Zăpada de primăvară – Yukio Mishima, trad. Angela Hondru, ed. Humanitas, 2012
Yukio Mishima a fost nominalizat de trei ori la Premiul Nobel. Poate îl și lua, dacă nu era atât de obsedat de codul onoarei samurailor și nu-și făcea seppuku la 45 de ani.
Semnate de el, am mai citit: ”Templul de aur”, ”După banchet”, ”Soare și oțel” (autobiografică, viziunea lui de viață este foarte bine închegată în ea); acum am început tetralogia Marea Fertilității”: ”Zăpada de primăvară” (1968), ”Cai în Galop” (1969), ”Templul Zorilor” (1970), ”Înger decăzut” (1970).
Spun cu regret că a murit timpuriu, deoarece a fost un autor excepțional, inteligent, extrem de talentat, sensibil, gânditor și filozof prin scrierile sale, mai ales în tetralogia pe care a scris-o în ultima parte a vieții.
Când vorbesc despre cărțile sale mi se pare că spun atât de puțin, nu aș putea cuprinde niciodată frumusețea rândurilor ce curg cu o delicatețe uluitoare. Fiecare frază este bine gândită, e fluentă, magnetizantă, iar dragostea pentru natură, dar și urmărirea trăirilor oamenilor, sunt două componente pe care Mishima le stăpânește foarte bine și ni le prezintă în cea mai clară lumină.
Este o gândire total diferită de a noastră, aproape închisă într-un glob liniștit pe care nu trebuie să-l zgudui fiindcă universului lui se modifică iremediabil.
Cu toate astea, influența Americii, a Occidentului, a început să se vadă de mult în Japonia, iar prin anii ʼ20 – ʼ30, când personajul central al romanului de față este pus în prim plan, moda occidentală se afla în plină ascensiune în Japonia. Se dorea o rupere de tradiție; cel puțin familiile bogate, aparent, renunțaseră la tradiții și adoptaseră obiceiurile occidentalilor.
Este vorba de tânărul Kiyoaki Matsugae, care-i are alături pe prietenul său de la școală, Honda, ajutorul, Iinuma și prietena din copilărie, Satoko. Sunt niște relații deosebite, datorită cărora universul lui Kiyaoki se menține pe linia de plutire.
Kiyaoki este tânăr, extrem de frumos, fragil din toate punctele de vedere și instabil emoțional. Provine dintr-o familie bogată, familia Matsugae, dar în copilărie fusese trimis în familia Ayakura unde crește cu fata lor, Satoko. La 19 ani, frământările sale sunt intense, are tot felul de trăiri, refuză dragostea, își scrie visele și are o existență ca o floare. Toate astea se termină când devine interesat, la rând-i, de Satoko. Începe să descopere dragostea, dar trăind tot indecis, având-i un fel de confidenți pe Honda și Iinuma, dar păstrând relații diferite cu ei.
Dar numai când prințul Toin, din Familia Imperială, urmează să se căsătorească cu Satoko, el începe o relație pe ascuns cu frumoasa Satoko, riscând totul. Dar, după cum v-ați prins, efemeritatea, nesiguranța făceau parte din ființa băiatului adorat de toți.
Cu toate astea, nimic nu îi este ușor. ”La fel cum râul își reintră în matcă după inundații, tot așa aplecarea spre suferință a lui Kiyoaki a ieșit iarăși la suprafață. Firea lui visătoare extrem de solicitantă și capricioasă în egală măsură îl înfuria, simțindu-se totodată frustrat din pricina lipsei de obstacole în calea dragostei. Socotea amestecul nemijlocit al lui Tadeshina și a lui Iinuma un mare dușman ce atenta la puritatea sentimentelor sale. A fost teribil de jignit când și-a dat seama că trebuia să lupte singur cu durerea și frământările care-l asaltau. Din ițele încurcate ale dragostei ar fi ieșit o tapiserie minunată, dar Kiyoaki n-ar avea decât un război de țesut simplu, cu un singur fir alb la dispoziție”. (p. 99)
Magia cuvintelor lui Mishima transcende cititorul, lăsând la o parte firul poveștii, ideile când simple, când îmbrăcate frumos, ajung la noi și refuză să mai plece. ”Kiyoaki , bineînțeles, n-avea de unde să știe în ce stare sufletească fusese Satoko. Cei fără imaginație nu fac decât să-și bazeze concluziile pe realitatea din jurul lor. Pe de altă parte însă, cei cu imaginație au tendința să construiască fortărețe proiectate de ei înșiși, ca apoi să sigileze toate ferestrele. Ăsta era Kiyoaki” (p. 139).
Apar și doi invitați ai familiei, prinții din Siam care devin complici la relația celor doi și cu care ne vom vedea mai departe, în următoarele cărți, în special inelul unuia dintre ei, de un verde năucitor cu o mare semnificație istorică și sufletească.
Nu numai Kiyoaki este cel care ne este prezentat aici, tatăl său, Marchizul Matsugae, mama sa, Honda, servitoarea lui Satoko, părinții ei, dar și mulți sunt personajele creionate foarte bine de autor; ajungem să le cunoaștem trăirile cele mai intime și să luăm parte la viața lor, chiar dacă de la distanță.
O carte superbă, un început excelent al unei povești continuată și în celelalte romane pe care vi le voi recenza aici în viitor.
”Un roman de o frumusețe fără cusur, aidoma unei grădini japoneze”, coperta IV – Chicago Sun-Time
Emilia Zăinel
