Regele Arinilor – Michel Tournier, trad. Bogdana Savu Neuville, ed. RAO, 2011
Cartea poate fi cumpărată online, cu reducere, de aici.
Michel Tournier (n. 1924) este unul dintre cei zece membri ai Academiei Goncourt. Am mai citit de el Jurnal extim și Vineri sau viața sălbatică, două cărți complet diferite de Regele Arinilor. Aceasta din urmă este o carte solidă, documentată, bine structurată și de întindere mai mare decât cele două. Iar tema se înscrie în problemele Occidentului din secolul trecut: perversiunea și nazismul.
Cartea este împărțită în 6 capitole din viața personajului principal, ciudatul Abel Tiffauges: ,,Scrierile sinistre ale lui Abel Tiffauges”, ,,Porumbeii de pe Rhin”, ,,Hiperboree”, ,,Căpcăunul de la Rominten”, ,,Căpcăunul de la Kaltenborn” și ,,Astroforul”.
Romanul începe cu evocările lui Tiffauges despre copilărie, momentul culminant al dezvoltării personalității lui, influențată de Nestor, un băiat mai mare care l-a supus multor umilințe. Acele tratamente l-au marcat pe Tiffauges care, ajuns la maturitate – un bărbat înalt și solid care iubește carnea crudă – recunoaște în el dorința pentru copii. Are loc o perioadă de fotografiere și urmărire a elevilor de la fosta sa școală. Evident că apar urmările și este acuzat, dar izbucnirea războiului îl salvează de la un proces. În război descoperă alte pasiuni ascunse, devine un adevărat columbofil, însă și această perioadă se încheie când devine prizonier. Va trăi cea mai frumoasă perioadă din viața lui, deoarece timpul petrecut în Prusia, unde ajunge să muncească ca șofer pentru naziști, îi priește, el nefiind mare iubitor de patrie – după ce este condamnat de societatea în care a trăit.
Dar și fiindcă, într-un final, datorită muncii sale, dar și staturii ciudate și firii neamenințătoare, este avansat mereu. Devine parte din locul în care muncește și nu are de gând să revină la vechiul stil de viață. Ajunge chiar să-și construiască raiul personal în Kaltenborn, unde trăiește alături de 400 de Jungmannen-eri (tineri pregătiți pentru armata lui Hitler în cel de-al Doilea Război Mondial), unii recrutați chiar de el. Reîncep scrierile personale unde Tiffauges descrie cele mai intime sentimente cu privire la tinerii recruți (”Mierea pe care o secretă fundul urechilor lor, la fel de aurie ca aceea a albinelor, are un gust de o amărăciune rafinată care l-ar face să dea înapoi pe oricare altul, în afară de mine” p. 367), dar și viața în Kaltenborn, realizând o imagine a gândirii naziste, dar mai ales a doctorului care se ocupa cu analizarea tinerilor din toate punctele de vedere (aspecte fizice, grad de puritate, comportament etc.).
Astfel suntem introduși în plină gândire nazistă, autorul prezentând aspecte reale întâmplate în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Imaginile sunt profunde, iar informațiile șocante. O mamă care lucra în Kaltenborn află că fiul său a căzut prizonier, însă ea deja se resemnase:
,,- Viața și moartea, e totuna. Cel ce urăște moartea sau îi e teamă de ea urăște viața sau se teme de ea. Natura e o fântână nesecată de viață, dar și un mare cimitir, un asasin al tuturor clipelor. Cu siguranță că Franzi e mort la ora asta. Sau o să moară într-un lagăr de prizonieri. Nu trebuie să fiu tristă. Femeia care poartă în pântece copilul trebuie să poarte și doliul” (p. 268)
Regele Arinilor a fost distins cu Premiul Goncourt în 1970. Merită citit!
Cartea poate fi cumpărată online, cu reducere, de aici.
Emilia Zăinel