă, poate fi cheia ducerii la bun sfârșit a unui calvar. Neurolog, psihiatru, supraviețuitor, deschizător de drumuri în psihologie, Frankl este mult mai mult decât un exemplu, este un model care se transformă pe sine într-un dar pentru toată omenirea, un dar al cărții.
Înainte de orice, lectura este una gradată, în prima secțiune a volumului fiind rememorată violența din lagărele de concentrare, cu toată brutalitatea care continuă să uimească și să îngrozească generații după generații. Ca prizonier, Frankl realizează la început că toți acești monștri au „existențe goale” și un singur scop: să depersonalizeze oamenii din lagăr, să-i transforme în forme fără fond. Întâi prin șoc, urmat de apatie totală. Această primă secțiune a volumului, prin antagonismul dintre brutalitatea terifiantă și importanța lucrurilor mici naște în cititor un sentiment poate uitat pe scară largă de umanitate: recunoștința pentru acele binecuvântări mărunte, de fiecare zi, pe care le luăm „de-a gata” într-o lume a păcii și normalității. „Noi, cei care am trăit în lagăre de concentrare, ne amintim de oamenii care îi consolau pe alții, dându-și ultima bucățică de pâine. Poate erau puțini, dar erau o dovadă suficient de puternică a faptului că unui om îi poate fi luat totul, în afară de un lucru: ultima libertate personal – alegerea atitudinii proprii, a căii sale, în orice circumstanțe”.
Frankl merge mai departe cu explicarea logoterapiei, modalitate de a aduce psihoterapia cât mai aproape de omul modern. Fiecare reper major al acestei științe, al cărei părinte este, devine clar ca lumina zilei și mai ales explicabil și aplicabil. Rând pe rând, intră în scenă concepte ca vacuum existențial, responsabilitatea supraviețuirii, frustrările existențiale.
Remarcabil rămâne faptul că un volum scris în 1946, imediat după încheierea ororilor celui de-Al Doilea Război Mondial, este centrată în jurul unor aspecte psihologice care s-au dovedit de nezdruncinat în specia umană, Frankl țintind disperarea ca pe o expresie a căutării acelui „pentru ce” care justifică de când e lumea îndurarea a „orice”. Autorul anticipează angoasele mileniului trei – anxietatea, depresia, obsesiile, agresiunea, nevrozele șomajului – și folosește aceeași temă a identificării sensului vieții pentru a demonstra că „existența goală”, chiar dacă nu este patologică, poate fi extem de contagioasă. Ca și cum ar fi vrut neapărat să-i dea dreptate, mare parte din lumea contemporană se limitează la televizor și rețelele de socializare pentru a se construi în interior.
O mențiune specială se cuvine atitudinii încercatului și vizionarului autor în legătură cu senectutea, care, pe de o parte poate fi văzută ca „o încetare a oportunităților”, dar pe de altă parte poate fi percepută ca „un repertoriu al ducerii la maximum a potențialului, a bifării valorii aduse societății” și, firește, a „îndeplinirii sensului propriei existențe”. În fond, „Sensul vieții este acela de a-i da vieții un sens”…
Comandă cartea Omul în căutarea sensului vieții, de Viktor E. Frankl, cu reducere, de la Elefant sau Libris.
